Sprijin pentru fintech-uri

Raiffeisen Bank International AG (RBI) a lansat o companie de tip corporate venture capital (CVC), “Elevator Ventures”. RBI pune la dispoziție un capital de investiții de 25 de milioane de euro.

“Elevator Ventures” se va concentra pe investiții directe în fintech-uri later-stage, co-investiții împreună cu parteneri și investiții în fonduri VC. Fintech-urile “later-stage” sunt companii aflate încă la început de drum, construite în jurul unei unor tehnologii în sectorul financiar, care au deja pe piață propriile produse și servicii. Termenul “later-stage” subliniază distincția dintre startup-uri “early-stage” și companii “later-stage” care au avut deja succes pe piață. Prin aceste investiții, RBI își dorește să sprijine aceste companii să-și dezvolte modelul de business. Cu o experință de peste 30 de ani pe piețele din Europa Centrală și de Est, RBI poate ajuta în mod real fintech-urile să se dezvolte în acesta regiune.

“În Austria există, în acest moment, o lipsă de creștere a capitalului pentru investiții în startup-urile care se află deja într-un stadiu mai avansat de dezvoltare, au obținut experiența inițială din piață și au acum nevoie de capital pentru a continua să evolueze cu succes. Tocmai aici intervenim noi”, Hannes Cizek, Head of Group Digital Banking la RBI.

În același timp, prin colaborarea cu fintech-uri, RBI oferă celor 16,6 milioane de clienți acces la cele mai recente și inovatoare produse și servicii bancare. RBI se așteaptă la beneficii provenite din co-investițiile planificate împreună cu partenerii investitori și din investițiile în fonduri VC.

Ca urmare a succesului programului “Elevator Lab”, care a devenit cel mai mare accelerator de fintech-uri în regiunea Europei Centrale și de Est, următorul pas strategic pentru RBI este să devină un investitor activ. RBI poate să investească atât în participanții la programul de tip accelerator cât și în companii atractive datorită proximității față de ecosistemele fintech.

“Elevator Ventures este următorul pas în strategia de inovație a grupului” spune Johann Strobl, CEO al RBI.

“Folosim campania “Elevator Ventures” pentru a parcurge pașii necesari în a deveni cei care susțin modelele de business inovatoare și cele mai noi tehnologii”, a adăugat Johann Strobl.

Directorii Elevator Ventures, subsidiara aflată integral în proprietatea RBI, sunt Hannes Cizek (Head of Group Digital Banking, RBI) și Thomas Muchar (Head of Austrian Equity Investments, RBI).