Publicitate MarComm Stiri

„Cu optimism, SE POATE!”, noua campanie Garanti BBVA România semnată de Oxygen

5 aug. 2025 2 min

„Cu optimism, SE POATE!”, noua campanie Garanti BBVA România semnată de Oxygen

Reading Time: 2 minute

Garanti BBVA România lansează “Cu optimism, SE POATE!”, un nou episod al celei mai importante campanii integrate a băncii, semnat de Oxygen, care pune în centru creditul de nevoi personale cu 0% dobândă și 0 comision, accesibil în agenții de către clienții noi sau existenți, iar online, prin aplicația de Mobile Banking, exclusiv de către noii clienți ai băncii, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate.

În contextul unei piețe aflate în continuă schimbare, Garanti BBVA România propune o soluție financiară digitală, transparentă și accesibilă oricând: creditul cu 0% dobândă și 0 comision – un produs unic pe piață, adaptat nevoilor reale ale consumatorilor.

Campania comunică un mesaj direct și pozitiv: creditarea poate fi simplă și lipsită de complicații, atunci când este gândită cu empatie şi punând pe primul loc clientul şi nevoile sale. Pornind de la insightul că sprijinul financiar trebuie să fie accesibil exact atunci când contează cel mai mult, Oxygen a construit un demers creativ ancorat în realitate, livrat cu o doză sănătoasă de optimism.

Denisa Armașu, Group Account Director Oxygen

Ne-am dorit o campanie care să transmită în mod clar avantajele creditului, dar și un sentiment de speranță într-un context economic provocator. Așa a apărut ideea «Cu optimism, SE POATE!» – un statement de încredere și un reminder că există soluții moderne, digitale și fără dobândă”, spune Denisa Armașu, Group Account Director Oxygen.

Campania semnată de Oxygen continuă demersul strategic “La Garanti BBVA, SE POATE!”, aducând un plus de optimism și încredere în soluțiile bancare moderne.

Mixul de comunicare cuprinde un spot TV, radio, cinema, execuții digitale și pe canalele de social media, branding de metrou și materiale de trade în toată rețeaua de agenții Garanti BBVA.  

Spotul TV redă, cu sinceritate, vocea empatică și orientată spre soluții a brandului și transformă produsul Garanti BBVA România într-o soluție imediată, digitală și fără birocrație, pentru momentele în care „n-ai timp să aștepți”.

Vezi aici clipul video al campaniei:

Echipa OXYGEN:

Cosmin Baba − Creative Director, Denisa Armașu − Group Creative Director, Anișoara Mina − Art Director, Iarina Comănescu – Copywriter, Bianca Gurzu – Senior Account Manager, Luiza Cernica – Social Media Director, Nicola Neagu – Social Media Manager, Maria Macarov – Social Media Executive, Liviu Isop – AV Director

Echipa de producție: SAGA Film. Regizor Răzvan Mărculescu. Conținut foto produs de Adi Bulboacă.

Despre OXYGEN

Cu birouri în București și Cluj-Napoca și o echipă de peste 100 de profesioniști, Oxygen este una dintre cele mai mari agenții independente de publicitate și comunicare integrată din România. Cu o experiență de peste 17 ani și un portofoliu extins de clienți locali și internaționali, Oxygen are misiunea de a susține dezvoltarea sustenabilă a brandurilor și businessurilor prin creativitate, strategie și campanii integrate axate pe rezultate. În 2025, Oxygen a lansat Oxygen Media, o agenție specializată în media planning & buying, cu identitate și operațiuni proprii. Portofoliul de clienți ai Oxygen reunește companii precum: Vodafone, PPC, BYD, Globalworth, BEKO Romania, Avon, STRABAG, Băneasa Shopping City, Olympus, Betano, Garanti BBVA, VEKA Romania, Selgros, Xiaomi, Antenna Group și Hesburger.

Articole pe aceeași temă: