Evenimente Stiri

Cea de-a XIII-a ediție KINOdiseea, debutează între 1 și 12 septembrie în aer liber, în Parcul Plumbuita

27 aug. 2021 3 min

Cea de-a XIII-a ediție KINOdiseea, debutează între 1 și 12 septembrie în aer liber, în Parcul Plumbuita

Reading Time: 3 minute

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru publicul tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 – 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

Pe lângă proiecțiile de film, majoritatea dublate în limba română, publicul va avea ocazia să participe la ateliere de actorie, spectacole cu păpuși gigante, spectacole de jonglerii, pantomimă, roboți led pe picioroange și târguri de meșteșuguri, artizanat și design contemporan. Intrarea la toate evenimentele din cadrul ediției non-competitiționale în aer liber este gratuită.

Toate filmele sunt destinate audienței generale. KINOdiseea în aer liber este primul eveniment din cadrul ediției a XIII-a.

PROGRAM:

1.09, 20:30 – INSIDE OUT/ ÎNTORS PE DOS – Regia Pete Docter, Ronnie Del Carmen, animație, 102 minute, dublat în limba română.

2.09, 20:30 – SING/ HAI SĂ CÂNTĂM – Regia Garth Jennings, Christophe Lourdelet, animație, 110 minute, dublat în limba română.

3.09 – 18:30 – 20:30 – Spectacol de două ore Led Robots pe picioroange; 20:30 ZOOTROPOLIS – Regia Rich Moore, Jared Bush, Byron Howard, animație, 108 minute, dublat în limba română.

4.09 11:00 – 20:30 – KIDS FAIR târg de meșteșugari; 18:00 – 19:00 – ATELIER DE SLIME (20 copii, + 5 ani); 18:30 – 20:30 – spectacol Giant Puppets; 20:30 – MOANA – Regia Ron Clements, John Musker, animație, 103 minute, dublat în limba română.

5.09, 11:00 – 20:30 – KIDS FAIR târg de meșteșugari; 18:00 -1 9:00 – ATELIER  DE RECICLARE CREATIVĂ (20 copii, + 4 ani); 20:30 – COCO – Regia: Lee Unkrich, Adrian Molina, animație, 109 minute, dublat în limba română.

6.09, 20:00 – TOY STORY 4/ POVESTEA JUCĂRIILOR 4, Regia John Lasseter, John Cooley, animație, 89 minute, dublat în limba română.

7.09, 20:00 – MICUL PRINȚ, Regia Mark Osborne, animație, 108 minute, dublat în limba română.

8.09, 20:00 – DUMBO, Regia Tim Burton, animație, 112 minute, dublat în limba română.

9.09 – TROLII, Regia Walt Dohrn, Mike Mitchell, animație, 92 minute, dublat în limba română.

10.09 – 18:00 – 20:00 – Spectacol de jonglerii; 20:00 MARY POPPINS REVINE, Regia Rob Marshall, live-action, 130 minute, dublat în limba română.

11.09 – 11:00 – 20:00 – KIDS FAIR târg de meșteșugari; 18:00 – 19:00 – ATELIER de actorie Paul Grec, actor și regizor (20 copii, + 07 ani); 18:00 – 20:00 Spectacol de pantomimă; 20:00 – SONG OF THE SEA/ CÂNTECUL MĂRII, Regia Tom Moore, subtitrat, animație, 93 minute.

12.09 – 11:00 – 20:00 – KIDS FAIR târg de meșteșugari, 18:00 – 19:00 – ATELIER de actorie Paul Grec, actor și regizor (20 copii, + 07 ani);  20:00 – MUNE, GARDIANUL LUNII, Regia Benoît Philippon, Alexandre Heboyan, animație, 85 minute, dublat în limba română.

Kinodiseea aduce anul acesta, în premieră, o latură nou-nouță dedicată tuturor piticilor și părinților, KinoKidsFair, târgul de designeri și producători locali de produse delicioase și sănătoase de gustat sau de luat acasă. Cărți, haine, jucării educative, dulciuri, înghețată artizanală și multe surprize îi așteaptă pe vizitatori în weekendurile 4 – 5 și 11 – 12 septembrie, de la 10:00 la 20:00, la KinoKidsFair.

Accesul la toate activitățile din cadrul ediției în aer liber este gratuit, însă participanții sunt încurajați să „achite” accesul prin minimum 10 capace de plastic, pe care organizatorii le vor dona către Asociația Capace cu suflet; Asociația colectează capace încă din 2013 și le revalorizează pentru a ajuta mici cauze umanitare, protejând în același timp natura.

Accesul în spațiul de eveniment se face cu respectarea măsurilor în vigoare, de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 și este condiționat de efectuarea triajului observațional, de furnizarea datelor personale în cazul unei eventuale anchete epidemiologice dar și de prezentarea unuia dintre următoarele documente: dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, care să releve faptul că au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore; rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; dovada că persoanele care doresc să participe la eveniment se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Evenimentul este organizat de: Asociația Culturală Metropolis, fiind co-finanțat de Primăria Sectorului 2.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: