BizRemote by certSIGN Business Companii

Zece țări derulează peste 1.000 de studii clinice legate de Covid-19

3 iun. 2020 2 min

Zece țări derulează peste 1.000 de studii clinice legate de Covid-19

Reading Time: 2 minute

Lupta contra Covid-19 se dă acum pe frontul cercetării medicale. Zece țări derulează în prezent 1.141 de teste clinice care au legătură cu tratamente și vaccinuri contra Covid-19, potrivit celui mai recent raport făcut public de Coronavirus Research Index, lansat de The Finbold.com.

Statele Unite se află în fruntea clasamentului cu 335 de studii clinice, urmează Franța cu 274 și Italia – 87.

top 3

Spania ocupă locul 4 cu 86 de studii, în timp ce China se află pe locul 5 cu 78 de studii clinice în desfășurare. Următoarele poziții sunt deținute de UK (73 de studii), Germania (55), Canada (54), Egipt (44), Turcia (35).

Situația la jumătatea lunii aprilie arăta așa: SUA – 106 studii; China – 68 studii; Franța – 66 studii; Italia – 36 studii; Spania – 21 studii; Germania – 21 studii; Canada – 17 studii; UK – 16 studii; Danemarca – 13 studii; Brazilia – 9 studii). 

Finbold.com a lansat cu câteva luni în urmă Coronavirus Research Index (CRI), un site care identifică țările unde se derulează cele mai multe eforturi de cercetare pentru găsirea unui tratament la COVID-19, boala provocată de noul coronavirus.

Indicele ordonează țările pe baza numărului de studii medicale active legate de noul coronavirus, arătând unde se fac cele mai multe cercetări legate de COVID-19 pentru a înțelege virusul și a găsit metode eficiente de a-l combate.

Site-ul oferă detalii despre toate studiile derulate de fiecare țară și este  actualizat săptămânal. Indicele ia în considerare studiile marcate drept “active” din baza de date ClinicalTrials.gov. 

Foto: © korawat tainjun | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: