Companii Stiri

Coface lansează Diagnostic, un produs de evaluare a situației financiare

10 sept. 2020 2 min

Coface lansează Diagnostic, un produs de evaluare a situației financiare

Reading Time: 2 minute

În actualul context marcat de numeroase provocări economice, Coface România vine în sprijinul companiilor și lansează Diagnostic, un produs unic pe segmentul de Informații de Afaceri din România. Noul produs realizează profilul de risc al unei companii subiect într-un limbaj cu adresabilitate largă:

  • Unic pe piața de informații de afaceri: singurul produs din România care interpretează situația financiară a companiei și comportamentul de plată într-o analiză extinsă pe 6 pagini;
  • Radiografie: ilustrează principalele 5 puncte forte și slabe ale companiei din perspectiva comportamentului de plată, situației de lichiditate, solvabilității, cash flow-ului, investițiilor și rotației capitalului de lucru;
  • Adresabilitate largă: produsul poate fi folosit de către departamentele financiar, comercial, management, logistică sau achiziții;
  • Analiză relativă la industrie: interpretează în mod obiectiv indicatorii financiari ai companiei analizate prin comparație cu mediile sectoriale și bunele practici;
  • Analiză intrinsecă: evaluează sustenabilitatea indicatorilor financiari considerând situația companiei, vechimea în piață, nevoia de lichiditate și profitabilitate având în vedere strategia de investiții și structura de capital.

Diagnostic este util în evaluarea unei companii, a partenerilor acesteia, fie furnizori, clienți, chiar și competitori. Produsul ajută la înțelegerea aprofundată a sănătății financiare și a competitivității firmei analizate, și oferă argumente pentru limita de credit recomandată și riscul companiei subiect.

„Menit să evalueze punctele tari și slabe ale unei companii în raport cu realitățile pieței, Diagnostic oferă o viziune completă, de 360 de grade, asupra ecosistemului unei companii. Mai mult, acesta se întâmplă într-un limbaj accesibil unui non-expert, ceea ce contribuie la creșterea nivelului de cunoaștere și educare a pieței. Acest produs vine să completeze oferta noastră de produse și servicii într-o perioadă marcată de numeroase provocări pentru companii, pe care continuăm să le sprijinim prin soluții adaptate”, a spus Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România.

Cunoașterea partenerilor de afaceri în vremuri de incertitudine economică

În ultimii 10 ani, gradul de interconectivitate a companiilor românești a crescut exponențial, fapt dovedit atât de dinamica creditului furnizor, cât și de evoluția perioadei medii de încasare a creanțelor comerciale.

Astfel, creditul furnizor a devenit de aproximativ 3,5 ori mai are decât cuantumul creditului bancar în ultimul deceniu, iar perioada medie de încasare aproape s-a dublat, de la 60 de zile în 2007, la 115 zile în 2019. Pe acest fond, dublat de apariția unor situații neprevăzute, precum pandemia de COVID-19, cunoașterea partenerilor de afaceri, a solidității financiare, a comportamentului de plată a acestora a devenit mai importantă ca niciodată.

„După 15 ani de experiență în managementul riscului de credit, cea mai des întâlnită intrebare primită de Coface de la toți cei care își verifică partenerii de afaceri este „De Ce?”. Lumea vrea să înțeleagă ce este în spatele analizei bonității unei companii, de ce se recomandă limitarea expunerii la un anumit nivel și de ce este încadrată compania respectivă într-o clasă de risc. Pentru a răspunde acestei întrebări, Coface vine în întâmpinarea clienților cu un produs unic în România: DIAGNOSTIC,” a adăugat Iancu Guda, Services Director, Coface România.

Coface ajută companiile să ia decizii de creditare pentru îmbunătățirea capacității de a vinde prin protejarea acestora împotriva riscului de neplată atât pe piețele interne, cât și pe piețele de export. În 2019, Coface a avut aproximativ 4.250 de angajați și a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro.

Credit foto: Illustration 22505437 © Coliap | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: