Bosch a demarat lucrările de construcţie la o nouă clădire administrativă în cadrul fabricii din Blaj, judeţul Alba, anunță compania, într-un comunicat de presă.
„Compania noastră acordă o atenţie deosebită mediului în care oamenii îşi desfăşoară activitatea zilnică”, a spus Alexander Firsching, directorul comercial al fabricii din Blaj. „În acelaşi timp, Bosch doreşte să ofere condiţii de lucru inspiraţionale care să faciliteze colaborarea în rândul angajaţilor”, a continuat Firsching.
Bosch va investi peste şapte milioane de euro în noua clădire, care se va desfăşura pe o suprafaţă de 5.700 metri pătraţi şi două niveluri. Aceasta va găzdui birouri pentru aproximativ 250 de angajaţi, precum şi cea mai mare parte a laboratoarelor de dezvoltare aflate în prezent în interiorul fabricii, începând cu toamna anului 2019.
La Blaj, Bosch a deschis prima fabrică din România pentru componente de tehnică liniară, în anul 2007. Ulterior, locaţia s-a extins prin deschiderea unor noi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate prin diviziile Chassis Systems şi Powertrain Solutions şi au fost implementate soluţii inteligente de Industrie 4.0 pentru eficientizarea producţiei.
În prezent, fabrica din Blaj înregistrează creşteri considerabile, atât în sectorul Soluţiilor de mobilitate, cât şi în cel al Tehnologiei industriale, fiind un jucător important pentru Bosch. Bosch produce la Blaj, pe lângă echipamente de tehnologie industrială, componente electronice pentru sectorul auto.
Şcoala Duală Bosch, sursă de tehnicieni specializaţi
Grupul Bosch în România este un partener de încredere al şcolilor locale în cadrul proiectului de sistem educaţional dual, începând cu anul 2013, se arată în comunicat. Peste 70 de elevi se pregătesc anul acesta pentru carierele lor ca tehnicieni în electromecanică şi electronică, în cadrul fabricii Bosch din Blaj. Compania colaborează pe plan local cu Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj şi cu Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia.
Totodată, Bosch a demerat o campanie de recrutare intitulată „Let’s be remarkable”. Unitatea de producţie Bosch din Blaj recrutează în prezent ingineri de calitate, ingineri de mentenanţă, ingineri proces producţie, specialişti în achiziţii şi logistică, manageri de proiecte, dar şi candidaţi pentru programul working student. Mai multe informaţii despre poziţiile vacante sunt disponibile pe site-ul companiei www.bosch.ro.
Bosch investește în dezvoltarea profesională a angajaților săi și în asigurarea unor condiții optime de muncă. Compania oferă angajaților săi diverse beneficii, precum program de lucru flexibil, posibilitatea de a lucra de acasă, o cantină modernă cu meniu variat, acces la activități sportive şi servicii medicale. Bosch încurajează o cultură organizațională deschisă, bazată pe colaborare și creativitate. Pentru a sprijini această viziune, Bosch a început implementarea „condițiilor de muncă inspiraţionale” şi în locația sa din Blaj. Lunar, aproximativ 100 de angajați au ocazia să-și extindă competențele în locații Bosch internaționale.
Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…
Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…
Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…
AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…
SOS Satele Copiilor & Pepco România continuă și anul acesta campania „Ursuleții Faptelor Bune”, cu o colecție specială de ursuleți…