Finanțe BizRemote by certSIGN Stiri

BCR: 13.000 de cereri pentru amânarea ratelor de la persoanele fizice

2 apr. 2020 2 min

BCR: 13.000 de cereri pentru amânarea ratelor de la persoanele fizice

Reading Time: 2 minute

Banca Comercială Română (BCR) a primit 13.000 de cereri de amânarea ratelor de la persoanele fizice, în contextul crizei COVID-19, și câteva sute de cereri din partea IMM-urilor, au arătat reprezentanții băncii, într-o conferință video.

BCR a oferit clienților persoane fizice afectați de panedemie posibilitatea de amânare a ratelor la credite cu până la 3 luni, fără ca împrumutul să fie considerat restant și raportat la biroul de credit.

Spre exemplu, la un credit BCR Divers (nevoi personale), de 20.000 lei, dobândă anuală de 9%, perioadă de plată rămasă 36 luni și o rată de 636 lei, după cele trei luni de amânare, rata va fi 648,5 lei – clientul va plăti o diferență lunară: 12,5 lei (sumă la care nu se calculează dobânzi).

La un credit BCR Casa Mea de 150.000 lei, cu o dobândă anuală de 6%, perioadă de plată rămasă de 180 luni și o rată de 1.226 lei, după cele trei luni de amânare, rata va fi 1.237 lei – clientul va plăti o diferență lunară: 11 lei (sumă la care nu se calculează dobânzi).

Vlad Huțuleac, șeful departamentului Credite Persoane Fizice al BCR, a arătat că 13.000 de debitori au solicitat amânarea plății ratelor, ceea ce reprezintă circa 2-3% din portofoliu. El a arătat că cele mai multe solicitări s-au înregistrat în ultimele două săptămâni, și spune că nu se așteaptă la o creștere a numărului de solicitări după ordonanța privind amânarea ratelor.

În cazul persoanelor juridice, Delia Olteanu, coordonatoarea departamentului Produse și Procese Micro-Intreprinderi al BCR, a arătat că doar câteva sute de IMM-uri au depus solicitări de amânare a ratelor – circa 3,6% din portofoliul Micro – dar se așteaptă la o creștere a cererilor în următoarea perioadă.

„Celor care își pot plăti ratele le recomandăm să o facă, pentru că amânarea ratelor este un cost suplimentar. Pentru cei care nu le pot plăti, suntem aici să îi ajutăm”, a spus Delia Olteanu.

Pentru IMM-uri, banca oferă, la solicitarea clienților ale căror cifre financiare au fost verificate în relația cu banca, prelungirea facilităților de credit recurente, păstrând neschimbate costurile. Tptodată, BCR va facilita fluxul si distribuția schemelor de suport, contribuind de asemenea unde va fi necesar cu un flux simplificat de acordare a capitalului de lucru.  

În același timp, în funcție de situația individuală a fiecărei companii, BCR va putea oferi o perioadă de amânare la plata ratelor de până la 6 luni, astfel încât să diminueze presiunea pe fluxul de numerar.  Soluția implică faptul că respectivii clienți beneficiază de o amânare la plată a principalului, în timp ce dobânzile vor fi se vor acumula și ulterior vor fi distribuite în mod egal pe durata termenului de rambursare rămas.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: