Stiri Business Companii Tech

Cererile de digitalizare din partea bancilor, în creștere cu 50%

3 apr. 2023 2 min

Cererile de digitalizare din partea bancilor, în creștere cu 50%

Reading Time: 2 minute

Cererile de digitalizare și optimizare a proceselor din partea instituțiilor bancare au crescut cu peste 50%, de la începutul anului, potrivit unei analize OVES Enterprise, companie românească, dezvoltatoare de software. Într-un mediu concurențial și în demersul de a atrage noi clienți, într-un context economic mai dificil, băncile sunt pregătite să investească pentru a confirma așteptarea consumatorilor de a avea  acces, prin tehnologie, la servicii mai bune, mai simple, mai rapide, mai sigure.

Accelerare în digitalizare

Industria bancară se găsește în fața unor provocări privind optimizarea și diversificarea activităților desfășurate, iar băncile vor investi semnificativ pentru dezvoltarea infrastructurii, răspunzând nevoilor de creștere și așteptărilor clienților.

Ritmul de creștere, cu aproximativ 30%, a investițiilor în digitalizare în sectorul bancar se va menține și în 2023, cu o probabilitate foarte mare să accelereze pe final de an. Decidenții din sectorul bancar înțeleg că doar așa pot rămâne competitivi – dacă investesc în plus în digitalizare și optimizarea proceselor. Sectorul bancar are acum oportunitatea să dezvolte produse și servicii inovative, care satisfac nevoie clientului digital”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Ce digitalizează băncile

User interface și user experience se află în topul preocupărilor băncilor, majoritatea instituțiilor dorind să îmbunătățească aplicațiile (mobile și desktop), pentru a le face mai atractive, mai intuitive și mai ușor de folosit.

Securitatea este, de asemenea, un subiect aflat în atenția băncilor, acestea căutând noi metode de identificare a vulnerabilităților și de prevenție și limitare a atacurilor cibernetice. Acum se verifică tot mai atent traseul banilor și proveniența acestora, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Iar băncile încearcă, cu succes, folosirea tehnologiei blockchain în realizarea plăților, din motive de privacy, siguranță și eficiență.

Adițional, băncile investesc în dezvoltarea de noi aplicații ce permit transferuri mai rapide de bani.

De asemenea, băncile au început să îmbunătățească și partea de consultanță și acordarea de credite online cu ajutorul AI-ului.

Industria bancară se găsește în fața unor provocări privind optimizarea și diversificarea activităților desfășurate, iar băncile vor investi semnificativ pentru dezvoltarea infrastructurii, răspunzând nevoilor de creștere și așteptărilor clienților.

Investiții de 1 miliard de lei

Potrivit ultimului raport al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, băncile din România au bugetat, pentru anul 2021, aproximativ 1 miliard de lei pentru investiții în digitalizare, aproape jumătate din cheltuielile cumulate pentru digitalizare din perioada 2017 – 2020.

Array

Articole pe aceeași temă: