Amazon a anunțat că își construiește propriul laborator de teste coronavirus, după ce mai mulți angajați au fost depistați cu COVID-19 în unitățile sale din SUA.
Decizia conducerii Amazon vine însă și în urma protestelor din partea angajaților în ceea ce privește siguranța personalului și igiena în contextul pandemiei. De asemenea, în luna martie Amazon a concediat un angajat de la unul din depozitele companiei din New York pentru că a protestat față de condițiile de muncă neconforme cu siguranța.
Se pare însă că înmulțirea protestelor din partea angajaților, precum și popularizarea nemulțumirilor aduc rezultate, notează BBC News. Amazon verifică temperatura angajaților de la depozite și de la magazinele de legume. De asemenea, le-au fost furnizate acestora măști medicale. Următorul pas anunțat de conducere a fost testarea pentru coronavirus, dar ținând cont de limitările acestei proceduri, din diverse motive, Amazon a luat decizia punerii la punct a propriului laborator de testare.
Cu toate acestea, Bloomberg menționează faptul că Autoritățile americane investighează deja cel puțin o unitate Amazon pentru că nu ar fi luat toate măsurile pentru protejarea anjaților în contextul pandemiei.
În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…
Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…
Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…
Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…
Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…
Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…