Companii Business

Cum arată primul showroom independent Tesla din România. Ce servicii oferă Teslounge și care sunt planurile de business

18 feb. 2021 3 min

Cum arată primul showroom independent Tesla din România. Ce servicii oferă Teslounge și care sunt planurile de business

Reading Time: 3 minute

Teslounge Bucharest a deschis primul showroom independent din România dedicat mașinilor Tesla. Are o suprafață de peste 250 de metri pătrați și este cel mai mare din Sud-Estul Europei. Mai mult, din luna martie, modelul Tesla Y va fi disponibil în premieră în România.

Vlad Macelaru Teslounge Bucharest
Vlad Măcelaru, Director de marketing și vânzări, Teslounge Bucharest

Începând cu luna februarie, clienții din România pot descoperi cele mai populare mașini electrice din lume la showroom-ul Teslounge din București, situat pe strada Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 6-8, sector 2. Acesta va fi deschis pentru public din data de 22 februarie.

„Mă bucur că am reușit, prin intermediul Teslounge, să aducem pe piața din România mașini Tesla și să facem posibilă achiziția direct din showroom a acestor modele. Scopul nostru este să oferim publicului din țară aceste autovehicule, care sunt atât de râvnite la nivel internațional, dar și să susținem procesul de achiziție. Acum, cei interesați de un model Tesla pot veni la showroom și pot testa mașinile. Oferim clienților noștri asistență pe tot traseul de cumpărare, de la test-drive și până la serviciile de service. Pachetele noastre sunt special create în așa fel încât să oferim condiții avantajoase de cumpărare și un cadru în care cei interesați să experimenteze ce înseamnă să conduci o mașină Tesla”, a declarat Vlad Măcelaru, Director de marketing și vânzări, Teslounge Bucharest.

Showroom Teslounge Bucharest 1
showroom tesla

Singurul finanțator pentru achiziția de mașini Tesla

Teslounge Bucharest aduce pe piața din România opțiunea de a oferi celor interesați de achiziția modelelor Tesla servicii complete de finanțare. Compania oferă suport financiar și de leasing în condiții avantajoase. Astfel, împreună cu lideri din sectorul finanțărilor auto și al asigurărilor, compania oferă produse gândite special pentru achiziționarea acestor mașini. Investiția este realizată cu aportul exclusiv al Teslounge Rent & Lease.

Pentru 2021, Teslounge Bucharest estimează că va finanța achiziția a cel puțin 300 de autovehicule marca Tesla în România. În sprijinul celor interesați și în contextul acordării subvenției oferite de statul român pentru achiziția autovehiculelor electrice, Teslounge Rent & Lease este singura companie validată în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, RABLA PLUS.

În cazul automobilelor electrice, în 2020 au fost înmatriculate peste 2.800 de unități în România. Dintre acestea, peste 50 de autovehicule au fost marca Tesla. Un factor important în creșterea adopției este ecotichetul oferit de statul român, în cuantum de 45.000 lei, sumă record în Europa, care se poate cumula cu prima de casare și bonusurile aferente, în valoare de 10.000 lei. Astfel, clienții pot beneficia de o subvenție totală de 55.000 lei.

Showroom Teslounge Bucharest 5
showroom tesla teslounge

Singurul service autorizat Tesla din Uniunea Europeană este în Viena, iar clienții sunt ajutați să trimită mașina în Austria, dacă e necesar.

Superchargere în mai multe orașe

În ceea ce privește planurile Tesla pentru România, compania a anunțat că va instala superchargere în patru orașe: București, Pitești, Timișoara și Sibiu. În prezent, Model 3 este primul automobil electric care a depășit borna de 100.000 unități produse într-un an. Considerând popularitatea de care deja se bucură acest automobil în rândul clienților din România, posibilitatea plasării comenzilor pentru noile modele S și X și demararea producției de Model Y în Germania începând cu jumătatea acestui an, Teslounge se așteaptă la o cerere în continuă creștere în 2021.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: