BizRemote by certSIGN Companii Stiri

BizRemote: Agențiile de turism pun flotele de autocare la dispoziția autorităților

17 mart. 2020 2 min

BizRemote: Agențiile de turism pun flotele de autocare la dispoziția autorităților

Reading Time: 2 minute

IRI Travel pune, gratuit, la dispoziția autorităților și a companiilor private toate autocarele sale pe întreaga durată a stării de urgență în care se va afla România. Compania de turism are o flotă de 12 autocare (7 autocare de 50 de locuri, 1 autocar de 55 de locuri, 2 de 63 de locuri, 1 de 65 de locuri și 1 de 30 de locuri) cu o capacitate totală de 626 de locuri.

„În momentul de față, am scos autocarele din circuitul comercial (închiriere) și de pe circuitele pe care IRI Travel le organiza în regiunile istorice al României. Așa că, dorim să ajutăm pe cât se poate de mult la oprirea răspândirii coronavirusului pe teritoriul României”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, într-un comunicat de presă.

Angajații IRI Travel au fost notificați în legătură cu planul companiei, astfel că, toți și-au dat acordul acceptând provocarea de a ajuta pe cât pot în această criză. „Vrem să facem o diferență în ceea ce înseamnă societatea românească. De aceea, am decis să ajutăm, atât autoritățile de stat cât și companiile private care ne solicită spijinul. Noi punem la dispoziție autocarele și șoferii”, a mai afirmat Lucian Bădîrcea.  

Singura condiție pentru închirierea gratuită a autocarelor IRI Travel este ca beneficiarii acestor servicii să achite costurile cu combustibilul, ei știind cât și unde urmează să le folosească și a taxelor de trecere, acolo unde este cazul. Închirierea lor se va face pe principiul „primul venit, primul servit”. De menționat că folosirea lor este valabilă doar pe teritoriul României.

Și compania Autonom Rent a Car pune la dispoziţia ONG-urilor maşini gratuite. Compania a anunțat într-un mesaj pe rețelele de socializare că este o situație dificilă și ONG-urile au nevoie de sprijinul tuturor. “Chiar în acest moment, multe ONG-uri și fundații specializate contribuie activ la combaterea Coronavirus-ului și la sprijinirea celor afectați, în orice fel. Organizații din toată țara au nevoie de tot sprijinul nostru, al tuturor. În echipa Autonom am decis să dăm tot ce avem mai bun pentru cei din jurul nostru și pentru binele comun. Prin urmare, ne dorim să punem la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de 3 luni cu posibilitatea de prelungire), mașini din flota Autonom din toată țara, pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor”, se arată în mesaj.

Pentru mai multe știri, informații și sfaturi pentru companii legate de continuitatea businessului în condițiile actualei pandemii de COVID-19 accesează secțiunea specială BizRemote.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: