Companii

5 to go vinde 35% din business

Reading Time: < 1 minut

5 to go își anunță parteneriatul cu fondul regional de investiții Mozaik Investments, care va prelua 35% din acțiunile companiei. Modelul de business va rămâne neschimbat, cei doi fondatori 5 to go, Radu Savopol și Lucian Bădilă păstrându-și statutul de acționar majoritar, cu 65% din acțiuni.

De la 10 locații deschise la finalul anului 2015, la 150 locații deschise la final de 2019, în creștere cu 50% față de 2018, parteneriatul urmărește creșterea numărului de locații la nivel local, dar și dezvoltarea pieței regionale.

“5 to go are toate ingredientele pe care noi le căutăm atunci când investim: brand puternic, campion local și lider de piață pe segmentul său, condus de un antreprenor dinamic, cu o echipă extraordinară în spate. Povestea 5 to go este încă la început și are în continuare un potențial foarte mare de creștere atât pe plan local, cât și regional. Noi suntem aici să amplificăm această dezvoltare și să conturăm astfel un parteneriat de încredere cu Radu și cu întreaga rețea a francizaților 5 to go”, a declarat Vlad Bușilă, Managing Partner, Mozaik Investments.

În 2019, 5 to go a înregistrat o cifră de afaceri de peste 8 milioane euro, în creștere cu 70% față de anul trecut, cu o cotă de piață de 31,3% pe segmentul lanțurilor de cafenele. Pentru 2020, 5 to go vizează o cifră de afaceri de peste 12 milioane euro, 100 de noi locații și peste 300 de noi locuri de muncă.

Team

Recent Posts

A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…

2 ore ago

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024

Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…

24 de ore ago

Statistică Eurostat: România are prețuri mai mici pentru energie

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…

24 de ore ago

Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…

24 de ore ago

AQUILA a finalizat preluarea Parmafood. A doua achiziție din acest an

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…

24 de ore ago

Internet pentru zonele rurale prin PNRR. Proiect de 94 de milioane de euro

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…

o zi ago