Stiri

Care sunt cele mai aglomerate aeroporturi din România în 2023

Reading Time: 3 minute

După aeroportul Otopeni, care este cel mai aglomerat din România, acoperind un procent de peste 70% din numărul total al călătoriilor, urmează aeroportul din Iași (peste 8 procente) și Cluj cu 7,78%, după cum arată informațiile Vola.ro

Românii folosesc din ce în ce mai mult aeroporturile mai mici din țară. Este concluzia celor mai recente date prezentate de agenția de turism online Vola.ro, care a analizat situația de pe aeroporturile din România în 2023, principalele destinații spre care se zboară, dar și costurile biletelor de avion.

Cel mai nou inaugurat aeroport din țară, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a adus cu sine și multe provocări operaționale, fapt pentru care momentan putem discuta doar de câteva zboruri pe care românii le pot rezerva cu plecare din Brașov și destul de multă incertitudine. Cu toate acestea, sistemele de rezervări au înregistrat deja primele zboruri cumpărate cu plecare de pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.

Care sunt cele mai aglomerate aeroporturi din România în 2023

Așa cum era de așteptat, aeroportul Otopeni din București este cel mai aglomerat din România, acoperind un procent de 72.53% din numărul total al călătorilor, estimare făcută în urma analizei numărului de bilete vândute de Vola.ro. Urmează aeroportul din Iași, cu un procent de 8.17% din numărul total al călătorilor, și Cluj, cu 7.78%. De altfel, cele trei sunt și cele mai mari din țară, acoperind o bună parte din traficul aerian al României.

Restul procentelor este distribuit între aeroporturile mai mici: Suceava, Craiova, Bacău, Sibiu, Oradea, Baia Mare, Constanța, Târgu Mureș și Satu Mare, care însumează 11.44%.

În ceea ce privește prețurile pentru biletele de avion care au plecare de pe aeroporturile din România, studiul Vola.ro a relevat faptul că zborurile din aeroportul din Cluj sunt cele mai scumpe, cu un tarif mediu de 214 euro. La polul opus se află Bucureștiul, zborurile de pe Otopeni având un tarif mediu de 166 euro / bilet.

Faptul că aeroporturile mai mici au prețuri mai mari decât aeroportul din București poate fi explicat de principiul cererii și al ofertei. Multe dintre aeroporturile mici nu generează suficient trafic pentru a susține un număr mare de angajați sau pentru a umple avioane mari de mai multe ori pe zi și nici nu atrag companiile aeriene low-cost, care zboară către destinații alese de un număr mare de călători. Rezultatul? Călătorii ajung să plătească prețuri mai mari la biletele de avion pentru a se îmbarca mai aproape de casă.

Care sunt principalele destinații spre care se zboară de pe aeroporturile din România

Deloc surprinzător, destinațiile spre care se zboară cel mai mult din România sunt cele în care se află comunități numeroase de români, în topul listei fiind Londra, Roma, Milano și Bruxelles.

Din București, destinațiile spre care se zboară cel mai mult sunt: Londra, Roma, Bruxelles, Milano, Paris și Veneția. Din Iași, situația se prezintă aproximativ la fel, pentru că cel mai mult se zboară spre Paris, Londra, Bruxelles, Milano, Roma și Dublin. Din Cluj, destinațiile spre care se zboară cel mai mult sunt București, Paris, Bruxelles, Londra, Milano, Dublin și Frankfurt.

Prețuri de la 41 euro / segment pentru zborurile cu plecare de pe aeroportul Brașov – Ghimbav

Inaugurarea aeroportului din Brașov de la jumătatea lunii iunie va schimba dinamica traficului aerian din țară, mai ales că există o cerere tot mai mare de zboruri pe aeroporturile mai mici din țară, în special pe timp de vară.

Aeroportul din Brașov va opera zboruri către mai multe destinații din Europa în această vară, primele anunțate fiind Nuremberg, Barcelona, Munchen, Bruxelles, Stuttgart, Londra, Madrid și Malaga.

Deocamdată, cursele de pe aeroportul din Brașov sunt operate de Dan Air, o companie aeriană românească, însă, începând cu luna august, și compania Wizz Air va fi prezentă cu zboruri către Londra și Dortmund. Prețurile la zborurile către Londra pornesc de la 97 euro/segment, pe când tarifele pentru Dortmund încep de la 41 euro/segment.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Cum arată joburile viitorului: Peste 60% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Liceenii români preferă IT-ul și telecomunicațiile ca principale opțiuni de carieră (62%), iar 61% dintre ei anticipează o creștere a…

31 de minute ago

Româna are șansa să devină un hub regional logistic. Avem deschidere la mare, avem soluții de transport

România are toate șansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producției și al serviciilor transfrontaliere. Cheia…

o oră ago

NASTY, documentar coprodus de HBO, va fi pe Max în România din 24 mai

Ilie Năstase, „băiatul rău” al tenisului, este personajul principal din „NASTY”, un nou documentar care prezintă viața și cariera sa…

2 ore ago

APS și BERD investesc în portofoliul de credite neperformante din România

APS și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) anunță finalizarea Proiectului Delta, pe data de 30 aprilie 2024. Această…

2 ore ago

Camera cea mai mică. Locul unde sunt salvați copiii născuți prematur și primesc o nouă șansă la viață

Pentru a combate mortalitatea infantilă și a reduce disparitățile în îngrijirea neonatală, Organizația Salvați Copiii România pornește o inițiativă de…

3 ore ago

Primark este pe val: Deschide primul magazin din Cluj-Napoca

Primark continuă expansiunea în România și anunță deschiderea primului magazin din Cluj-Napoca, în centrul comercial VIVO! Primark, retailerul internațional de…

3 ore ago