Stiri Business Lifestyle

Destinațiile preferate de turiștii români pe litoral: Mamaia, Eforie Nord și Costinești

31 mai 2023 3 min

Destinațiile preferate de turiștii români pe litoral: Mamaia, Eforie Nord și Costinești

Reading Time: 3 minute

Stațiunea Mamaia este principala destinație de pe litoral preferată de români, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research, care și-a propus să identifice atitudinile, comportamentele și percepțiile turiștilor români cu privire la vacanțele petrecute pe litoralul românesc.

Principalele motive datorită cărora turiștii români preferă stațiunea Mamaia sunt experiența anterioară pozitivă (42%), opțiunile pentru petrecerea timpului liber (39%) și plajele amenajate (35%).

Cine merge la Mamaia

Realizând o analiză detaliată, se observă că Mamaia a fost frecventată, de-a lungul timpului, într-o măsură semnificativ mai mare de către persoanele cu venituri mari, peste 4000 lei (79%), de persoanele mature peste 55 ani (76%) și de către cei cu copii (70% vs. 61% persoane fără copii).

În ceea ce privește nivelul de satisfacție față de stațiunile de pe litoralul românesc, se poate observa că cel mai înalt grad de satisfacție se înregistrează la evaluarea stațiunii Mamaia (78%), mai ales în cazul tineriilor cu vârste între 25-34 ani (83%) și celor fără copii (82%). În rândul celor cu vârste între 35-55 ani, gradul de satisfacție față de experiența generală în concediile din stațiunea Mamaia este de 81%, mai ales în cazul celor cu venituri medii, respectiv 84%.

Următoarea stațiune în topul de satisfacție este Eforie Nord (73%), în special pentru cei cu vârste peste 45 de ani (76%), cei cu copii sub 14 ani (78%) și cei cu venituri medii (79%). 

Ce se caută pe litoral

Destinațiile preferate de turiștii români pentru vacanța următoare pe litoralul românesc sunt stațiunile Mamaia (45%), aceasta fiind preferată în special de către tinerii între 18-34 ani (49%) și de către cei cu venituri mari, de peste 4000 lei (52%), urmată de Eforie Nord (36%), preferată mai ales de cei cu vârste peste 45 de ani (40%), cu copii (41%) și cu venituri medii (între 2500 și 4000 lei) – 39% și Costinești (31%), stațiune preferată în mai mare măsură de bărbați (35%), cu vârste între 18 și 24 de ani (39%), fără copii (38%), mai degrabă cu venituri medii (36%). 

Sezonul estival

Cea mai importantă motivație ce stă la baza acestei alegeri este experiența anterioară pozitivă, fiind o stațiune potrivită nevoilor individuale (42%), aspect menționat într-o măsură semnificativ mai mare de către femei (48% vs. 36% bărbați), tinerii între 24-35 ani (52%), dar și de cei cu venituri medii (49%).

Mamaia este o stațiune aleasă și de cei interesați de activități de leisure, datorită opțiunilor diverse de petrecere a timpului liber (39%). Acest motiv e menționat în mai mare măsură de către cei cu vârste între 25-44 ani (45%), atât de persoane cu venituri medii, între 2500-4000 lei (56%), cât și mari, peste 4000 lei (55%) și mai degrabă de către bărbați (43% vs. 35% femei).

O altă motivație care atrage turiștii în Mamaia constă în plajele amenajate (35%), menționată în mai mare măsură de persoanele mature de peste 45 ani (41%), dar și de către cei cu copii (42%).

Și varietatea de activități disponibile pe litoralul din Mamaia îi determină pe 29% dintre cei intervievați să aleagă această destinație, cei care sunt mai adesea în căutarea unor experiențe noi sau variate fiind cei cu vârste între 45-55 ani (42%), cei cu copii sub 14 ani (37%) dar și de cei cu venituri peste 4000 lei (46%).

Faptul că Mamaia este percepută ca o stațiune modernă, premium și luxoasă este important pentru 22% dintre turiști, în special pentru cei cu venituri mari, peste 4000 lei (28%), pentru cei cu vârste între 45-55 ani (27%) și pentru bărbați (26% vs. 19% femei). Această motivație este menționată în mai mică măsură de cei cu vârste între 25-44 ani (19%), pentru aceștia fiind mult mai importante motivații precum experiența anterioară și oportunitățile de divertisment disponibile în Mamaia.

Pincipala categorie de vârstă care preferă Mamaia ca destinație turistică și se declară într-o mai mare măsură satisfăcuți de ce le oferă această stațiune sunt tinerii între 25-34 ani. 24% dintre aceștia aleg Mamaia pentru condițiile bune de cazare, în special pentru buna organizare și hotelurile poziționate aproape de plajă.

Array

Articole pe aceeași temă: