Topul celor mai vândute cărți pentru copii, în România
Reading Time: 2 minutePoveștile care vorbesc despre emoții, prietenie, curaj sau perseverență și susțin dezvoltarea socio-emoțională a copiilor se află în topul achizițiilor de carte, arată o analiză realizată cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii de către Editura Didactica Publishing House.
Preferințe pe segmente de vârstă
Preferințele pentru aceste lecturi se observă atât pe segmentul dedicat cititorilor mici – 0-3 ani, respectiv 3-6 ani, cât și în privința cititorilor independenți, adică segmentul 7-12 ani, mai arată datele editurii. De altfel, peste 70% dintre cei care comandă cărți de pe site-ul Didactica Publishing House includ în coșul de cumpărături o carte despre emoții sau despre valori fundamentale, un procent ce se menține constant față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, aproximativ jumătate dintre clienți aleg în aceeași comandă și o carte non-fiction, cum ar fi enciclopediile, cărțile de știință sau jocuri educative.
„Vedem un interes tot mai mare pentru titluri care oferă nu doar povești frumoase, ci și un cadru sigur pentru exprimarea emoțiilor. Părinții aleg conștient, căutând cărți care îi pot sprijini în discuțiile zilnice cu cei mici – fie despre prietenie, despre ce înseamnă să fii bun, empatic sau curajos, despre cum să construiești încrederea în sine a copilului, dar și despre cum să dezvolte relații de prietenie. Invesim de peste 20 de ani în titluri cu impact educațional și emoțional pentru a veni în întâmpinarea nevoilor părinților și copiilor, cărți care să ofere conversații valoroase, iar acest lucru se reflectă și în alegerile clienților noștri”, a declarat Florentina Ion, fondator DPH.
Top vânzări ianuarie-martie 2025
Analiza vânzărilor din în primul trimestru al anului reflectă aceste alegeri din partea părinților: cărți care susțin dezvoltarea socio-emoțională, modele inspiraționale și povești captivante care stimulează imaginația.
- Luna și Pădurea magică, o serie de 8 volume semnată de scriitoarea Usch Luhn – are ca public țintă cititorii de 8+ ani.
- Cărticica bunătății, de Francesca Pirronne – fiind dedicată segmentului 0-3 ani.
- Unicornul Noni, o serie ce sprijină dezvoltarea vocabularului emoțional al copiilor și exersarea abilităților sociale, dedicată copiilor cu vârsta de 3-5 ani.
- O fată pe nume Bucurie, semnată de Jenny Valentine – o poveste despre perseverență și curaj interior, despre adaptare și dezvoltarea abilităților sociale, potrivită pentru cititori de 10+ ani.
- Sofia și pantofii magici – vol. 1: Atelierul secret, o nouă serie de Usch Luhn ce abordează teme precum importanța alegerilor personale, curajul, empatia, prietenia și încrederea în sine, tot pe segmentul 8-12 ani.
- Seria Sunt imbatabil – jocuri educaționale pentru întreaga familie, ce dezvoltă gândirea logică și încrederea prin joc și descoperire, bestseller internațional.
- Supereroii din istoria fotbalului românesc în benzi desenate, semnată de Mihai Grăjdeanu, o colecție captivantă de povestiri despre meciuri memorabile, jucători legendari și victorii simbolice, începând cu primele participări la Campionatul Mondial până la performanțele Generației de Aur și cele mai recente turnee internaționale.
- Seria Șoricelul Cititor – Max , de Christian Tielmann – o colecție de peste 15 povestioare pentru copii de 3+ ani care le arată cum să gestioneze diferite situații din viața de zi cu zi, inclusiv prima noapte petrecută la un prieten sau cum să spună STOP.
- 28 de povești de noapte bună, scrisă de Brigitte Weninger și ilustrată de Eve Tharlet – este o colecție de povești scurte care cultivă o rutină de seară echilibrată.
- Seria Povești cu sunete –4 titluri care invită cei mai mici cititori la lectură, folosind sunetele ca element de conectare, fiind potrivită pentru segmentul 0-3 ani.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


