Stiri

Coaliția pentru Siguranță Rutieră, proiectul național pentru o țară fără victime pe șosele

10 apr. 2023 2 min

Coaliția pentru Siguranță Rutieră, proiectul național pentru o țară fără victime pe șosele

Reading Time: 2 minute

România conduce într-un clasament al numărului de accidente rutiere. Astfel, în medie, în fiecare an, peste 1.600 de oameni mor pe drumurile publice din țara noastră – echivalentul populației dintr-o comună. Spre exemplu, doar anul trecut au avut loc, în medie, peste 10 accidente rutiere în fiecare zi calendaristică.


Acestea NU sunt simple statistici – ele înseamnă vieți pierdute, familii destrămate și un viitor întrerupt mult prea devreme. Cifrele NU trebuie acceptate ca atare, mai ales că ele pot fi schimbate în bine prin acțiunile noastre comune, orientate către un viitor mai sigur. Dacă accesul la mobilitate urbană are un preț atașat, atunci cu siguranță acela nu poate fi plătit dând la schimb vieți omenești.


Astfel, pentru că ne dorim o lume fără accidente rutiere și mai ales o țară fără victime pe șosele, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare pune bazele Coaliției pentru Siguranță Rutieră. Cu această ocazie, adresăm invitația de a se alătura acestui demers comun tuturor instituțiilor și organizațiilor care își doresc un viitor mai sigur.


„Coaliția este un proiect de țară prin care ne propunem să aducem laolaltă organizații diverse, companii și autorități, cu un singur scop: creșterea nivelului de siguranță pe șoselele din România și reducerea numărului de victime ale accidentelor auto. Invităm și propunem tuturor celor interesați să se alăture Coaliției pentru Siguranță Rutieră pentru ca, împreună, să promovăm măsuri concrete de creștere a nivelului de siguranță în trafic în țara noastră și să dezvoltăm politici publice pentru un viitor mai bun”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.


Pentru UNSAR și pentru industria de asigurări pe care o reprezintă de aproape 30 de ani, siguranța rutieră este și va continua să fie o prioritate națională. Vitală pentru viitorul României, siguranța în trafic este o responsabilitate atât individuală, cât și colectivă, dar un lucru este cert – numai împreună putem reuși în acest demers!

Array

Articole pe aceeași temă: