Stiri

Abatorul Periș susține „Masa Care Unește”. Va fi un nou record mondial și o cauză socială

27 aug. 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Abatorul Periș susține „Masa Care Unește”. Va fi un nou record mondial și o cauză socială

Reading Time: 2 minute

Abatorul Periș, cel mai mare procesator de carne de porc cu capital românesc, susține ediția din acest an a evenimentului caritabil „Masa Care Unește”. Organizatorii își propun să aducă, pe 12 septembrie, 20.000 de oameni la aceeași masă, în centrul Bucureștiului, și să stabilească un nou record Guinness World Records. Periș va contribui cu 40.000 de cârnăciori, echivalentul a aproximativ 2.5 tone, care vor fi gătiți și serviți gratuit participanților.

În cel de-al doilea weekend al lunii septembrie, în Piața Constituției și pe Bulevardul Unirii din București va fi amplasată o masă cu o lungime de 5,5 kilometri, la care se vor așeza, simultan, nu mai puțin de 20.000 de persoane. Evenimentul urmărește astfel să depășească recordul stabilit în 2025, la Alba Iulia, când o masă de 2.782,96 metri, construită în jurul Cetății Alba Carolina, a adunat peste 10.000 de participanți și a intrat în Guinness World Records drept cea mai lungă masă realizată din materiale reciclabile.

„O masă la care se așază 20.000 de oameni este, înainte de orice record, o imagine foarte puternică despre comunitate. Pentru noi a fost firesc să susținem această inițiativă prin ceea ce știm să facem cel mai bine și printr-un produs care ne-a adus încrederea consumatorilor și poziția de lider al categoriei sale. Ne bucurăm că 40.000 de cârnăciori Periș vor ajunge pe această masă și, mai ales, că întâlnirea din jurul ei poate contribui la o cauză care are nevoie de sprijin”, a declarat Alin Zamfira, președintele Consiliului de Administrație, Abatorul Periș.

Ediția din acest an are și o componentă caritabilă, prin susținerea proiectului Fundației Metropolis pentru construirea primului Spital de Psihiatrie Pediatrică din România, în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”.

Participanții vor putea susține proiectul prin donații, iar fondurile strânse vor contribui la realizarea viitoarei unități medicale, care ar urma să deservească anual peste 5.700 de copii cu afecțiuni psihice severe.

Evenimentul se desfășoară pe data de 12 septembrie, cu începere de la ora 16:00, iar participarea gratuită, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prealabile. Înscrierile se fac individual sau pentru grupuri, pe site-ul „Masa Care Unește”.

Abatorul Periș este cel mai mare procesator de carne de porc cu capital românesc, cu o capacitate anuală de circa 500.000 de capete și aproximativ 50.000 de tone de carne procesată pe an. Grupul lucrează cu ferme din toată țara și livrează în rețelele de retail naționale în maximum 36 de ore de la sacrificare. În 2025, Periș a depășit 750 de milioane de lei cifră de afaceri și continuă un plan de investiții anuale de circa 20 de milioane de lei pentru modernizare și automatizare.

Articole pe aceeași temă: