Finanțe Stiri

SIGNAL IDUNA a primit aprobările finale din partea ASF pentru achiziționarea companiilor ERGO și demarează integrarea acestora

2 iun. 2022 2 min

SIGNAL IDUNA a primit aprobările finale din partea ASF pentru achiziționarea companiilor ERGO și demarează integrarea acestora

Reading Time: 2 minute

Compania de asigurări SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE a primit toate aprobările din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și anunță finalizarea tranzacției și demararea procesului de integrare a celor două companii, ERGO Asigurări și ERGO Asigurări de Viață, în cadrul Grupului SIGNAL IDUNA.

ERGO Asigurări își va continua activitatea ca entitate independentă sub noul Consiliu de Administrație aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară: Tiberiu Maier, în calitate de Președinte, Mesut Yetiskul și Mark Osterloff, în calitate de Membri.

ERGO Asigurări de Viață va urma etapele unui proces complex de fuziune estimat a se finaliza în prima parte a anului viitor. Consiliul de Supraveghere al ERGO Asigurări de Viață a primit aprobarea ASF și este format din: Tiberiu Maier în calitate de Președinte, Mihaela Drugă și Mark Osterloff, în calitate de Membri.

SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE, este activ de 14 ani pe segmentul de asigurări voluntare de sănătate din România.

„Suntem mândri să anunțăm unul dintre cele mai importante momente din povestea noastră de succes în România – finalizarea tranzacției ERGO Asigurări și ERGO Asigurări de Viață. Astfel, prin crearea unui ecosistem complex ce integrează expertiza SIGNAL IDUNA, capabilitățile celor două companii ERGO și procesul accelerat de transformare digitală, vom putea oferi noi soluții de asigurare cu valoare adăugată care să răspundă nevoilor tot mai diversificate ale consumatorilor. Rigoarea, devotamentul și grija față de clienți pentru care suntem recunoscuți în piața de profil, rămân atributele pe care echipa SIGNAL IDUNA se bazează în atingerea obiectivelor de business și de creștere constantă.”

Tiberiu Maier, Președinte al Directoratului SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE

SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE a înregistrat la finalul anului 2021 un volum al primelor brute subscrise de peste 141 milioane lei. Compania are în portofoliu peste 200.000 de asigurați, valoarea despăgubirilor acordate ridicându-se la circa 87 milioane lei pentru soluționarea a peste 300.000 de dosare.

Direcția strategică de diversificare a SIGNAL IDUNA în România va fi completată de un nivel consolidat al volumului primelor brute subscrise. Acesta va crește cu circa 50% ca rezultat al achiziției celor două companii ERGO și a evoluției pozitive înregistrate de ambele entități la finalul anului precedent.

ERGO Asigurări a raportat un volum al primelor brute subscrise de peste 54 milioane lei, cea mai mare pondere a acestora fiind reprezentată de asigurările de bunuri și de asigurările de răspundere civilă. ERGO Asigurări de Viață a înregistrat un volum al primelor brute subscrise de peste 16 milioane lei, principalul segment de activitate fiind reprezentat de asigurările de viață de tip bancassurance.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: