BizRemote by certSIGN Companii Stiri Tech

Bunnyshell oferă migrare gratuită în Cloud IMM-urilor afectate de COVID-19

1 apr. 2020 2 min

Bunnyshell oferă migrare gratuită în Cloud IMM-urilor afectate de COVID-19

Reading Time: 2 minute

Bunnyshell sprijină accelerarea digitalizării business-urilor românești lansează campania ”Mutăm ROmânia ONline!” prin care oferă migrare gratuită în Cloud IMM-urilor afectate de COVID-19.

Compania românească pune la dispoziție platforma Bunnyshell , gratuit, timp de 6 luni, pentru ONG-uri, sisteme medicale și educaționale, care își desfășoară activitatea contribuind la lupta împotriva Coronavirusului (COVID-19), iar pentru a sprijini IMM-urile a pregătit migrare gratuită în Cloud, precum și 50% reducere, timp de un an, la toate cele 3 pachete Bunnyshell .

Pentru a beneficia de facilitățile incluse în campania ”Mutăm ROmânia ONline!”, companiile sunt rugate să se înregistreze aici.

alin dobra CEO bunnyshell

”Pe măsură ce milioane de oameni se străduiesc să rămână focusați, productivi, și să se adapteze cât mai bine noului mod de viață, Cloud-ul este cu siguranță principalul jucător capabil să satisfacă cererea imensă și să permită acomodarea business-urilor în plină criză, precum și continuitatea lor. Este ceea ce putem numi practic o digitalizare forțată de context”, spune Alin Dobra, CEO Bunnyshell.

Criza COVID-19 este, cu siguranță, cel mai mare test de performanță dat infrastructurilor IT, dar și business-urilor care până acum se bazau pe tranzacțiile offline. Închiderea spațiilor de lucru, distanțarea socială, precum și toate măsurile adoptate pentru prevenirea răspândirii Coronavirus au ca rezultat o creștere fără precedent a utilizatorilor de soluții care facilitează colaborarea echipelor, a cumpărăturilor online și a platformelor online ca sursă de divertisment. Creșterea bruscă a unei cereri și mai mari de online, aduce în lumina reflectoarelor Cloud-ul, capabil să satisfacă nevoia de viteză, agilitate și scalabilitate a business-urilor.

”În mod normal, dacă ceea ce trăim astăzi s-ar fi petrecut acum 30 de ani, economia mondială ar fi fost într-un colaps total. Din fericire, acum avem internetul și Cloud-ul. Ne-au deschis multiple oportunități în ultimii ani, iar acum e momentul să le exploatăm la adevărata lor valoare. Adopția de Cloud este cea care va facilita continuitatea business-urilor și va deveni în scurt timp nouă normalitate”, spune Alin Dobra, CEO Bunnyshell

Bunnyshell este o platformă care simplifică și automatizează Cloud-ul, asigurând performanța, viteza și uptime-ul site-urilor. Compania românească care a atras anul trecut o finanțare de 750.000 euro, de la fondul de investiții Early Game Ventures.

foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: