Finanțe

CEC Bank automatizează casieriile cu SelfPay

Reading Time: 2 minute

CEC Bank automatizează casieriile din 382 de unități, în urma unui parteneriat cu SelfPay, lider al pieței de terminale de tip self-service.

Stațiile de plată care vor prelua o parte dintre atribuțiile casierilor, astfel clienții băncii vor putea efectua operațiuni precum servicii de plată de tip reîncărcare electronică a cartelelor de telefon mobil, încasări contravaloare facturi, rate, taxe și alte servicii, arată banca, într-un comunicat de presă.

„Parteneriatul încheiat cu CEC Bank face parte din strategia de dezvoltare pe termen mediu și lung a SelfPay. În mod obișnuit, băncile din România fac investiții masive în automatizarea proceselor, instalând, printre altele, roboței sub diverse denumiri și forme care preiau atribuțiile casieriilor. CEC Bank a ales să automatizeze casieriile folosind cea mai bună tehnologie self-service de pe piață, printr-un parteneriat cu SelfPay. Astfel, celor deja peste 3.000 de stații de plată SelfPay de pe teritoriul întregii țări se vor adăuga și stațiile de plată CEC Bank, la care clienții băncii vor putea efectua cu ușurință plățile obișnuite într-o manieră cu adevărat simplă și rapidă”, a declarat Adrian Badea, CEO al SelfPay.

„O preocupare majoră a CEC Bank o reprezintă, în acest moment, adaptarea activității la cerințele tehnice și organizatorice impuse de competiția pe linia digitalizării. Prin parteneriatul cu SelfPay, banca noastră face un nou pas în această direcție și își automatizează casieriile, oferind clienților posibilitatea de a efectua plățile într-un mod simplu și rapid”, a declarat Radu Grațian Ghețea, Președinte-Director General CEC Bank.

Adrian Badea, CEO SelfPay

Primele stații de plată sunt deja instalate și disponibile în rețeaua CEC Bank din București, urmând că procesul de extindere să continue rapid la nivel național. CEC Bank dispune de cea mai extinsă rețea teritorială, ce include 1.022 unități, din care 480 sunt situate în mediul rural.

Stațiile de plată SelfPay adună într-un singur loc plățile de facturi și achiziționarea de servicii, toate acestea prin doar câteva atingeri de ecran. Indiferent de metoda de plată, clienții SelfPay au acces 24/7 la tehnologie modernă și servicii de cea mai bună calitate. Rețeaua SelfPay cuprinde în prezent 3.000 de stații de plată, amplasate în peste 750 de localități din țara, iar la finalul anului 2018 va ajunge la 4.000, în creștere cu 38% față de anul 2017. Compania pune la dispoziția clienților mai mult de 100 de servicii, printre care se numără: plăți facturi, rovinietă, rate credit, plăți întreținere, reîncărcare eletronica, plăți online, e-money, donații, bilete de tren și bilete la spectacole.

Oana Voinea

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

7 minute ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

5 ore ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

22 de ore ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

22 de ore ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

22 de ore ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

22 de ore ago