Companii Stiri

25 de magazine noi în Sun Plaza

26 sept. 2017 2 min

25 de magazine noi în Sun Plaza

Reading Time: 2 minute

Joi, 28 septembrie, se vor deschide peste 25 de magazine în centrul comercial Sun Plaza, odată cu finalizarea etapei a doua a lucrărilor de remodelare efectuate de către compania de investiții imobiliare S IMMO AG, proprietarul centrului comercial. Noile magazine sunt dispuse pe două niveluri ale centrului comercial și includ Lego și Forever 21, cu cele mai mari magazine deschise în România, buticul Men’s Cave (cu prima sa prezență într-un centru comercial) și mai multe brand-uri care vor deschide în premieră în Sun Plaza (LC Waikiki, Pepco, NYX, Pandora, MAC, Sabon, Melkior), cafenele (Gloria Jeans) și o varietate de spații de servicii, precum frizeria pentru copii Dolphy sau o reprezentanță RCS & RDS.

Sunt Plaza 1

Noua zonă reconfigurată din cadrul Sun Plaza însumează 5.500 de metri pătrați de spații comerciale, închiriate în totalitate.

Procesul de reconfigurare a Sun Plaza a fost împărțit în trei etape, pe o perioadă de 24 de luni. Prima fază s-a tradus în spații noi de retail, dar și remodelarea unor spații deja existente pentru chiriași ancoră precum Altex, Terranova, H&M, C&A, Bebe Tei, Autograf și O’Bag. De asemenea, a fost remodelat și extins și pasajul de acces către stația de metrou Piața Sudului.

Peter Kogler Sun Plaza

Deschiderea celor 25 de noi magazine va fi acompaniată de instalarea mai multor lucrări de artă contemporană realizate de către austriacul Peter Kogler, artist cu recunoaștere internațională și unul dintre pionierii artei generate pe computer. Acesta a realizat o cascadă luminescentă cu o înălțime de 18 metri și cântărind  peste o tonă și a realizat și o grafică artistică pentru tunelul de acces care face legătura cu stația de metrou.

Sun Plaza are, pentru al treilea an consecutiv, un grad de ocupare de 100%, iar peste 90% din spațiul care va fi inaugurat în 2018 este deja pre-închiriat. Procesul de reconfigurare se transpune, în final, prin adăugarea a 11.000 de metri pătrați de spații noi de retail și de relaxare și remodelarea a aproximativ 9.000 mp de spații de retail existenți, rezultând 40 de magazine și spații comune.

Reconfigurarea Sun Plaza este concepută de către arhitecții și inginerii din ATP Viena, una dintre cele mai importante companii de proiectare integrate. Contractantul local desemnat pentru lucrările de construcție este Bog’Art, cea mai mare companie de construcții din România, iar coordonarea proiectului este asigurată de către Optim Project Management.

Deschis în februarie 2010, centrul comercial Sun Plaza are o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: