BizRemote by certSIGN Creativitate Lifestyle Stiri

#Contactless Art Wall, platforma online de susținere a artei contemporane nu se încheie, se transformă

10 iun. 2020 3 min

#Contactless Art Wall, platforma online de susținere a artei contemporane nu se încheie, se transformă

Reading Time: 3 minute

Proiectul online inițiat de galeria Galateca în plină perioadă de izolare, în urmă cu două luni, #Contactless Art Wall, a însemnat în cifre 200 de artiști participanți, 10 parteneri, peste 50.000 de aprecieri ale lucrărilor, peste 100.000 de vizualizări  ale evenimentelor de tip artist talk și o audiență de sute de mii de persoane.

Pe 7 iunie s-a incheiat concursul nicio zi fără artă  #contactless cu George, primul banking inteligent  din cadrul proiectului, cu desemnarea câștigătorilor: Alina Tofan, la categoria seniori și Fernando Alexandru Diaconu la categoria studenți. Cei doi câștigători sunt beneficiarii celor două burse pentru luna iunie 2020, în valoare de 1.000 de lei, una pentru fiecare categorie, participarea în cadrul proiectului on line  #Contactless Art Wall și posibilitatea ca lucrarea să fie expusă timp de o săptămână în cadrul expoziției Inside/Outside Galateca, ce se va desfășura în vitrinele galeriei în această vară.

Concursul s-a bucurat de apreciere atât din partea publicului,fiind prima dată când acesta a fost implicat direct din votul câștigătorilor, cât și din partea artiștilor. În doar cinci zile cei 120 de artiști participanți au primit din partea publicului peste 30.000 de aprecieri și vizualizări, ceea ce va conduce la continuarea acestor inițiative. 

Concursul a marcat și finalul primei expoziții exclusiv online creată de Galateca, co-organizată cu asociația Neo Art România, #Contactless Art Wall, un proiect adaptat condițiilor actuale de distanțare socială, cu activări și discursuri despre și cu artiști. Inițiativa si-a propus să faciliteze cunoașterea unor interesanți artiști contemporani români, o radiografie a evoluției artei contemporane în România ultimilor ani, percepția individuală asupra artei în timpuri de izolare și influența pe care o are solitudinea asupra creației.

Proiectul nu se încheie aici, ci se transformă într-o platformă culturală on-line ce pornește de la materialele documentare #Contactless art wall, care va fi inaugurată în această vară, împreună cu un sistem de burse și evenimente dedicate.

#Contactless a pornit inițial de la o selecție de 6 artiști, cu 6 discursuri diferite, reprezentând simbolic 6 etape diferite din istoria Galateca, un experiment generator de interacțiune și a ajuns la peste 200 de artiști. Primii șase aleși împreună cu Anca Boeriu au fost Richard Scott, Liliana Mercioiu, Ingrid Cosma, Andrei Lucian Anghel, Cazacincu Bogdan, Vlad Țenu, lucrările lor făcând parte fie din proiecte solo, fie din expoziții de grup găzduite în galerie.

Conceptul s-a dezvoltat pe măsură ce situația de urgență și pandemia Covid 19 s-au prelungit, astfel după primele trei săptămâni #Contactless a devenit o platformă on-line de susținere a artei contemporane, #Contactless Art Wall ce a reușit să atragă interesul atât al publicului iubitor de artă și publicului larg, al artiștilor, cât și al susținătorilor acestor tip de proiecte.

Platforma online s-a bucurat de susținerea partenerilor Centrul Cultural Expo Arte, George  primul banking inteligent, Dinu, Urse și Asociații, Asociația Love Art, AQUA Carpatica și a partenerilor media Biz, modernism.ro, agentiadecarte.ro, Radio Romania Cultural.

#Contactless Art Wall, în perioada 18 aprilie – 7 iunie a prezentat o selecție de 30 de lucrări primite în  urma apelului de proiecte, filme sau imagini reprezentative, animații sau stări, curatoriate de echipa Galateca și care au fost expuse în spațiu virtual, într-un concept original, pe site, facebook și instagram, zilnic la aceeași oră. Amintim aici: Daniel Rădulescu, Andra Nedelcu,Florin Zhu, Mădălina Andronic, Miruna Gheordunescu, Silviana Rădulescu, Mălina Ionescu și Andreea Medar, Bogdan Cazacincu, Cătălin-Emil Popa, Anca Smărăndache, Mircea Moroianu, Dana Catona, Bogdan Racles, Andreea Alexandra Vrabioiu, Ada Moisa, Monica Stănescu, Iarina Tava, Diana Matilda Crisan, Liliana Zaharia, Ana – Maria Panaitescu, Aris Tureac, Petre Staicu, Alina Tofan, Roxana Bloju, Teodor Ștefan, Cristina Ștefan, Adriana Blendea, Alex Manea, Andreea Cioară, Diana Drăghici, Petre Chirea, Raluca Băjenaru și Maria Bucurenciu. O prezență specială au avut și Studenti UNARTE Moda Design, anul I, clasa Lect.univ.dr. Sergiu Chihaia, au animat mediul online cu lucrările lor

Cincisprezece artiști vizuali recunoscuți național și internațional,  Christian Paraschiv,  Magdalena Pelmuș, Alec Vianu,  Elena Scutaru,  Sergiu Chihaia, Vlad Tenu, Reka Csapo Dup, Raluca Ilaria Demetrescu, Mihai Zgondoiu, Ion Isaila, Marcel Scutaru, Mirela Anura, Cosmin Paulescu, Mariea Petcu Chioibas și Octavian Neculai au fost invitați să participe în cadrul proiectului. 

Maratonul de artă contemporană a continuat cu 8 artist talks, în fiecare săptămâna, sâmbăta, cu artiști care sunt deja o prezență importantă pe scena culturală, cât și artiști emergenți care au interacționat cu publicul on-line. Daniel Rădulescu, Bogdan CazacincuMiruna Gheordunescu, studenții de la UNARTE, Departamentul Modă Anul l curs lect.univ.dr. Sergiu Chihaia, Vlad Tenu, Raluca Ilaria Demetrescu, Octavian Neculai  (cu invitații sai,  Mihaela Dedeoglu și Dan Păun) si Mălina Ionescu cu Andreea Medar

#Contactless si #Contactless Art Wall sunt doar primele proiecte ca reacție la perioada dificilă pe care o traversăm. Galateca își doreste să curatorieze proiecte reprezentative pentru arta contemporană. Arta trebuie să rămână un catalizator al emoțiilor, un generator de sentimente pozitive, să dea forță și să rămână conectată la realitate.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: