fbpx
Finanțe Stiri

Cât costă să asiguri sculpturile lui Brâncuși?2 min

11/12/2019 < 1 min read

author:

Cât costă să asiguri sculpturile lui Brâncuși?2 min

Reading Time: < 1 minut

UNIQA Asigurări este asiguratorul a opt dintre operele sculptorului Constantin Brâncuși expuse în cadrul Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA 2019.

Invitată de onoare a festivalului, România este prezentă în cadrul evenimentului cu o amplă expoziție retrospectivă a operei lui Constantin Brâncuși, organizată la Palatul de Arte Frumoase Bozar, din Bruxelles, dar și cu alte 250 de evenimente culturale.

Operele de artă care provin din colecțiile Muzeului Național de Artă al României, Muzeului de Artă din Craiova și Academiei Române au fost asigurate la o valoare de 115,8 milioane de euro. Declarată câștigătoare a licitației organizate de către Institutul Cultural Român, UNIQA Asigurări are capacitatea de a asigura valori de peste 40 de milioane de euro, fără a întocmi o reasigurare facultativă.  

Prin polița de asigurare a celebrelor sculpturi, UNIQA Asigurări acoperă riscurile legate de transportul și expunerea operelor de artă pe perioada desfășurării festivalului EUROPALIA 2019, din octombrie și până în februarie anul viitor.

„Suntem mândri să ne asumăm rolul de protector al unor obiecte de artă care aparțin patrimoniului cultural universal. Este o asociere care ne onorează și ne responsabilizează deopotrivă, reamintindu-ne că, în calitate de asiguratori, dezvoltăm parteneriate și acționăm pentru a susține și a contribui la promovarea valorilor comunității din care facem parte”, a declarat Lidia Drăgan,  Director Produse și Servicii, UNIQA Asigurări.

Beneficiind de o soluție completă de asigurare, celebrele opere semnate de Constantin Brâncuși pot fi admirate de publicul larg în cadrul expoziției „Brâncuși. Sublimarea formei”, care reunește peste 250 de obiecte, fotografii și documente, expuse la Palatul BOZAR, pe o suprafață de 1.500 mp. Expoziția este deschisă până pe 12 ianuarie 2020.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *