Stiri

Casa Artelor din Sibiu va găzdui prima școală de meșteșugărit din România. Investiția totală va depăși 2,5 milioane de euro

4 mart. 2024 2 min

Casa Artelor din Sibiu va găzdui prima școală de meșteșugărit din România. Investiția totală va depăși 2,5 milioane de euro

Reading Time: 2 minute

Anul acesta, Muzeul ASTRA din Sibiu va inaugura Casa Artelor, primul centru care va reuni învățarea, promovarea și comercializarea obiectelor meșteșugărești de artă românească

Investiția totală va depăși 2.5 milioane euro, realizată deja în proporție de 85%, și a inclus renovarea completă a unei case de patrimoniu din Piața Mică a Sibiului și transformarea ei în spațiu pentru organizarea de ateliere de meșteșugărit, o Galerie de Artă Populară de unde doritorii vor putea achiziționa obiecte de artizanat, dar și o cafenea culturală amenajată la parterul casei.

Inițiativa face parte din Proiectul Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

,,Prin Casa Artelor ne-am dorit să aducem arta tradițională românească mai aproape de publicul tânăr, să o facem mai accesibilă și, totodată, să îi asigurăm longevitatea. Credem cu tărie că muzeele și locurile de cultură trebuie să facă eforturi pentru a se apropia de public, de copii și de tineri în special, pentru că aceștia vor duce mai departe moștenirea noastră culturală”

Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Educație prin meșteșugărit pentru copiii din Sibiu și nu numai

Mii de copii din județul Sibiu și din toată țara vor putea participa începând din acest an la ateliere de meșteșugărit în cadrul Casei Artelor și vor descoperi arta tradițională românească, printr-un demers al Muzeului ASTRA din Sibiu de a asigura perpetuarea meșteșugurilor românești. Copiii vor interacționa cu meșteșugari și vor învăța să lucreze cu lemn, lut, vor învăța să picteze motive folclorice românești și să coasă ii și ștergare tradiționale.

Un viitor pentru artizanatul românesc

Pe lângă atelierele organizate, Casa Artelor va ajuta la perpetuarea artizanatului românesc și prin Galeria de Artă Populară, unde meșteșugarii din România își vor putea comercializa obiectele. Potrivit proiectului de restaurare, la parterul Casei Artelor vor fi reamenajate Galeriile de Artă Populară, unde sunt comercializate obiecte de artizanat, lucrate de meșteri tradiționali din toată țara. Tot aici, sunt incluse în proiect spații pentru ateliere meșteșugărești, în care se vor putea implica localnicii. De asemenea, la parterul Casei Artelor va fi amenajată o cafenea culturală. La etajul 1 al clădirii vor fi 3 spații pentru cursuri de formare profesională în îndeletniciri arhaice, expoziții temporare și evenimente culturale. La mansarda Casei Artelor, proiectul include o expoziție inovatoare despre meșteșugurile care au conturat peisajul cultural transilvănean.

Array

Articole pe aceeași temă: