Companii

Cele mai mari companii de care nu ati auzit11 min

07/06/2012 8 min read

author:

Cele mai mari companii de care nu ati auzit11 min

Reading Time: 8 minute

Au venituri de zeci de miliarde de dolari, mii de angajati si controleaza segmente de piata foarte profitabile. Dar numele lor nu va va spune mare lucru. Va vor impresiona insa povestile lor extraordinare

Exxon, Toyota, Samsung, Allianz sunt companii al caror nume ne este mai mult decat cunoscut. Nu le-am ales la intamplare: toate sunt in primele 50 de companii ca cifra de afaceri in 2011, potrivit unui clasament al celor mai mari 500 de companii din lume, intocmit de Fortune. Sinopec Group, State Grid, Glencore, McKesson, Pemex sunt companii al caror nume va este cel mai probabil necunoscut. Dar si ele fac parte din aceeasi categorie: sunt in top 50 al celor mai mari companii din lume dupa cifra de afaceri inregistrata anul trecut. Si atunci, de ce nu auzim zilnic de ele? Cauzele sunt multiple.

Vorbim de companii care nu depasesc granitele tarii de origine sau o fac foarte discret (Sinopec si State Grid sunt companii de stat din China, Pemex e o companie mexicana) sau care activeaza in domeniul industrial, fara deschidere directa catre consumatorul final (Glencore este cel mai mare grup de tranzactionare a materiilor prime din lume). Sunt si grupuri de tip holding care detin zeci de subsidiare in domenii foarte diferite, cum este cazul Koch Industries. Sunt companii ce furnizeaza produse si servicii pentru alte companii cunoscute, cum este cazul McKesson, care este furnizor de medicamente, produse medicale si servicii IT in domeniul sanatatii.

Oricare ar fi insa motivele pentru care astfel de companii gigant raman ascunse privirii publice, povestile lor sunt fascinante si ne arata ca exista domenii extrem de profitabile care pot hrani acesti uriasi fara a tine mereu prima pagina a ziarelor si a site-urilor de stiri. Urmeaza cateva dintre aceste povesti.

ELVETIA MATERIILOR PRIME

Cand ai o cifra de afaceri de 145 de miliarde de dolari, numele tau ar trebui sa fie pe buzele tuturor. Dar n-ati auzit prea des de Glencore. Poate doar daca aveti de vandut cateva sute de mii de tone de zahar din Asia de Sud-Est. Compania elvetiana s-a listat abia anul trecut la bursa de la Londra, adunand 10 miliarde de dolari din oferta publica initiala, dar lumea era mai ocupata la acea vreme cu speculatiile privind listarea Facebook ca sa fie atenta la astfel de “detalii”. In lumea tranzactiilor cu materii prime, aproape totul trece pe la Glencore si asta a creat companiei o reputatie controversata.

Cu doar 2.000 de angajati (traderi, avocati, contabili si nu numai) in 40 de tari, Glencore domina pietele de materii prime din lume. Managerii ei au reusit chiar sa incheie diverse aliante cu oligarhii rusi si cu magnatii africani din domeniul mineritului, ceea ce-i confera acces la preturi preferentiale. Si, intr-o lume in care materiile prime fac legea, Glencore si-a sporit veniturile cu peste 36% in perioada 2009 – 2011. Sediul central al companiei se afla intr-un satuc din cantonul elvetian Zug, intr-o cladire moderna ce contrasteaza puternic cu imprejurimile, dar reflecta perfect forta sa globala. In domeniul tranzactiilor si al mineritului, Glencore este privita deopotriva cu admiratie si cu teama.

Cum ar putea fi altfel, in conditiile in care lista clien tilor sai include nume precum gigantii petrolieri Exxon Mobil, BP, Total, ConocoPhilips, Chevron, compania de minerit Rio Tinto, liderul global al productiei de otel ArcelorMittal sau Sony, dar si companiile petroliere nationale din Iran, Mexic si Brazilia? Fondatorul companiei are o poveste care explica, poate, succesul acesteia. Marc Rich a fugit de nazisti in Statele Unite cand avea 7 ani. In 1974, a infiintat o companie de trading cu numele sau, care va deveni Glencore.

Rich a fost un extraordinar trader in domeniul materiilor prime, dar in 1983 a fost acuzat de evaziune fiscala si vanzare de petrol catre Iran, asa ca a fugit in Elvetia, unde a trait ca fugar vreme de 17 ani. A fost gratiat de presedintele Bill Clinton in ultima zi a mandatului acestuia, in 2001. Cine a intervenit pentru Rich? Printre altii, “greii” politicii israeliene Ehud Barak si Shimon Peres. Dar compania crescuta dupa chipul si asemanarea sa l-a scos din schema in 1994, fortandu-l sa-si vanda actiunile fostului trader german Willy Strothotte, ocazie cu care a aparut si numele Glencore.

De atunci, compania a crescut exponential, ajungand in 2001 la venituri de 145 de miliarde de dolari si profit de 1,3 miliarde de dolari. Dar ce face, de fapt, Glencore? Gaseste clienti pentru materiile prime, carora le vinde punand un adaos la pretul cerut de producatori si utilizand instrumente complexe pentru a reduce riscurile ce pot aparea din cauza vremii, a evolutiei pietelor sau a schimbarilor de regim politic in diverse tari. Vreme de patru decenii, compania s-a descurcat excellent detinuta in parteneriat privat de angajatii care-si imparteau profiturile printr-un sistem de bonusuri acordate in functie de performanta. Compania a ajuns unul dintre cei mai mari furnizori de zahar, exportatori de cereale si furnizori de petrol independenti din lume.

Anul trecut, in luna mai, Glencore s-a listat la bursa din Londra, adunand 10 miliarde de dolari prin oferta publica initiala. Miscarea marcheaza o etapa noua in activitatea companiei, care va trebui sa devina mult mai transparenta.

CINE DICTEAZA LA BURSA

Cand vorbim despre putere in afaceri, multi ne gandim aproape exclusiv la forta financiara. Dar, intr-o lume in care bursa iti poate sterge intr-o singura zi miliarde de dolari din valoare, puterea sta la companiile care controleaza indicii bursieri vitali. Iar in lumea indicilor bursieri nu exista unul mai cunoscut si mai influent decat Dow Jones.

Aici intra in scena o alta companie foarte puternica si influenta de care cel mai probabil nu ati auzit. CME Group (CME vine de la Chicago Mercantile Exchange – Bursa de Marfuri din Chicago) controleaza indicii Dow Jones. Compania s-a format in 2007, cand Bursa de Marfuri din Chicago a achizitionat Chicago Board of Trade, cea mai veche piata de instrumente futures din lume. Apoi, CME Group s-a lansat intr-o serie de achizitii care i-au consolidat puterea pe pietele financiare globale. De exemplu, in martie 2008, grupul a achizitionat NYMEX Holdings Inc., compania care detine Bursa de Marfuri din New York. Iar in februarie 2010, CME a achizitionat 90% din indicii Dow Jones, inclusiv Dow Jones Industrial Average.

In principiu, instrumentele financiare derivate reprezinta “painea” companiei. Printre aceste instrumente s-au numarat si celebrele CDS (credit default swaps) care au declansat criza economica globala din care inca nu am iesit. Practic, bursele con tro late de CME sunt un fel de cazinouri unde agenti bursieri si speculator pariaza pe cresterea sau scaderea preturilor materiilor prime, inclusiv petrolul, aurul, valutele, ratele dobanzilor si alte produse financiare exotice. Iar CME ia o parte din toate aceste “pariuri”. Si marja de profit nu e de neglijat, compania fiind una dintre cele mai profitabile din Chicago, un puternic centru financiar si industrial global.

Veniturile sale efective nu o plaseaza printre campionii mondiali, dar influenta pe care o detine prin bursele si indicii pe care le controleaza este uriasa. Anul trecut, CME Group a avut venituri de 3,3 miliarde de dolari si un profit operational de nu mai putin de 2 miliarde de dolari. In aceeasi categorie poate intra Depository Trust & Clearing Corporation (DTCC), depozitar de instrumente financiare. In 2011, DTCC a intermediat tranzactii cu astfel de instrumente in valoare de 1,7 cvadrilioane (1.700 mii de miliarde) de dolari. Ce inseamna asta? La fiecare trei zile, compania a tranzactionat echivalentul PIB-ului Statelor Unite.

INVAZIA CHINEZA

Daca privim pe locurile 5, 6 si 7 in topul Fortune 500, gasim trei nume absolut necunoscute, Sinopec Group, China National Petroleum si State Grid. Sunt numele americanizate ale marilor companii din domeniul energiei si utilitatilor din marea putere economica si financiara care a devenit China. Sinopec, cel mai mare producator si rafinator de petrol din statul comunist, a avut anul trecut o cifra de afaceri de peste 273 de miliarde de dolari. Si asta in conditiile in care compania nu este cu adevarat libera in actiunile pe care le intreprinde, avand in vedere ca guvernul de la Beijing ii impune sa nu creasca preturile pe plan intern.

Compania a obtinut in 2011 un profit de 7,6 miliarde de dolari si se extinde pe plan global, cu noi proiecte in Canada, Brazilia si Kazahstan. La fel putem vorbi si despre China National Petroleum, care, desi a obtinut venituri mai mici (240 miliarde de dolari), a avut un profit dublu, de 14,3 miliarde de dolari. Compania are contracte cu Rusia, Venezuela, Irak si Qatar si parteneriate cu BP, Total si Shell. Nevoia uriasa de energie a Chinei este hranita de State Grid, cea mai mare companie de energie electrica din statul comunist, care are peste un miliard de clienti in 26 de provincii chineze. Numai in primul trimestru din 2011 compania a achizitionat 70% din totalul de 17,4 milioane de contoare inteligente livrate pe plan global, semn ca investeste masiv in modernizare. In 2001, State Grid a avut venituri de peste 226 de miliarde de dolari si un profit de 4,5 miliarde de dolari.

Dar China este un rezervor urias de viitori giganti globali. Avantajul principal al statului comunist este piata locala uriasa, dar si faptul ca a devenit fabrica intregului mapamond. Pana nu demult, mai nimeni nu auzise de nume precum Huawei sau ZTE, dar aceste companii telecom se extind accelerat in plan global. Si, daca n-ar fi fost scandalul legat de conditiile de munca de la fabricile Apple din China, nici de Foxconn n-ati fi auzit prea curand. Pe teava sunt multe companii, cum ar fi producatorul de echipament sportiv Li Ning, care poarta numele gimnastului care a castigat 6 medalii la Olimpiada din 1984. Li Ning este depasita in China doar de Nike, dar nu vrea sa ramana prea multa vreme pe locul 2. Compania are deja peste 8.000 de magazine in China si a inceput recent sa investeasca masiv in branding si sa inceapa extinderea internationala. In acest sens, foloseste din plin internetul, site-ul Li-Ning.com avand clipuri video, fotografii, recomandari si integrare extinsa cu retelele sociale, ca orice alt concurent care se respecta.

AFACERI PRIVATE

Nu veti gasi urmatoarea companie in topul realizat de “Fortune” dintr-un motiv simplu: este o companie nelistata, care nu-si face publice rezultatele. Dar Koch Industries este un conglomerat industrial impozant, cu sediul in Wichita, Texas, cu subsidiare in productie, rafinare si distributie de petrol, energie, petrochimie, agricultura, tranzactii financiare si investitii. Printre companiile detinute se numara Invista, Georgia-Pacific, Flint Hills Resources, Koch Pipeline, Koch Fertilizer, Koch Minerals si Matador Cattle Company.

Grupul are 50.000 de angajati in SUA si 20.000 in alte 59 de tari. Veniturile sale anuale graviteaza in jurul valorii de 100 de miliarde de dolari, ceea ce ar plasa-o in primele 18 companii in topul Fortune 500. Numai ca nimeni nu cunoaste cifrele exacte. Koch Industries a fost fondata de Fred C. Koch in 1940, cand a dezvoltat o metoda inovatoare de rafinare a petrolului. Azi, compania e detinuta de doi dintre fiii sai, Charles G. Koch, CEO si presedinte al Consiliului de Administrat ie, si David H. Koch, vicepres edinte executiv, care au cumparat in 1983 cu 1,1 miliarde e dolari actiunile detinute de ceilalt i doi frati ai lor, Frederick si William. Fiecare dintre cei doi detine acum 42% din companie, iar Charles a declarat de multe ori ca nici mort nu va accepta listarea companiei. Prin urmare, este putin probabil sa aflam prea multe detalii despre activitatile Koch Industries, care a continua sa faca in liniste miliarde de dolari anual.

SECRETE AMERICANE

Exista un alt grup de companii din SUA putin cunoscute in nume propriu, dar care controleaza afaceri importante. Restaurantele Pizza Hut, Taco Bell, KFC si Long John Silver’s sunt detinute de aceeasi companie, Yum! Brands, care anul trecut a avut o cifra de afaceri de 11,1 miliarde de dolari. Compania s-a desprins din PepsiCo in anii ’90, sub numele Tricon Global Restaurants, schimbat intre timp in mult mai apetisantul Yum! Brands. Masinile sunt facute de Toyota, General Motors, Ford sau Volks wagen, dar exista o companie care le livreaza tuturor acestora componente, cum ar fi scaune, sisteme de control al usilor, baterii.

Johnson Controls a fost fondata in 1885, are sediul central in Milwaukee, 130.000 de angajati si venituri de 28 de miliarde de dolari in 2011. Tehnologia se vinde la bucata, dar exista o companie care este lider la vanzarea ei en gros. Ingram Micro a facut 30 de miliarde de dolari anul trecut vanzand PC-uri, laptopuri, imprimante si software de la IBM, Nokia, Microsoft si Intel catre reselleri ca Wal-Mart, Staples sau Office Depot. Compania californiana isi realizeaza 60% din venituri in afara Americii de Nord.

Pensiile pot fi profitabile. O dovedeste TIAA-CREF, care este sistemul de pensii preferat de zona academica, cea medicala, de cercetare si culturala din SUA. Anul trecut, a realizat venituri de 26 de miliarde de dolari, dar gestioneaza active de 426 de miliarde de dolari, fiind una dintre cele mai mari companii americane de servicii financiare. Exista sigur multi alti giganti de care nu ati auzit. Companii al caror nume este cunoscut doar specialistilor sau care, nefiind listate si nelucrand direct pentru consumatorul final, nu vor fi cunoscute publicului larg prea curand. Dar povestile lor fascinante vor iesi la suprafata intr-un fel sau altul.

Foto: Dreamstime

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE