BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

OUG pentru amânarea ratelor – ce s-a schimbat

31 mart. 2020 3 min

OUG pentru amânarea ratelor – ce s-a schimbat

Reading Time: 3 minute

Ordonanța de urgență privind amânarea ratelor dă clieților posibilitatea de a suspenda ratele creditelor până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020, iar cererile se pot depune cel mai târziu până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei.

Cine beneficiază de ordonanță:

  • Facilitatea poate fi acordată pentru creditele care nu înregistrează restanţe la data instituirii stării de urgenţă sau pentru debitorii care au efectuat plata acestor restanţe până la data solicitării suspendării ratelor.
  • Măsura prevăzută se acordă exclusiv debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID – 19, conform normelor de aplicare a ordonanţei.

“Iniţial, se spunea că facilitatea poate fi acordată doar pentru creditele care nu înregistrează restanţe la data instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României. Am adăugat sau debitorii care au efectuat plata acestor restanţe până la data solicitării suspendării obligaţiei. Astfel, cei care îşi plătesc restanţele până la momentul în care fac solicitarea de amânare sau de suspendare a ratelor pentru 9 luni de zile pot beneficia de această facilitate”, a explicat ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost modificată ordonanța.

Cum se plătește dobânda: Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plăteşte eşalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. Cu alte cuvinte, dobânda se va plăti eşalota pe durata rămasă.

Ce se întâmplă în situația creditelor ipotecare: Dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi este considerată o creanţă distinct. La această creanţă dobânda este zero şi plata ei se va face eşalonat în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.

„A trebuit să introducem câteva observaţii pentru a clarifica această măsură. Am văzut foarte multe discuţii în spaţiul public. Am vrut să eliminăm orice urmă de îndoială. În ceea ce priveşte ratele la creditele ipotecare pentru persoanele fizice, acolo statul garantează sută la sută dobânda pe o perioadă de 5 ani. Am spus dobânda aferentă acestei perioade de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit. Am introdus nou faptul că la această creanţă dobânda este zero la sută şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare. Dobânda este zero la această creanţă”, a explicat Florin Cîţu.

Cât costă amânarea ratelor: Amânarea ratelor la credite NU înseamnă ștergerea datoriilor din perioada cât se suspendă plata ratelor. În perioada de amânare se calculează în continuare dobânda, care se va plăti după ce expiră perioada de amânare – fie se împarte în mod egal pe numărul de luni rămase din credit și se adaugă la rata lunară, fie dobânda acumulată se adaugă la soldul creditului, se capitalizează (dobândă la dobândă).

Spre exemplu, pentru un credit de nevoi personale, o simulare finzoom pentru un credit de consum de 48.400 lei (10.000 euro echivalent în lei), pe 5 ani, dobândă 9%, rata lunară 1.005 lei, total de rambursat 60.282 lei. În această situație, dobânda acumulată în 9 luni de suspendare este 3.090 lei.

Pentru acest exemplu, dacă dobânda acumulată în cele 9 luni, respectiv cei 3.090 lei, se plătește separat următoarele 60 luni, adică la rata lunară de acum se adaugă 52 lei, devenind 1.057 lei.

Dacă dobânda acumulată cele 9 luni se adaugă la soldul inițial, care devine 51.490 lei și noua rată lunară va fi mai mare cu 64 lei  – se calculează dobândă la dobândă, devenind 1.069 lei. În condițiile în care se păstrează dobânda inițială de 9%

rate finzoom

Sursa: Calculator DAE FinZoom.ro

Care este procedura: Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens în format letric (pe un suport de hârtie) sau prin poşta electronică cel mai târziu până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei. În cazul în care debitorul nu poate transmite cererea prin unul dintre cele două mijloace acesta o poate formula pe cale orală, prin telefon, situaţie în care creditorul are obligaţia înregistrării convorbirii.

Ministerul Finanţelor Publice urmează să elaboreze normele de aplicare, care se aprobă prin Hotărâre a Guvernului în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă.

Lămuririle ministrului și corectarea ordonanței vin după ce mai mulți analiști au atras atenția în spațiul public asupra faptului că cei care își vor amâna ratele creditelor ipotecare vor plăti o dobândă la dobândă care ar crește costul creditelor ipotecare cu 15-20%.

Array
One Comment
  1. Daniel Dragușin
    Asta e bine că înțeleg că până acum exista un risc la amânarea ratelor. Cel puțin așa zic aici: http://bancare.ro/2020/04/08/7-lucruri-pe-care-trebuie-trebuie-sa-le-stii-despre-amanarea-ratelor-la-credite/

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: