Aplicațiile și siteurile PPC nu vor funcționa din cauza unor modificări
Reading Time: < 1 minutFuziunea celor două companii din cadrul grupului PPC, anume PPC Energie și PPC Energie Muntenia, sub numele PPC Energie, aduce cu sine și unificarea platformelor web și a aplicațiilor pentru clienți. Drept urmare acestea nu vor fi disponibile până pe 5 ianuarie 2025.
începând de astăzi, 27 decembrie 2024 și până pe 5 ianuarie 2025, site-ul ppcenergy.ro , aplicația myPPC și unele dintre serviciile PPC sunt temporar indisponibile. Perioada de transmitere a indexului rămâne cea obișnuită, fără a fi afectată de modificările în sistemele operaționale.
Cum vor funcționa siteurile și aplicațiile PPC în această perioadă:
- pe 27 și 28 decembrie, site-ul ppcenergy.ro este indisponibil;
- în perioada 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, o parte dintre serviciile noastre digitale, inclusiv aplicația myPPC, sunt doar parțial funcționale;
- în zilele de 30, 31 decembrie 2024 și 3 ianuarie 2025, consultanții și operatorii din call centerul nostru pot prelua solicitări, urmând să revină cu răspunsuri în următoarea zi lucrătoare;
- plățile se pot efectua doar prin intermediul partenerilor bancari sau prin transfer bancar și prin intermediul automatelor de plată de tip self-pay, iar plățile în numerar vor putea fi înregistrate de către PPC Energie începând cu 8 ianuarie 2025.
Din 5 ianuarie, serviciile PPC se așteaptă să revină la normal.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


