Stiri Companii

Cu cât au crescut vânzările IKEA în România în anul fiscal 2022

4 oct. 2022 2 min

Cu cât au crescut vânzările IKEA în România în anul fiscal 2022

Reading Time: 2 minute

IKEA România a înregistrat rezultate pozitive în anul fiscal 2022, cu o creștere de 2,5% a vânzărilor totale, respectiv de peste 13% pentru comerțul online, comparativ cu anul precedent. Mai mult, IKEA a vândut peste 22 de milioane de produse, dintre care 66,55% au fost piese de mobilier și 34,2% accesorii, cifra de afaceri ajungând la peste 1 miliard de lei.

Peste 4,5 milioane de oameni au vizitat magazinele IKEA din România, iar magazinul online a avut peste 31,2 milioane de vizitatori. Anul fiscal 2022 a înregistrat o creștere și în ceea ce privește comenzile online, compania înregistrând un total de peste 400.000 de comenzi. Cel mai popular produs a fost purificatorul de aer FORNUFTIG, cu peste 2.400 de piese vândute în total, în timp ce categoria de mobilă favorită a fost HEMNES, cu peste 12.700 de piese vândute.

„An de an, menținem pe piața din România o creștere solidă, indiferent de provocările cu care ne-am confruntat atât noi, cât și întregul sector privat. Sunt foarte recunoscătoare pentru toate eforturile colegilor noștri, care ne-au ajutat să ne extindem și să ne asigurăm că IKEA rămâne un brand accesibil pentru cât mai mulți români.”

Violeta Neniță, Market Manager, IKEA România

În ultimele 12 luni, au fost vânduți peste 2,5 milioane de hotdogi, o cantitate suficientă pentru a crea un drum de 433 km până la Timișoara, zonă care reprezentă următorul reper important în extinderea IKEA în România.

IKEA își menține angajamentul de a rămâne aproape de oameni, creând astfel noi formate care să rămână accesibile, convenabile și sustenabile atât în prezent, cât și în viitor, prin dezvoltarea permanentă a unui mediu de tip omnichannel. IKEA România a deschis recent un punct de ridicare comenzi în Oradea, iar Sibiul va fi un alt oraș ai cărui locuitori se vor bucura de produsele și serviciile IKEA, printr-un punct de ridicare comenzi dedicat. În plus, compania a lansat în septembrie un nou serviciu de ridicare a comenzilor în magazinul IKEA Pallady, Click & Collect Box.

Accesibilitatea în materie de prețuri rămâne una dintre priorități pentru IKEA România. Începând cu 1 octombrie, compania scade prețurile unora dintre produsele gamelor sale. Clienții se vor putea bucura de prețuri mai mici cu până la 20% la unele dintre cele mai populare produse, incluzând soluțiile de depozitare emblematice KALLAX sau mobilierul de dormitor MALM.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: