MarComm Digital PR Publicitate Stiri

Cohn&Jansen semnează campania de lansare George Business

27 apr. 2026 4 min

Cohn&Jansen semnează campania de lansare George Business

Reading Time: 4 minute

Cohn&Jansen anunță lansarea campaniei de comunicare pentru George Business, noul ecosistem BCR dedicat antreprenorilor români. Conceput în jurul nevoilor reale ale mediului de afaceri, George Business aduce împreună o interfață inteligentă, 100% digitală, o echipă orientată spre soluții, pachete si sprijin adaptat specificului fiecărei industrii, precum și instrumente de tip Financial Health, care oferă o diagnoză relevantă a business-ului.

Prin această lansare, BCR duce mai departe un istoric de parteneriat solid cu sectorul privat din România și afirmă, în același timp, o nouă atitudine: un angajament mai ferm de a răspunde nevoilor antreprenorilor, inclusiv în contexte dificile.

George Business KV A1 Landscape Rally

Campania de lansare pornește de la un adevăr local: pentru antreprenorii români, provocările mari nu sunt excepția, ci parte din traseu. Într-un mediu marcat de presiune, schimbare și incertitudine, antreprenoriatul cere curaj, reziliență și anduranță. Iar într-un astfel de context, contează enorm să știi că nu ești singur.

De aici s-a născut platforma creativă a campaniei, „Pregătit pentru orice” – o campanie despre încredere, care vorbește, în egală măsură, despre antreprenorii care au nevoie să se simtă pregătiți pentru orice urmează, challenge sau oportunitate, și despre o bancă pregătită să răspundă cu soluții relevante, indiferent de provocare.

George Business KV Alpin

Pentru a da formă acestei promisiuni, campania construiește o paralelă între antreprenoriat și sporturile de anduranță. Înotul în ape libere, unde direcția trebuie păstrată într-un mediu imprevizibil, sau raliul, unde fiecare decizie poate schimba radical parcursul, devin metafore pentru felul în care antreprenorii își conduc business-urile: cu luciditate, rezistență și capacitatea de a merge mai departe chiar și atunci când traseul se schimbă din mers.

Mihai Fetcu, Director de Creație, Cohn&Jansen

Mihai Fetcu, Director de Creație, Cohn&Jansen: “Antreprenoriatul în România e ca un sport de anduranță. Ne-am uitat la antreprenorii români ca la niște oameni care duc zilnic curse grele, în condiții rareori ideale. Și știm că în sporturile de anduranță mindsetul de învingător nu este întotdeauna suficient. Ai nevoie de o echipă de asistență puternică și de soluții venite în timp real. De cele mai multe ori, diferența între podium și restul o face fix această echipă, conectată aproape intim cu tine, fără de care nu ai putea să înoți în ape libere sau să cucerești un deșert. “Pregătit pentru orice” este despre încrederea pe care o capeți atunci când ai în spate partenerul potrivit.”

Execuția campaniei dezvoltă această promisiune într-un univers vizual construit în jurul anduranței, performanței și deciziilor luate la timp. Key visual-urile și filmele de produs traduc concret ideea de „pregătit pentru orice decizie”, pornind de la provocări reale de business și conectându-le cu soluțiile oferite de George Business și cu sprijinul echipei din spatele platformei.

Alina Floroian, Group Account Director, Cohn&Jansen

Alina Floroian, Group Account Director, Cohn&Jansen, declară: “George Business a fost pentru noi un proiect important, nu doar prin dimensiunea lansării, ci și prin relevanța lui pentru mediul antreprenorial din România. Am lucrat la o campanie amplă, construită coerent în multiple touchpoints, astfel încât promisiunea brandului să rămână clară și puternică în fiecare execuție. De la platforma strategică și creativă până la implementarea în diverse formate și contexte de comunicare, miza a fost să construim o lansare cu consistență, impact și relevanță reală pentru antreprenori.”

Campania include: video ads, radio, OOH, proiecte speciale, comunicare internă, evenimente de lansare, digital, social media, PR, POSM.

poza Catalin Lupoaie

Cătălin Lupoaie, Brand Manager Senior – EXPERT DIGITAL BCR, spune: „Campania George Business vorbește despre realitatea din spatele oricărei performanțe: nimeni nu reușește singur. Așa cum sportivii de anduranță se bazează pe o echipă, pe strategie și pe suport constant, și antreprenorii au nevoie de instrumentele și partenerii potriviți pentru a merge mai departe cu încredere. George Business, platforma de banking inteligent pentru IMM-uri și companii mari, le oferă acces în timp real la date financiare, mai mult control operațional și sprijin în deciziile strategice, iar BCR vine în acest ecosistem cu expertiză, claritate și susținere. Pentru că, atunci când ai vizibilitate și sprijinul potrivit, ești pregătit pentru orice”.

Cohn&Jansen semnează campania de lansare George Business

Din partea BCR, echipa a inclus: Bogdan Cernescu – Head of Corporate Banking, Cătălin Bălăceanu – Product Owner George Business Lab , Bogdan Toma – Chapter Lead, Ionuț Stanimir – Director Executiv Marketing și Comunicare, Cătălin Lupoaie – B2B Marketing Manager, Oana Constantinescu – Content Marketing Manager, Irina Ghineț – Specialist Comunicare, Gabriela Sion – Brand Manager, Radu Iason – Digital Campaign Manager, Eliza Rusu – Digital Campaign Manager, Adela Stoicescu – Corporate Communications Expert, Delia Gafton – Expert Comunicare Interna, Adrian Stanciu, Expert Merchandising

La realizarea campaniei au contribuit, din partea Cohn&Jansen: Mihai Fetcu – Director de Creație, Diana Voinea – Senior Copywriter, Cătălin Grigore – Senior Art Director, Tudor Deleanu – Senior Art Director, Gabriela Gheorghe – DTP, Virgil Ghelmeci – DTP, Alina Floroian – Group Account Director, Delia Bîrsan – Account Manager, Andreea Țapu – Account Executive, Arina Stoenică – Client Service Director, Raluca Diaconu – Senior Strategic Planner, Diana Crâșmariu – General Manager & Head of Strategy, Cristian Dobre – Production Director, Ionut Grigoruță – Production Manager, Ilinca Dumitrescu – AV Director.

Articole pe aceeași temă: