Românii spun că se pricep la educație financiară, dar în fața unei evaluări nu trec testul
Reading Time: 4 minuteBanca Comercială Română (BCR) aduce în prim-plan unul dintre paradoxurile demonstrate de cel mai recent Flash Eurobarometru în privința alfabetizării financiare: 51% dintre români declară că au cunoștințe financiare ridicate sau foarte ridicate, însă rezultatele arată că doar 13% ating acest nivel în evaluarea obiectivă. Pentru comparație, media europeană este de 26%.
Cu alte cuvinte, auto-evaluarea propriilor cunoștințe financiare de multe ori nu reflectă realitatea a ceea ce știm și putem aplica, în practică. Pentru a contribui la reducerea acestui decalaj, BCR a lansat în luna mai 2026 Naționala de Edu Fin, o inițiativă prin care românii își pot testa și crește cunoștințele financiare. Scopul este ca România să urce în clasamentul european, care reflectă cunoștințele financiare ale membrilor UE.
Antrenamentul BCR a început din luna mai și înseamnă un chestionar cu 12 întrebări, dezvoltat după metodologia și temele evaluate de Eurobarometru. Astfel, în câteva minute, oricine poate afla ce știe deja și unde mai are de lucru, iar la final primește informații și explicații pentru fiecare subiect, astfel încât să poată aplica mai bine conceptele financiare în viața de zi cu zi. Peste 30.000 de persoane au făcut deja testul Naționalei de Edu Fin, iar rezultatele ne arată în continuare unde mai avem nevoie de antrenament.
Deși nivelul de educație financiară în rândul primilor participanți la antrenamentul BCR este încurajator – aproximativ 9 răspunsuri corecte din 12 – el oferă o perspectivă asupra unui public deja mobilizat și interesat să afle mai multe despre gestionarea banilor. Altfel spus, participanții de până acum sunt din categoria celor deja alfabetizați financiar.
Rezultatele chestionarului trebuie însă interpretate în contextul metodologiei testului BCR și nu pot fi comparate direct cu indicatorii raportați în Eurobarometru. Ele reflectă profilul comunității angrenate prin canalele BCR și nu sunt reprezentative pentru populația generală, inclusiv pentru persoanele nebancarizate.
„Să știi cum funcționează economia și să ai o relație bună cu banii tăi înseamnă mai multă încredere în propriile decizii și mai mult optimism în privința viitorului. Iar când această încredere crește la nivelul întregii societăți, câștigăm cu toții. Eurobarometrul este unul dintre instrumentele prin care măsurăm educația financiară și ne arată un paradox: suntem încrezători în cunoștințele noastre, dar testarea obiectivă arată că mai avem de învățat. De aici a pornit inițiativa Naționala de Edu Fin, prin care nu vrem să le spunem oamenilor ce nu știu, ci să îi încurajăm să își testeze cunoștințele și să descopere unde pot progresa. Cei peste 30.000 de participanți de până acum arată că există evoluții, dar și lacune care pot fi recuperate.
Următoarea măsurare europeană se desfășoară chiar acum și se încheie în decembrie, așa că avem patru luni în care fiecare om care intră în Echipa Națională de Edu Fin poate face diferența și, astfel, poate ajuta România să urce o poziție în clasamentul european”.
Nicoleta Deliu-Pașol, Head of Communication & CSR, BCR
Ce arată primele 30.000 de răspunsuri: care sunt cele mai frecvente greșeli și unde au răspuns corect
Rezultatele arată o imagine mixtă în ceea ce privește nivelul de înțelegere a conceptelor financiare, chiar si în rândul celor mai interesați de subiect. Dacă diversificarea investițiilor este un principiu mai bine înțeles, mecanismele mai tehnice ale pieței obligațiunilor se dovedesc mult mai dificile chiar și pentru acest tip de respondenți.
Relația dintre dobânzi și prețul obligațiunilor s-a dovedit a fi cel mai dificil concept de evaluat: mai puțin de jumătate dintre respondenți au ales răspunsul corect chiar și după antrenament. Deși peste jumătate dintre ei s-au antrenat, mulți continuă să creadă, în mod greșit, că prețul obligațiunilor crește odată cu dobânzile sau că nu există nicio legătură între cele două. Aceasta este, de altfel, întrebarea la care românii au înregistrat cel mai slab rezultat în cadrul Flash Eurobarometru, unde 74% dintre români răspund greșit.
O obligațiune este un împrumut pe care îl acorzi unei țări sau unei companii, în schimbul unei dobânzi (cupon) plătite periodic. Cu cât emitentul este perceput ca fiind mai riscant, cu atât investitorii vor cere o dobândă mai mare. Dacă riscul crește sau dobânzile din piață urcă, investitorii vor cere randamente mai mari pentru obligațiunile noi emise, iar obligațiunile vechi, care plătesc dobânzi mai mici, devin mai puțin atractive, astfel încât prețul lor scade, pentru a compensa diferența. De aceea, relația dintre prețul unei obligațiuni și randamentul ei este mereu inversă: când randamentele cresc, prețurile scad, iar atunci când randamentele scad, prețurile cresc.
În schimb, atunci când vine vorba despre un principiu de bază al investițiilor, rezultatele sunt mai bune. Peste 80% dintre respondenți au înțeles corect ce înseamnă diversificarea unei investiții. Doar un număr mic de respondenți au ales variante greșite, precum investirea tuturor banilor într-o singură companie sau ideea că modul în care investești nu contează.
Diferența dintre cele două rezultate sugerează că românii au o înțelegere mai bună a unor principii generale de gestionare a investițiilor, dar întâmpină dificultăți atunci când trebuie să aplice concepte financiare mai tehnice și să înțeleagă relațiile dintre diferite instrumente și variabile de piață.
România continuă antrenamentul
Flash Eurobarometrul privind competențele financiare este realizat o dată la doi ani, iar următoarea evaluare europeană se desfășoară în a doua jumătate a acestui an, până în luna decembrie. Eurobarometrul 2027 este în plină desfășurare, iar românii mai au la dispoziție patru luni pentru a se antrena.
Obiectivul este unul concret: România să urce o poziție în clasamentul european al competențelor financiare. Începutul este promițător, dar România mai are nevoie de antrenament pentru a transforma acest start bun într-un rezultat poate mai bun.
Cei care vor să afle unde se situează și ce mai au de antrenat își pot testa cunoștințele financiare pe site-ul BCR în cadrul Naționalei de Edu Fin.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


