Business Brand Focus Companii Interviuri Tech

Christos Famelos, Schneider Electric: Monitorizare la puterea AI pentru centrele de date

29 dec. 2022 4 min

Christos Famelos, Schneider Electric: Monitorizare la puterea AI pentru centrele de date

Reading Time: 4 minute

Dezvoltarea aplicațiilor edge computing a devenit acum la fel de importantă precum centrele de date principale și, prin urmare, necesită un software cu noi caracteristici. Am stat de vorbă cu Christos Famelos, South Eastern Europe Datacenter EcoStruxure Sales ManagerSchneider Electric – despre nevoile actuale ale centrelor de date, precum și despre soluțiile performante în domeniu.

Ce înseamnă DCIM (Data Center Infrastructure Management) și care sunt tendințele pieței în acest domeniu?

DCIM (Data Center Infrastructure Mana­gement) oferă administratorilor o viziune holistică asupra perfor­manței unui centru de date, astfel încât energia, echipamentele și spațiul să fie utilizate cât mai eficient posibil. Pe măsură ce volumul de muncă a crescut – iar cantitatea de date procesate în centrele de date a crescut la fel de rapid – efortul de gestionare manuală a devenit nerealist.

Software-ul DCIM este utilizat pentru a monitoriza, măsura și gestiona centrele de date, acesta acoperind atât echipamentele IT, cât și infrastructura, cum ar fi sistemele de alimentare și de răcire. Este menit să ajute ma­nagerii să atingă o eficiență energetică maximă, precum și să preîntâmpine problemele la echipamente care duc la întreruperi operaționale.

Pe măsură ce infrastructurile IT continuă să se extindă, continuitatea unui business depinde de mulți factori, pornind de la nivelul endpoint, până la cel mai mare centru de date. Prin urmare, dezvoltarea aplicațiilor edge computing este acum considerată la fel de importantă precum centrele de date principale și, prin urmare, necesită un software cu noi caracte­ristici, care să aibă ca scop menținerea rezistenței și securității infrastructurilor. În plus, sustenabilitatea este și ea o altă tendință marcantă: consumul de energie și amprenta de carbon a centrelor de date ar trebui măsurate și gestionate într-un mod cât mai eficient. Pe baza previziunilor analizate de Schneider Electric, până în 2040, consumul total de energie al centrelor de date va fi de 2.700 TWh, 60% provenind din facilități distribuite și 40% din centrele de date mari.

În trecut, software-ul DCIM nu a fost creat ținând cont de toate aceste preocupări, motiv pentru care Schneider Electric a investit în tehnologia IT EcoStruxure.

EcoStruxure IT modernizează monitorizarea, managementul, planificarea și modelarea infrastructurii IT fizice, fie că este vorba despre câteva dispozitive într-o cameră de computere, fie că este vorba despre mii de echipamente, în mai multe regiuni din întreaga lume, oferind opțiuni flexibile de implementare care includ on-premise (la sediul clientului) sau soluții bazate pe cloud.

La ce se referă următoarea generație DCIM? Care sunt diferențele care apar?

Următoarea generație de DCIM înde­pli­nește, în esență, aceleași funcții de bază ca și DCIM tradițional, dar software-ul poate fi găzduit în cloud, în loc să fie implementat on-premise, și rezolvă unele dintre problemele cu care se confruntă DCIM tradițional. Desigur, diferențele nu se opresc aici. Următoarea generație de DCIM adaugă confort prin valorificarea puterii cloud, oferind funcționalități care nu sunt disponibile la nivel local. Este mai ușor de implementat, oferind în același timp actualizări automate de ­firmware și corecții de securitate – ­totul fără a întrerupe operațiunile. Patch-urile de securitate și actualizările de software sunt esențiale, pentru că permit obținerea unor performanțe semnificativ îmbunătățite și ajută la protejarea împotriva atacurilor cibernetice.

Următoarea generație DCIM oferă, de asemenea, recuperarea datelor în cazul unui dezastru, care este disponibilă implicit prin furnizorii importanți de servicii cloud, cum ar fi Azure cloud de la Microsoft. Un alt avantaj distinct este că soluția bazată pe cloud facilitează mobilitatea, permițând profesioniștilor din centrele de date și managerilor IT să acceseze date oricând, oriunde și de pe orice dispozitiv. Trăim într-o lume mobilă, așa că această funcție este binevenită, în special pentru profesioniștii din industrie. Tot ce au nevoie este o conexiune la internet pentru a accesa platforma DCIM bazată pe cloud.

De asemenea, următoarea generație DCIM folosește tehnologii precum inteligența artificială (AI), machine learning (ML) și analiza în timp real pentru a oferi capabilități mai avansate în comparație cu DCIM tradițional.

Este potrivită nu numai pentru mediile cu centre de date centralizate, ci și pentru implementări edge, care sunt, de fapt, imposibil de monitorizat fără vizibilitate de la distanță. Cum cea mai mare parte a procesării are loc în cloud, resursele locale utilizate sunt minime. În plus, următoarea generație DCIM are stocare locală, astfel că în caz de întrerupere, sistemul stochează date și le transmite imediat ce este restabilită alimentarea.

Care sunt beneficiile DCIM? Care sunt problemele reale pe care le rezolvă?

Domeniul infrastructurii IT parcurge o transformare semnificativă pe măsură ce evoluează, trecând de la centrele de date individuale la un model IT hibrid mai distribuit și are cerințe mai mari decât ne așteptam de la un „DCIM tradițional”. ­EcoStruxure IT ajută la simplificarea arhitecturii IT extinse și la modernizarea acesteia așa încât să facă față nevoilor actuale și viitoare.

Mai exact, soluția de monitorizare EcoStruxure IT Expert de la Schneider Electric permite monitorizarea infrastructurii fizice critice, indife­rent de proveniența acesteia. Astfel, managerii de unități obțin o monitorizare centralizată a tuturor dispozitivelor conectate și pot inclusive să opereze modificări de configurație, de oriunde în lume.

O altă componentă a soluției DCIM a Schneider Electric, EcoStruxure IT Advisor, oferă beneficii suplimentare, inclusiv optimizarea capacității. Ajută administratorii să decidă unde să plaseze servere și echipamente suplimentare, în condiții de eficiență operațională optimă, dar ținând cont și de nivelul de putere și capacitatea de răcire.

Merită menționat că EcoStruxure IT Advisor ajută, de asemenea, la redu­cerea timpului de nefuncționare prin analizarea infrastructurii centrului de date și prin utilizarea simulărilor concepute să evidențieze zonele care prezintă anumite lipsuri legate de redundanță sau constrângeri de capacitate.

Modernizarea IT EcoStruxure vine într-un moment în care 99% dintre ­directorii generali ai companiilor mari sunt de acord că problemele de suste­nabilitate sunt importante pentru succesul lor în afaceri, securitatea ocupă locul 1 în cadrul Allianz Risk Baro­meter și 62% dintre întreruperile IT de curent pot fi atribuite defecțiunilor ­infrastructurii de la furnizorii de cloud și colocare. Ca portofoliu cuprinzător de software, EcoStruxure IT permite clienților să asigure funcționarea ­infrastructurilor lor IT, în cel mai rezis­tent, sigur și sustenabil mod.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 369 (19 decembrie 2022 – 15 februarie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: