Ziua Europeană a Solidarității între Generații: seniorii devin mentori pentru copiii în risc de abandon școlar
Reading Time: 2 minuteDe Ziua Europeană a Solidarității între Generații, Fundația Regală Margareta a României reafirmă importanța conexiunilor intergeneraționale pentru construirea unui viitor durabil pentru toate vârsteleși invită seniorii să se alăture ca voluntari în sprijinul copiilor din centrele sociale tip școală după școală, în cadrul programului național Generații.
Context social și beneficiile întâlnirii generațiilor
România se confruntă cu un dublu dezechilibru: peste 3,8 milioane de persoane de peste 65 de ani (20% din populația rezidentă) trăiesc cu un risc crescut de singurătate, în timp ce rata părăsirii timpurii a educației și formării în rândul tinerilor de 18–24 de ani a atins un prag alarmant de 16,8% în 2024 – cea mai ridicată din Uniunea Europeană, comparativ cu media UE de 9,3%.
Modelul intergenerațional – o inovație socială multiplicată de Fundația Regală Margareta a României
Într-o societate marcată de izolarea vârstnicilor și de riscul abandonului școlar, modelul intergenerațional reprezintă o inovație în domeniul asistenței sociale, propusă în urmă cu peste 10 ani de Fundația Regală. Colaborarea între generații reprezintă una dintre soluțiile propuse de Fundația Regală pentru rezolvarea acestor două probleme ale societății noastre, susținută de parteneri din rândul companiilor. Din anul 2015, centrele sociale tip școală după școală care adoptă educația intergenerațională aduc împreună seniori și copii, creândun schimb valoros: vârstnicii susțin copiilor la teme, fac meditații gratuite sau coordonează ateliere de dezvoltare vocațională, personală și a abilităților de viață, iar copiii și tinerii le oferă energie, sprijin și perspective noi.
Centrele Generații construiesc coeziunea socială în comunități, creând cadrul pentru dialogul direct și colaborarea între generații: seniorii devin o resursă pentru comunitate, ca voluntari și mentori, în timp ce copiii din medii defavorizate primesc sprijinul educațional și emoțional necesar pentru a-și depăși condiția.
Proiectele intergeneraționale aduc o perspectivă inovatoare asupra seniorilor, oferindu-le oportunitatea de a-și asuma un rol social activ după pensionare. Seniorii, o categorie considerată în mod cotidian vulnerabilă, sunt valorizați pentru experiența lor, împărtășesc cunoștințe, contribuie la binele comunității, își îmbogățesc conexiunile sociale, reinventându-și astfel sensul vieții.
Modelul intergenerațional creează relații umane active, semnificative și transformatoare pentru ambele categorii implicate, copii și seniori. Aceste interacțiuni colaborative produc un impact dublu: îmbunătățesc calitatea vieții vârstnicilor și, în același timp, dezvoltă empatia, responsabilitatea socială și abilitățile pentru cei din generația tânără.
Studiul privind impactul modelului intergenerațional
După 10 ani de implementare, studiul de impact: „Modelul intergenerațional ca soluție a incluziunii sociale a seniorilor și copiilor. Rezultate ale evaluării Programului Centrele Generații 2015-2025” arată beneficii semnificative la nivel individual și comunitar ale proiectelor intergeneraționale: Seniorii au sentimentul de împlinire personală și recâștigarea sensului; Copiii înregistrează îmbunătățiri vizibile în rezultatele școlare și în dezvoltarea socioemoțională. Din perspectivă comunitară, rezultă că interacțiunea intergenerațională consolidează coeziunea socială, facilitează transferul de cunoștințe și valori. Totodată,studiul confirmă potențialul programelor intergeneraționale de a deveni parte integrantă a strategiilor publice naționale și europene.
Amprenta programului: 10 ani de cifre cu suflet
- 1.500.000 EURO investiție în scalarea modelului intergenerațional
- 44 de centre sociale din întreaga țară au adoptat metodologia și au primit granturi
- 500 de copii sprijiniți anual pentru a rămâne la școală
- 150 seniori voluntari implicați anual
- peste 37.000 de sesiuni intergeneraționale susținute prin vârstnicii voluntari
Prezentul: 18 centre Generații active în anul școlar 2025-2026
În acest moment, Fundația Reală susține, cu sprijinul constant al Hochland România, Fundația Bosch România și Rompetrol România, 18 centre Generații în București și în 9 județe (Alba, Arad, Bistrița Năsăud, Cluj, Constanța, Mureș, Prahova, Satu Mare și Timiș). Aici, 188 de seniori ghidează pașii a 634 de copii.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


