Stiri

Whiskas: 6 sfaturi pentru creșterea pisicilor

8 aug. 2023 4 min

Whiskas: 6 sfaturi pentru creșterea pisicilor

Reading Time: 4 minute

De Ziua Internațională a Pisicii, Whiskas invită iubitorii de feline să descopere cele mai importante sfaturi despre creșterea pisicilor

Ziua Internațională a Pisicii este ziua în care unele dintre cele îndrăgite animale sunt celebrate. Chiar dacă au sau nu o pisică în prezent, cei mai mulți români (91%) au interacționat cu persoane care au pisică, ceea ce demonstrează că felinele sunt printre cele mai iubite animale de companie în rândul românilor, conform studiului recent Whiskas realizat de Reveal Marketing Agency.

Pentru cei care își doresc să aibă alături un nou prieten patruped există o mulțime de opțiuni, adopția fiind una dintre cele mai bune variante. O mulțime de pisici de diferite vârste, rase sau temperament așteaptă să își găsească o casă, iar atunci când adoptă, oamenii le oferă felinelor șansa de a avea o familie iubitoare. Obiectivul companiei MARS, grupul din care face parte și Whiskas, este să ajute fiecare animal de companie să-și găsească o familie.

La Mars, credem că fiecare animal de companie merită o familie care să îi ofere dragoste, iar susținerea și educarea celor care au în grijă pisici sau căței este prioritatea noastră. Felinele aduc bucurie în casele noastre și, fie că alegem să adoptăm sau să cumpărăm o pisică, trebuie să ne asigurăm că este o decizie informată și responsabilă

Mihaela Negrescu, Senior Portfolio Manager Mars.

Identificarea crescătorilor de pisici neautorizați

Cei care intenționează să cumpere o pisică, trebuie să fie atenți la crescătorii neautorizați, care sunt din ce în ce mai mulți. În cazul acestora, animalele de companie sunt ținute în condiții nefavorabile, femelele sunt împerecheate cu scopul de a vinde cât mai mulți pui, iar puii nu sunt îngrijiți corespunzător și de cele mai multe ori sunt separați de mame prematur.

Există câteva semne care indică crescătorii de pisici neautorizați, cum ar fi anunțurile de vânzare – „fermele” de animale oferă la vânzare aceeași rasă în repetate rânduri pe parcursul unei perioade. De asemenea, de cele mai multe ori un vânzător neautorizat nu va alege casa lui ca punct de întâlnire sau nu va oferi posibilitatea de a alege un anumit pui. În schimb, un crescător amabil care iubește animalele va fi mereu bucuros și va ține cont de sănătatea și nevoile puilor de pisică.

Pregătirea casei pentru pisică

Sosirea unei noi pisici în familie este întotdeauna un eveniment important. Indiferent de rasă sau vârstă, pisica trebuie să se simtă în siguranță în noul cămin, așa că uneori sunt necesare câteva ajustări ale casei.

Pentru a o ajuta să se adapteze mai ușor, este recomandat ca pisica să fie lăsată în primele zile într-o singură cameră și să i se ofere accesul în restul casei când se simte confortabil. De asemenea, ușile și ferestrele trebuie să fie întotdeauna închise. În cazul în care există un alt animal de companie în casă, pisica trebuie să fie introdusă în familie treptat, pentru a se acomoda unul cu celălalt.

Contează, de asemenea, dacă pisica este pui sau adult – puii de pisică au nevoie de mobilier și jucării mai mici pentru a nu cădea și a nu se răni, de exemplu. De asemenea, litiera trebuie să fie mai mică astfel încât să poată fi folosită cu ușurință de puiul de pisică.

Felina are nevoie de un mediu familiar și previzibil pentru a evita să se streseze. În plus, joaca este foarte importantă pentru pisici și trebuie să aibă la îndemână jucării care să le ofere interacțiune și să le stimuleze fizic și mental.

Pisicile adulmecă pentru a verifica împrejurimile, așa că trebuie evitate substanțele de curățare care le pot afecta mirosul. De asemenea, produsele care conțin amoniac nu trebuie utilizate deoarece felinele pot asocia mirosul cu urina, ceea ce le poate determina să își facă nevoile în locul respectiv. În schimb, este recomandată folosirea spray-urilor cu feromoni, care ajută felina să se relaxeze și să se simtă în siguranță.

Pisicile sunt firi curioase și se pot răni atunci când părintele nu este atent. De aceea, medicamentele, vitaminele, suplimentele, ori substanțele care sunt toxice pentru animale – inclusiv substanțele chimice de grădină, plantele otrăvitoare și chiar unele alimente cum ar fi ciocolata sau guma de mestecat – trebuie ținute departe de feline.

Nutriția corespunzătoare a pisicii este, de asemenea, importantă. Spre deosebire de oameni, felina digeră hrana mult mai repede, stomacul ei fiind potrivit pentru mese mai mici și mai dese, de cel puțin trei ori pe zi la pisicile tinere (sub 7 ani) și de cel puțin două ori pe zi la pisicile adulte (peste 7 ani). MARS Petcare, grupul din care face parte Whiskas, lucrează îndeaproape cu Institutul Waltham, cel mai mare centru de cercetare pentru animale, pentru a dezvolta hrană umedă și uscată și a răspunde nevoilor nutriționale ale pisicilor.

Cu ajutorul medicilor veterinari cercetători, Waltham, institutul de cercetare în nutriție pentru toate produsele petcare MARS, inovează și aduce produse care să le ofere pisicilor toate ingredientele și nutrienții necesari, luând în calcul nevoile pisicii, în funcție de: vârstă, talie, rasă, mediul în care trăiesc etc. Pe lângă hrana uscată și hrana umedă, MARS are în portofoliu și produsul Dreamies, un treat care poate fi folosit în toate situațiile în care aparținătorul își dorește o întărire a relației dintre el si pisica, prin joacă și recompensă.”

Iulian Amza, Petcare Ambasador în cadrul Mars Multisales Europe

Pisica este un animal de companie care are nevoie de iubire, îngrijire și atenție necondiționate. De aceea, decizia de a adopta o pisică vine cu responsabilitate și trebuie urmată întotdeauna sfaturile medicului veterinar pentru a-i oferi o îngrjire și o alimentație adecvate.

Sfaturi privind creșterea corectă a pisicilor

  • Setează reguli clare și urmează-le.
  • Oferă-i pisicii o nutriție adecvată și echilibrată.
  • Vizitați periodic medicul veterinar.
  • Oferă-i felinei suficiente oportunități pentru a se mișca și juca.
  • Asigură-i un mediu curat și sigur.
  • Acordă-i dragoste și atenție.
Array

Articole pe aceeași temă: