Companii Stiri

Cristian Popescu, noul Managing Director al SAP România

13 sept. 2016 3 min

Cristian Popescu, noul Managing Director al SAP România

Reading Time: 3 minute

SAP România, subidiara locală a SAP SE, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, anunță numirea lui Cristian Popescu în funcția de Managing Director, acesta având obiectivul de a susține în continuare strategia companiei de transformare digitală a clienților din România.

Cristian Popescu se alătură echipei de management a SAP România după ce, în ultimii 2 ani, a ocupat poziția de Country Sales Director în cadrul Fujitsu România. Anterior, Cristian Popescu a făcut parte din echipa Cisco, ocupând diverse funcții și devenind, în 2010, Directorul General al companiei.

În toate aceste roluri în companii de anvergură din domeniul tehnologiei, Cristian Popescu a dobândit o expertiză extinsă în dezvoltarea afacerilor și a dovedit abilități avansate în gestionarea proceselor complexe de business. De asemenea, parcursul său profesional a fost marcat de generarea de plus valoare pentru companiile în care a activat, dar și de adaptarea continuă la profilul în schimbare al consumatorilor de tehnologie, arata SAP, într-un comunicat de presă.

Noul Managing Director al SAP România este absolvent al Universității Politehnice din București – Facultatea de Inginerie Electrică – și deţine o serie de certificări postuniversitare din partea Institutului de Administrare a Afacerilor (ASEBUSS) și din partea IMD Business School, din Elveția.

„Ne bucurăm să îl avem pe Cristian la conducerea biroului din România. Experiența sa de business, viziunea strategică și abordarea antreprenorială de care a dat dovadă sunt calitățile care îl vor ajuta să pună în aplicare, și pe piața locală, strategia noastră globală și anume de a oferi clienților, în contextul transformării digitale și a schimbărilor rapide din mediul de business, cele mai inovatoare soluții, dezvoltate pe platforma tehnologică HANA”, a declarat Rumyana Trencheva, Managing Director SAP South East Europe.

Strategia SAP România se concentrează pe susținerea clienților în valorificarea tuturor tehnologiilor digitale – mobilitate, hiperconectivitate, in-memory, Internet of Things, Big Data, rețele sociale, tehnologie cloud – pentru a genera, în timp real, insight-urile care stau la baza unei noi experiențe a clientului cu brandul, unei forțe de muncă mai inteligentă și implicată, precum și unei colaborări mai eficiente cu furnizorii. În acest sens, viitorul, potrivit SAP România, aparține companiilor care, indiferent de aria de activitate, reușesc să se extindă dincolo de granițele tradiționale ale domeniului, integrând tehnologia în toate procesele de business.

Transformarea digitală accelerează

Potrivit SAP, clienții din România caută în prezent cele mai bune soluții pentru a se adapta la economia digitală și resimt presiunea de a-și transforma procesele de business, cele de luare a deciziilor și, în cele din urmă, întreg modelul de afaceri, pentru a răspunde nevoilor propriilor clienți și a genera noi venituri.

„Consider că am fost numit în acestă funcție în cel mai bun moment pentru a conduce operațiunile SAP pe piața locală și aceasta pentru că în anii următori vom asista la o accelerare a transformării digitale a afacerilor din România, care va genera, la rândul ei, o schimbare a ierarhiilor din diverse domenii de activitate. Portofoliul inovator și expertiza SAP în noile tehnologii ne poziționează în primul eșalon pentru a conduce evoluția arhitecturilor IT spre simplificare și digitalizare, generând un nou nivel de performanță pentru companii și instituții publice”, a adăugat  Cristian Popescu, Managing Director SAP România.

SAP România a înregistrat, în anul 2015, o cifră de afaceri de 40 de milioane euro și un profit de 11 milioane euro. Pentru 2016, compania vizează o creștere a afacerilor, pe baza accentuării nevoii clienților de a se adapta noilor modele de business impuse de tehnologiile digitale.

În prezent, peste 500 de companii din România utilizează soluții business SAP, acestea provenind din toate domeniile de activitate, precum producție, utilități, bancar, asigurări, transport și retail. De asemenea, 95% din cele mai mari 300 de companii din România sunt clienți SAP.

Pe plan local, SAP are birouri în București, Timișoara și Cluj, cu o echipă de 400 de angajați,care oferă servicii de consultanță și de implementare a proiectelor bazate pe soluții SAP pentru clienții din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA). De asemenea, centrul SAP din România este un pionier în domeniu, în sensul că aici au fost dezvoltate primele proiecte pentru clienții SAP din Europa privind tehnologia HANA Cloud Platform.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: