Željka Blakšić: „Muzica și sunetul joacă un rol esențial în procesul meu creativ”

Željka Blakšić: „Muzica și sunetul joacă un rol esențial în procesul meu creativ”

Reading Time: 6 minute

Željka Blakšić, cunoscută și sub numele de Gita Blak, este o artistă interdisciplinară născută la Zagreb și stabilită în prezent la New York care a participat la cea de-a șasea ediție a Bienalei Art Encounters by Ploom. Lucrările și proiectele artistei îmbină adesea diferite tipuri de media și sunt influențate de așa-numitele „scene underground” și subculturi.

În cadrul Bienalei „Art Encounters by Ploom”, Gita a expus „Colecție”, o instalație care include filme experimentale pe 16 mm, picturi, fotografii și o carte de artist. Nucleul acesteia este filmul „Stitch the Ruin”, care reflectează asupra implicațiilor conceptuale, istorice și sociale ale producției de îmbrăcăminte, concentrându-se pe istoria industriei textile din fosta Iugoslavie. Titlul „Colecție” are un dublu sens: face referire atât la producția sezonieră din industria modei, cât și la actul de a colecționa.

Gita Blak a vorbit pentru revista Biz despre scena artistică din Timișoara, despre cum i-a influențat parcursul artistic mutarea la New York, dar și despre viitorul artei contemporane în era inteligenței artificiale.

Ce ne puteți spune despre participarea dumneavoastră la ediția din acest an a „Bienalei Art Encounters by Ploom”?

Am fost extrem de încântată să revin în România pentru Bienala Art Encounters. Am lucrat la un proiect mare în Cluj, în 2016, care a lăsat o impresie bună asupra mea și a operei mele. Încă de la acea experiență mi-am dorit să revin aici, iar participarea la Bienală a fost ocazia perfectă să mă reconectez la scena artistică din România.

Cum puteți descrie experiența cu publicul din România?

Experiența a fost una împlinitoare pentru mine. Publicul a fost curios, implicat și a adus în discuțiile din jurul operelor mele un profund spirit de deschidere și reflecție. Am simțit un veritabil interes, nu doar pentru artă în sine, ci și pentru ideile și procesele din spate.

Ce impresie v-ați făcut despre scena artistică din Timișoara și despre contextul Bienalei Art Encounters? Au fost lucrări sau artiști români pe care i-ați admirat în mod special la evenimentul de artă?

Orașul în sine mi s-a părut foarte viu, plin de energie creativă – există un dialog constant între tradiție și experiment. Straturile de artă, arhitectură și istorie au făcut din Timișoara un cadru cu adevărat convingător pentru Art Encounters. Cred că Bienala a reușit să echilibreze vocile locale cu perspectivele internaționale, într-un mod incluziv și orientat spre viitor.

Da, au fost câțiva artiști români ale căror lucrări le-am admirat cu adevărat. Îmi vin acum în minte lucrări semnate de Geta Brătescu, Ana Kun, Gavril Pap, Loredana Ilie și Christine Cizmas. Fiecare a adus o voce și o viziune distinctă, contribuind în mod semnificativ la narațiunea generală a Bienalei.

Ne puteți spune câteva cuvinte despre procesul dumneavostră creativ? Ce vă inspiră? Urmați un anume proces sau ritual atunci când începeți un nou proiect?

Muzica și sunetul joacă un rol esențial în procesul meu creativ. De mică am fost implicată în performance-uri muzicale, de la coruri la trupe, așa că sunetul a fost mereu un element fundamental în felul în care gândesc și creez. De multe ori, indiferent de proiect, încep cu un sunet sau o melodie anume care, treptat, se transformă într-o scenă de film, un performance, o pictură și așa mai departe. Pentru mine, creativitatea curge fluid între medii, fiind ghidată la fel de mult de sunet și atmosferă cât și de idei sau concepte vizuale.

Nu urmez un ritual strict când încep un nou proiect. De obicei, jonglez cu mai multe idei și lucrări în paralel, explorând o varietate de tehnici. Sunt genul de persoană care nu rămâne niciodată fără idei, adevărata provocare este să găsesc timp concentrat și neîntrerupt pentru a le duce la bun sfârșit. Sunt un colecționar veritabil, adun obiecte, reviste, pelicule analog uitate, haine, textile, clipuri video, toate acestea găsindu-și adesea locul în lucrările mele.

Cum v-a influențat parcusul creativ tranziția de la Zagreb la New York?

Tranziția de la Zagreb la New York, pentru studiile de master, a avut un impact profund asupra parcursului meu creativ. Zagreb mi-a oferit o bază solidă, un simț al istoriei, al introspecției și un ritm de viață mai lent, mai reflexiv. Mutarea la New York a adus o intensitate complet diferită: energia constantă și presiunea m-au împins să experimentez mai îndrăzneț și să îmi găsesc vocea într-un mediu mult mai larg și competitiv.

A fost o provocare ce m-a determinat să gândesc dincolo de contexte regionale și să mă implic într-un discurs mai amplu. În același timp, m-a făcut să apreciez și mai mult nuanțele locului din care vin. Încă petrec o parte considerabilă din timp la Zagreb – cel puțin patru luni pe an – ceea ce mă ajută să rămân conectată la rădăcinile mele și aduce un echilibru necesar practicii mele. Acest dialog continuu între cele două locuri continuă să modeleze modul în care lucrez și gândesc creativ.

Cum arată pentru dumneavoastră „succesul artistic” în 2025?

Pentru mine, „succesul artistic” înseamnă să rămân fidelă practicii mele, în timp ce continui să cresc, să îmi asum riscuri și să mă implic într-un mod semnificativ în lumea din jur. O parte foarte importantă a acestui lucru este să fiu în poziția de a spune „nu” – proiectelor și invitațiilor care nu se aliniază cu valorile sau direcția mea creativă. Acest sentiment de autonomie, de a putea alege cum și unde îmi investesc energia, mi se pare un adevărat indicator al succesului.

De asemenea, înseamnă să am timp și spațiu pentru a muncă adevărată, pentru colaborări cu oameni pe care îi respect și pentru a crea lucrări care chiar rezonează. Pe plan practic, este esențial să pot să mă susțin din artă, din conferințe, din împărtășirea ideilor. Dacă pot privi înapoi și să simt că am rămas sinceră în proces, că m-am întreținut prin munca mea și am contribuit cu ceva valoros pentru comunitatea mea, atunci consider că am avut succes.

Cum vedeți viitorul artei contemporane în epoca inteligenței artificiale?

Cred că inteligența artificială a deschis o nouă frontieră, extinzând posibilitățile internetului și introducând unelte și metode inovatoare pentru exprimarea artistică. Mulți artiști pe care îi cunosc integrează activ AI în lucrările lor, în moduri fascinante. În același timp, sunt foarte conștientă de îngrijorările pe care le ridică: amenințările la adresa intimității, riscul de a slăbi gândirea critică, prejudecățile algoritmice, dependența excesivă de tehnologie, precum și impacturile ecologice și sociale. Aceste aspecte trebuie luate în considerare pe măsură ce navigăm.

Cred că cultura AI a deschis o nouă frontieră, extinzând posibilitățile internetului și introducând unelte și metode inovatoare pentru exprimarea artistică. Mulți artiști pe care îi cunosc integrează activ AI în lucrările lor, în moduri fascinante. În același timp, sunt foarte conștientă de îngrijorările pe care le ridică: amenințările la adresa intimității, riscul de a slăbi gândirea critică, prejudecățile algoritmice, dependența excesivă de tehnologie, precum și impacturile ecologice și sociale. Aceste aspecte trebuie luate în considerare pe măsură ce navigăm acest peisaj în continuă transformare.

Există proiecte viitoare sau idei care vă entuziasmează în mod special astăzi?

Da, în prezent lucrez la noul meu film, „JAMA JEKA”, în care explorez procese unice de manipulare a peliculei analog 16mm. În același timp, promovez „Stitch the Ruin”, filmul pe care l-am prezentat ca parte a instalației mele de la Bienala Art Encounters. Filmul a avut un parcurs foarte bun: a primit premii, a fost inclus în mai multe bienale și s-a bucurat de success în circuitul festivalier. Este o experiență nouă pentru mine, deoarece, până acum, filmele mele erau prezentate în galerii, muzee sau ca parte a unor performance-uri live. A fost, deci, fascinant să interacționez cu o lume mai largă și mai incluzivă, cea a festivalurilor de film.

Practica mea este interdisciplinară, ceea ce înseamnă că lucrez în studio cu diverse medii – filme, instalație, pictură. Aceste medii se influențează reciproc în mod constant, iar mie adesea îmi vin ideile în funcție de material. Indiferent dacă lucrez pe peliculă, pânză sau forme sculpturale, există mereu o combinație între procese. Această fluiditate este esențială pentru modul în care dezvolt conceptele și răspund materialelor pe care le folosesc.

Acest articol face parte din rubrica „Art Encounters by Ploom”, o inițiativă jurnalistică, sprijinită de Ploom, care își propune să susțină vocile artei contemporane.

Proiectul editorial Biz și Ploom își propune să arate, printr-o serie de interviuri, articole și povești autentice, cum arta are puterea să transforme orașe, comunități și perspective.

PRODUSUL NU ESTE LIPSIT DE RISCURI ȘI CAUZEAZĂ DEPENDENȚĂ. 18+ DESTINAT CONSUMATORILOR ADULȚI EXISTENȚI DE PRODUSE DIN TUTUN ȘI TIGARETE ELECTRONICE