Stiri

Marketta Food Hall se deschide la începutul anului 2027

30 oct. 2026 3 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Marketta Food Hall se deschide la începutul anului 2027

Reading Time: 3 minute

De la începutul anului viitor, Bucureștiul intră pe harta gastronomică internațională cu Marketta, primul food hall din România

Fiecare mare oraș cu tradiție gastronomică are o piață sau un food hall în care localnicii și turiștii deopotrivă ajung din același motiv: vor să guste orașul într-un singur loc.

La New York, acest loc este Chelsea Market, deschis într-o fostă fabrică de biscuiți. Astăzi, peste 6 milioane de oameni îi trec pragul în fiecare an. La Londra exista Harrods Food Hall, deschis în 1902, cu faianța pictată care a devenit una dintre cele mai fotografiate imagini ale orașului.

Harrods însuși a pornit ca o mică băcănie cu o singură tejghea și doi vânzători, iar azi primește 15 milioane de vizitatori pe an. Barcelona are El Nacional, o clădire din 1889 de pe Passeig de Gràcia, care de-a lungul timpului a fost café-teatru, fabrică, reprezentanță auto și garaj, iar astăzi reunește patru restaurante și patru baruri sub același acoperiș modernist, cu loc pentru aproape 800 de oaspeți. Locurile sunt diferite, dar ideea e aceeași: o clădire cu poveste, parte din istoria orașului, multe bucătării sub același acoperiș și o atmosferă care te face să rămâi și să revii.

03 SCENA

De la începutul anului 2027, Bucureștiul intră și el pe această hartă gastronomică internațională cu Marketta, primul food hall din România. Marketta se deschide în fosta fabrică Ford din 1936, restaurată în cadrul One Gallery de pe Calea Floreasca.

Clădirea industrială își păstrează structura și personalitatea, iar interioarele din zona food hall-ului semnate de Vanda Petrescu (Mura Studio) adaugă căldură și ritm unui spațiu gândit pentru zi, seară și weekend. Ce înseamnă mai exact un food hall? Conceptul desemnează un spațiu gastronomic modern și virbrant, amplasat de multe ori în clădiri cu istorie reconvertite sau care spun povestea orașului, un spațiu ce reunește sub același acoperiș concepte culinare unice, diversitate gastronomică, artizani locali sau magazine de specialitate alimentară, deosebindu-se de un food court de mall prin accentul pus pe calitatea preparatelor, designul interior premium și transformarea mesei într-o veritabilă experiență socială.

Marketta va reuni sub același acoperiș 31 de concepte culinare, cu bucătării din opt țări: Japonia, Mexic, Franța, Spania, Italia, Liban, Statele Unite și România. Trei dintre ele ajung pentru prima dată în țară. Relais de l’Entrecôte, celebrul brand parizian, își aduce entrecôte-ul cu sos secret și cartofi prăjiți. Em Sherif Café vine din Beirut cu una dintre cele mai apreciate bucătării libaneze din lume. Yubi sosește din Dubai cu sushi hand rolls. Printre nișele gastronomice din hală se află izakaya japoneză și sando-uri, tacos, tapas și pinchos în stil basc, pizza al taglio și clasice italiene, sandvișuri craft și burgeri. Lista continuă cu lobster, trufe, brânzeturi și bucătărie românească autentică. Pentru dimineți și după-amiezi există cafea de specialitate, matcha și smoothie-uri, iar pentru finalul mesei, deserturi artizanale. Cei mici au și ei un spațiu dedicat. Fiecare concept are bucătăria lui, iar mâncarea poate fi savurată oriunde în hală: la counterele fiecărui operator la zonele comune, pe terase sau la barul central.

Marketta nu este așadar un food court, ci o veritabilă destinație gastronomică și de socializare. În centrul halei se află cel mai mare bar central din România, singurul loc din food hall de unde se servesc băuturile. Barul este funcțional pe durata întregii zile: cafea și limonade dimineața, un pahar de vin la prânz, cocktailuri, tărie și șampanie seara. Programul constant de evenimente face ca fiecare vizită să fie diferită, astfel că Marketta este potrivită pentru o cafea și un sandviș în pauza de prânz, dar și pentru o cină lungă cu prietenii sau un pahar înainte de weekend. Fiecare își găsește aici masa, momentul și gustul lui.

Marketta este operat de Tomcat Hospitality. Fondat în 2016, Tomcat a pornit de la un singur restaurant pe Calea Victoriei, NOA Steakhouse. Astăzi este unul dintre cele mai dinamice grupuri de restaurante din România, cu aproximativ 45 de locații în țară. Din portofoliul lui fac parte Treevi Pizza al Taglio, Fabrica de Ciorbe, Osteria Treevi, Élephante și Sagakura. Direcția culinară a întregului grup este coordonată de chef Cătălin Petrescu, Group Executive Chef.

Articole pe aceeași temă: