Stiri

Kaufland și Monster Energy au adus în România monopostul de Formula 1 al campionului mondial Lando Norris. Unde și până când poate fi văzut acesta

31 iul. 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Kaufland și Monster Energy au adus în România monopostul de Formula 1 al campionului mondial Lando Norris. Unde și până când poate fi văzut acesta

Reading Time: 2 minute

Kaufland România și Monster Energy, brand distribuit de Coca-Cola HBC România, au adus în premieră monopostul lui Lando Norris, campion mondial al piloților de Formula 1 în 2025. Acesta poate fi văzut în magazinul Kaufland, situat pe strada Barbu Văcărescu, 120-144, până pe 10 august, unde fanii motorsportului au ocazia să îl admire de aproape.

„Ne dorim să le oferim consumatorilor experiențe care merg dincolo de cumpărături și să aducem constant lucruri noi în magazinele noastre. Formula 1 are o comunitate tot mai mare de fani în România, iar prin prezența monopostului condus chiar de Lando Norris în Kaufland Barbu Văcărescu continuăm să dezvoltăm proiecte care să răspundă intereselor și pasiunilor clienților noștri.”

Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România

Odată cu această premieră, a fost lansată și Monster Energy Lando Gold, o doză de colecție în ediție limitată, disponibilă în magazinele Kaufland, pentru aproximativ o lună, în limita stocului. În plus, clienții pot descoperi la raft toate cele 13 sortimente Monster.

Kaufland Monster Lando Norris

„Împreună cu Monster Energy, suntem foarte bucuroși să aducem pentru consumatorii din România o astfel de experiență specială, aici, în Kaufland Barbu Văcărescu. Este un moment care aduce împreună energia motorsportului și entuziasmul fanilor Monster. Prin parteneriatul nostru cu Monster Energy și alături de Kaufland, reușim să fim mai aproape de consumatori, oferindu-le experiențe relevante și memorabile. Nu vorbim doar despre produse inovatoare, ci și despre momente care creează emoție, interacțiune și apropiere de brand.”

Bianca Presada, Director Marketing Coca-Cola HBC România

O premieră pentru fanii Formula 1 din România

Cel mai așteptat moment al zilei de 29 iulie a fost dezvăluirea monopostului la magazinul Kaufland Barbu Văcărescu, în fața a zeci de fani veniți să-l vadă pentru prima dată de aproape. Evenimentul, moderat de Cătălin Cedric Ghigea, a adus împreună comunitatea pasionată de motorsport, noul Monster Energy Lando Gold și un mini car meet organizat în parcarea hipermarketului, într-o atmosferă construită în jurul universului Formula 1.

Alături de comunitatea de fani au fost prezenți și creatorii de conținut Diablo Es Loco, Werty CS, StacsTV și Trippy de la Table Japoneze.

Articole pe aceeași temă: