MarComm Marketing Stiri

A crescut consumul casnic de bunuri de larg consum în prima jumătate a anului

10 sept. 2020 2 min

A crescut consumul casnic de bunuri de larg consum în prima jumătate a anului

Reading Time: 2 minute

Piața bunurilor de larg consum a înregistrat o creștere în valoare de 12% în prima jumătate a anului 2020 față de aceeași perioadă a anului precedent, arată o analiză GfK. Creșterea s-a produs în contextul inflației și al unor volume mai mari.

Pe fondul unor prețuri majorate cu 5% (conform Eurostat), gospodăriile din România au cumpărat volume mai mari cu 9% și au ales segmente inferioare de preț. Criza medicală și implicit restricțiile din ultimele luni au determinat schimbari în comportamentul de cumpărare, astfel încât frecvența vizitelor la magazin a scăzut cu 6%, iar suma medie plătită la un act de cumpărare a crescut cu aproape 20%.

MAGAZINELE DE TIP DISCOUNT – MARII CÂȘTIGĂTORI AI COMERȚULUI MODERN

Cu o creștere de 37% în valoare față de ianuarie – iunie 2019 magazinele de tip discount surclasează supermarket-urile și devin al doilea jucător din comerțul modern din punct de vedere al cotei de piață valorice. În aceeași perioadă din 2019 ritmul de creștere era de două ori mai mic și acestea acopereau doar 16% din total cheltuielilor alocate pentru bunuri de larg consum.

Cele mai afectate din cauza reducerii frecvenței de cumpărare sunt hypermarket-urile și comerțul tradițional care continuă să scadă în importanță, în timp ce magazinele mici de proximitate sunt printre cele mai dinamice din punct de vedere al atragerii de noi cumpărători dar și al creșterii în valoare.

9,5% din gospodăriile din România au cumpărat cel puțin o dată un produs FMCG din online în prima jumătate din 2020, cu 50% mai multe față de anul precedent. Cu toate acestea, pentru bunurile de larg consum, acest canal acoperă mai puțin de 1% din total cheltuieli.

MĂRCILE IEFTINE, CEA MAI MARE CONTRIBUȚIE LA CREȘTEREA VALORICĂ

Segmentul economy reprezintă un sfert din valoarea pieței de FMCG în prima jumătate din 2020, însă contribuie în proporție de 43% la creșterea acesteia. Mărcile proprii își continuă trend-ul ascendent în special în lactate, în timp ce segmentul premium crește ușor în importanță pentru băuturi (alcoolice, non-alcoolice, cafea).

CE CATEGORII AU CRESCUT CEL MAI MULT ÎN IANUARIE – IUNIE 2020?

Conservele (carne, pește), alimentele instant, crema de ciocolată, făina și mălaiul, produsele de curățenie, săpunul, servețelele umede, aditivii pentru prăjituri, specialitățile de brânză sau napolitanele sunt printre categoriile cu cele mai mari semnificative creșteri. Produsele de îngrijire a părului, cremele de față și corp sau deodorantele au înregistrat scăderi în volum pe fondul creșterii timpului petrecut acasă. 

Foto: © Keechuan | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: