Stiri

Romania va construi o autostradă de la Timișoara la Belgrad

24 iun. 2022 < 1 min

Romania va construi o autostradă de la Timișoara la Belgrad

Reading Time: < 1 minut

România va construi o autostradă de la Timișoara la Moravița, în Serbia, care mai apoi se va lega la rețeaua de autostrăzi sârbe și va ajunge până la Belgrad. Un memorandum ăn acest sens a fost semnat joi la Timișoara între ministrul transporturilor român, Sorin Grindeanu și omologul său din Serbia, Tomislav Momirovic.

Iniţial, un proiect în acest sens, lansat în anul 2016, prevedea ca partea română să construiască un drum expres pe tronsonul Timişoara – Moraviţa, care să se conecteze la sistemul de autostrăzi din Serbia.

Sorin Grindeanu a declarat că banii necesari finanţării lucrărilor pe tronsonul de 73 de kilometri există, fiind asiguraţi din fonduri europene, iar în primăvara viitoare va fi lansată licitaţia pentru proiectarea şi execuţia şoselei.

„Odată cu semnarea acestui Memorandum, trecem la profil de autostradă Timişoara – Moraviţa. În anul 2016, a mai fost o tentativă de a se semna un astfel de Memorandum, dar din păcate, partea română nu a considerat o prioritate acest proiect. L-am reluat şi în acest moment ne aflăm în elaborarea studiului de fezabilitate. În toamna acestui an vom termina studiul de fezabilitate, iar în primăvara anului viitor va fi lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie, ceea ce înseamnă ca, după evaluarea ofertelor, sper eu, în vara viitoare să înceapă să se lucreze. Avem finanţare, acest proiect face parte din Masterplanul de Transport al României. Lipsea acest Memorandum, pentru a avea autostradă, şi nu drum expres”, a detaliat Sorin Grindeanu.

Vicepremierul Sorin Grindeanu a precizat că valoarea acestui proiect va fi stabilită în urma studiului de fezabilitate.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: