Vastint România se alătură inițiativelor de revitalizare a râului Dâmbovița
Reading Time: 3 minuteVastint România este primul dezvoltator imobiliar care se alătură demersurilor Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și centrului cultural-creativ Nod Makerspace, de revitalizare și transformare a râului Dâmbovița, a malurilor sale și a zonelor adiacente.
Astfel, în cadrul evenimentului Dâmbovița Delivery – ediția 2025, care are loc pe 20-21 septembrie, pe râul Dâmbovița la Debarcader Operă, Vastint România și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 organizează competiția de vâslit în canotci de 10+1, parte a tradiționalei campanii Descoperă Rowmania. Această inițiativă comună evidențiază angajamentul Vastint de a sprijini proiecte cu un impact semnificativ asupra comunității și transformării urbane a orașului.
“Suntem mândri să fim prima companie din industrie care sprijină inițiativele de regenerare urbană ale râului Dâmbovița și malurilor sale, mai ales având în vedere că Timpuri Noi Square, proiectul nostru emblematic de birouri, se află în imediata apropiere. Promovăm sustenabilitatea și respectul față de oraș, iar clădirile noastre sunt concepute responsabil încă din faza de proiectare și construcție. Strategia noastră este de a ne implica în proiecte cu impact real asupra comunității — fie că vorbim despre transformare urbană sau despre consolidarea coeziunii sociale, iar atunci când acestea includ și o componentă sportivă, cu atât mai bine. Implicarea noastră depășește limitele proiectelor dezvoltate: sprijinim comunitatea și partenerii prin diverse inițiative, precum campanii anuale de donare de sânge sau campionate de fotbal, iar interesul pentru aceste acțiuni este în creștere. Ne dorim ca astfel de parteneriate să continue pe termen lung.”, a declarat Antoniu Panait, Managing Director, Vastint România.

Descoperă Rowmania / România naturală văzută din barcă este o campanie națională de promovare a patrimoniului național și urmărește descoperirea României naturale, prin promovarea mișcării în aer liber. Obiectivul acestei campanii este să reapropie oamenii de natură și să-i reconecteze la aceasta, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul. Proiectul, inițiat de Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” în parteneriat cu Administrația Națională “Apele Române”, are 12 ani la activ și include o relevantă componentă de informare și educare cu privire la eforturile depuse pentru exploatarea eficientă și responsabilă a acestor resurse.
“Competiția Descoperă Rowmania adună oamenii în jurul apei și arată cum râul, pe care de multe ori îl percepem ca pe o linie ce separă orașul, poate deveni un spațiu care unește. Dâmbovița metropolitană devine loc de apropiere de natura urbană, de mișcare și de întâlnire între comunități. În cadrul programului Dâmbovița Apă Dulce și al festivalului Dâmbovița Delivery, ne dorim ca râul să fie experimentat ca parte din viața orașului – un loc care inspiră, conectează și aduce beneficii celor care îl folosesc.”, a declarat Teodor Frolu, vice-președinte Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
Dâmbovița Delivery este parte din programul amplu Dâmbovița Apă Dulce (DAD) – o inițiativă colectivă de regenerare urbană și ecologică, creată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Nod Makerspace. Programul propune reimaginarea râului ca axă verde-albastră pentru București, prin infrastructură de acces la apă, infrastructură de monitorizare a sănătății râului, activități pentru comunitate și acțiuni de advocacy.
Vastint România este activă pe piața locală din 2008 și face parte din grupul internațional Vastint, cu o experiență de peste 35 de ani în domeniul imobiliar. Compania deține și administrează două proiecte de birouri reprezentative în București — Timpuri Noi Square și Business Garden Bucharest — care însumează o suprafață totală închiriabilă de 95.257 m². Odată cu finalizarea celei de-a doua faze a Timpuri Noi Square, portofoliul Vastint Romania va ajunge la 155.000 m² GLA de spații moderne de birouri.
Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a luat naștere în 2010 la inițiativa multiplului campion european, mondial și olimpic la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin, și a arhitectului Teodor Frolu. Susține protejarea diversității culturale şi naturale a zonelor cu ape din România, promovarea patrimoniului hidrografic românesc, a profilului cultural și natural local, practicarea mișcării în aer liber și a unui stil de viață sănătos. Dezvoltă programe de antreprenoriat social ancorate în activități de consultare publică pentru a identifica direcțiile de dezvoltare potrivite pentru comunitățile cărora li se adresează.

Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz