MarComm

Au fost elaborate normele pentru combaterea bullying-ului în școli

Reading Time: 2 minute

Legea de prevenire și combatere a bullying-ului, promulgată în noiembrie 2019, este acum completată de normele metodologice. Aprobate prin ordin de ministru și publicate în Monitorul Oficial din 10 iunie 2020, acestea au fost elaborate de Ministerul Educației și Cercetării și specialiștii cooptați în grupul de lucru de profil.

Grup de acțiune anti-bullying

Pentru reducerea ratei de prevenire a violenței psihologice-bullying, în fiecare unitate de învățământ va fi înființat un grup de acțiune anti-bullying din care vor face parte maximum 10 membri. Între aceștia se vor regăsi directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților, reprezentanți ai autorității locale. Rolul acestui grup este prevenirea, identificarea și soluționarea faptelor de bullying comise între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice.

Noi prevederi în regulamentul de ordine interioară

Fiecare unitate de învățământ are obligația de a introduce în Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) obiectivul ”școală cu toleranță zero la violență”. În plus, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, în perioada următoare, Ministerul Educației și Cercetării va realiza Ghiduri de bune practici pe cicluri de învățământ, privind modul de interacțiune și de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying.

Implementarea planului anti-bullying, la nivelul fiecărei unități școlare, presupune:

Activități de informare și conștientizare asupra fenomenului de bullying pentru personalul școlii, copii și părinți;

(1) Măsuri de comunicare și informare internă, la nivelul unității de învățământ, cu privire la procedurile de prevenire, identificare, raportare și intervenție a situațiilor de bullying în spațiul școlar;

(2) Proceduri de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying;

(3) Responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenției imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate;

(4) Organizarea unor activități, precum concursuri, teatru forum ș.a., în scopul încurajării respectării valorilor și misiunii declarate a școlii, participarea la identificarea, medierea sau raportarea situațiilor de bullying;

(5) Atragerea părinților în participarea la dezbateri și sesiuni de informare cu privire la bullying;

(6) Activități de măsurare a impactului acțiunilor cuprinse în planul anti-bullying și ale eficienței grupului de acțiune.

(7) Orice alt tip de activitate care are scopul de a preveni bullyingul.

Pentru a face cunoscute modalitățile de intervenție în cazul de bullying, începând cu anul școlar 2020-2021, unitățile de învățământ preuniversitar pot afișa infografice accesibile tuturor copiilor, cadrelor didactice, personalului auxiliar și părinților.

Elaborarea normelor metodologice reprezintă rodul unei colaborări susținute, timp de 3 ani, a tuturor stakeholderi-lor existenți în România, reprezentanți ai statului și ai societății civile: Ministerul Educației și Cercetării, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalității din Poliția Capitalei, CMBRAE, Colegiul Psihologilor, Consiliul Național al Elevilor, Organizația Salvați Copiii, Asociația Părinților Isteți, Itsy Bitsy, Simona Ciff.

Foto: © Rido | Dreamstime.com

Loredana Sandulescu

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

2 zile ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

2 zile ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

3 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

3 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

3 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

3 zile ago