Cum arată viitorul tutunului încălzit, văzut de la sediul JT din inima Japoniei

Cum arată viitorul tutunului încălzit, văzut de la sediul JT din inima Japoniei

Reading Time: 6 minute

În timp ce în România se lansa noul dispozitiv Ploom AURA, eu eram în Japonia, chiar la fabrica Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari trei producători internaționali de produse Big Tobacco.

Japan Tobacco este una dintre cele mai mari corporații din lume în domeniul tutunului, având o prezență globală prin divizia Japan Tobacco International (JTI). De-a lungul timpului, compania a demonstrat o abilitate remarcabilă de adaptare la schimbările pieței.

În fața declinului consumului de tigarete conventionale, JT a ales să investească în cercetare și dezvoltare, orientându-se către segmente inovatoare precum dispozitivele de tip „heat-not-burn”. Astfel a apărut Ploom, un brand care promite o experiență a fumatului diferită, și, potrivit oficialilor companiei, mai puțin dăunătoare.

Dispozitivele  Ploom funcționează pe baza unui principiu simplu, dar sofisticat tehnologic: în loc să ardă tutunul, îl încălzesc la o temperatură controlată, eliberând un aerosol care conține nicotină și arome, fără fum și fără scrum. Acest mecanism de încălzire reduce formarea unor substanțe toxice rezultate din combustie, ceea ce le face să fie considerate produse „cu potențial de risc redus”.

De la lansarea primului model, Ploom a evoluat constant. Versiunile recente, precum Ploom X Advanced sau cel mai recentul Ploom AURA, ilustrează efortul JT de a combina performanța tehnologică cu designul elegant și ușurința în utilizare. Tehnologii precum „HEATFLOW” sau „SMART HEATFLOW” optimizează procesul de încălzire.

Prin aceste inovații, JT încearcă să țină pasul cu nevoile consumatorilor adulți, aflate în continuă evoluție. În paralel, compania și-a extins parteneriatele internaționale. Colaborarea dintre JT și Altria Group din Statele Unite marchează un pas strategic important, permițând lansarea dispozitivelor Ploom pe una dintre cele mai reglementate piețe din lume.

Ploom pe piața românească

România este una dintre cele mai importante piețe din Europa Centrală și de Est pentru companii internaționale precum Japan Tobacco International (JTI), care are aici o prezență solidă încă din anii ’90.

Cu o fabrică modernă în București și peste 1.500 de angajați, JTI România a devenit un centru strategic pentru distribuția de țigarete și produse inovatoare în regiune.

Lansarea Ploom AURA în România marchează o nouă etapă în evoluția pieței locale. Segmentul dispozitivelor de încălzit tutunul este în creștere continuă, fiind alimentat de interesul fumătorilor pentru alternative considerate mai puțin nocive.

Ploom AURA este gândit pentru simplitate. Dispozitivul pornește automat atunci când utilizatorul introduce rezerva cu tutun de încălzit, datorită funcției Auto-Start, eliminând nevoia unui buton.

O sesiune durează aproximativ cinci minute, iar bateria complet încărcată oferă energie pentru peste 20 de sesiuni de utilizare. Dispozitivul are un design compact, modern și plăcut la atingere, fiind disponibil în mai multe culori, chiar și un roz care mi-a plăcut teribil. Indicatorul LED și vibrațiile discrete oferă feedback intuitiv, iar portul USB-C asigură o încărcare completă în aproximativ trei ore.

Toate aceste lucruri (și nu numai) le-am aflat în cea de-a treia zi petrecută în Tokyo, la sediul JT, de unde am avut o vedere superbă către capitala Japoniei și unde am avut ocazia să gustăm din Tsukimi Manju, o mică prăjitură rotundă, asemănătoare cu mochi, cu pastă de fasole roșie, pe care era imprimată o lună galbenă.

Înainte să ne îmbarcăm spre hotel, am fost și la magazinul Ploom din cartierul Ginza, un cartier sinonim cu luxul, cu bulevarde largi, clădiri elegante, magazine-flagship ale unor branduri internaționale, buticuri rafinate, restaurante de renume, galerii de artă și cafenele sofisticate.

Magazinul Ploom combină funcția de shop cu un spațiu de relaxare. Pe lângă produsele legate de brandul Ploom (dispozitive, pachete cu rezerve, un sistem de personalizat capacul frontal al dispozitivului  și chiar niște ochelari VR), magazinul are și cafenea, unde se pot savura diferite tipuri de cafea de specialitate, preparate prin metode precum hand drip, AeroPress sau espresso.

Seara am încheiat-o pe yakatabune, o barcă tradițională japoneză, folosită încă din perioada Edo (1603–1868), pentru plimbări recreative pe râurile și canalele marilor orașe, cum ar fi Tokyo.

Ele sunt cunoscute pentru designul lor, pentru acoperișul din lemn, ferestrele măricele și decorurile interioare care combină lemnul natural cu elemente tradiționale japoneze, cum ar fi lămpile de hârtie roșie și picturile inspirate din natură.

Atmosfera a fost relaxată și intimă, iar priveliștea asupra orașului reflectată în apă mi-a format în minte un tablou pe care nu-l voi uita.

O caracteristică definitorie a yakatabune este masa. Barca era echipată cu mese joase și tatami, o pardoseală realizată din paie de orez presată. Mi-a plăcut enorm faptul că a trebuit să ne descălțăm la intrare.

Meniul a fost kaiseki, adică un set complet de preparate tradiționale, cu accent pe sezon. Am mâncat sashimi proaspăt, tempura crocantă, nimono (legume și carne gătite în sos de soia), supe calde, orez și nu numai. La final, ca desert, am primit și un bol de fructe proaspete.

Eu am băut doar apă, dar colegii mei au avut șansa să guste din beri locale, ceai verde, sake, iar lista nu se oprește aici.

O zi la fabrica JT din Kyoto

JT deține mai multe unități de producție, fiecare specializată în anumite tipuri de produse, de la țigări tradiționale la dispozitive de tutun încălzit și stickuri asociate. Fabrica de lângă Kyoto este un exemplu de excelență în domeniu, combinând tehnologia avansată cu standarde stricte de calitate și sustenabilitate.

În cea de-a treia zi petrecută în Japonia, am luat trenul din Tokyo până la Kyoto. Am atins aproape 300 de km pe oră, iar pe drum, organizatorii ne-au oferit bento box-uri, niște cutiuțe tipice japoneze împărțite în mai multe compartimente, fiecare conținând un tip diferit de aliment, de la orez sau tăiței, proteine (pui, pește, tofu sau ouă), legume gătite sau crude și uneori fructe. În plus, se adaugă adesea pickles japoneze (tsukemono) și mici garnituri decorative, cum ar fi flori din morcovi sau ou feliat.

Când am coborât din autocar, n-am putut să sesizez mirosul dulceag al tutunului crud, care m-a cucerit cu toate că nu sunt fumătoare. Apoi, m-a impresionant cât de bine este organizată fabrica, fiindcă liniile de producție sunt complet automatizate, dar supravegheate atent de operatori instruiți.

Turul ghidat ne-a permis să observăm și să înțelegem procesul detaliat al producției. Am aflat mai multe despre selecția frunzelor de tutun, despre uscarea și fermentarea lor până la prepararea și infuzarea cu aromă de mentol. Turul a inclus mai multe stații de interes. Cea mai impresionantă a fost linia de formare și ambalare a tigaretelor, care funcționează cu precizie robotică, menținând standarde ridicate de igienă și calitate. Este fascinant să observi cum fiecare tigareta este verificată pentru uniformitate, dimensiune și aromă înainte de a fi ambalată pentru distribuție.

Un alt aspect remarcabil al fabricii este angajamentul JT față de inovație și sustenabilitate. Compania investește constant în cercetare și dezvoltare pentru a crea produse mai sigure și mai prietenoase cu mediul. În această fabrică, tehnologiile moderne permit reducerea deșeurilor, reciclarea materialelor și eficientizarea consumului de energie.

Seara ne-am cazat la hotelul Nikko Princess, chiar în miezul Kyoto.

Printre geiko

În Kyoto, tradiția gheișelor trăiește și astăzi sub forma geiko, termenul local pentru aceste artiste rafinate care întruchipează eleganța, disciplina și arta ospitalității japoneze. Spre deosebire de alte regiuni din Japonia, unde se folosește denumirea „geisha”, în Kyoto termenul „geiko” reflectă respectul față de autenticitatea și vechimea acestei tradiții, păstrată cu sfințenie în cele cinci districte tradiționale de divertisment, numite hanamachi: Gion Kobu, Gion Higashi, Pontocho, Kamishichiken și Miyagawacho.

O geiko nu este o simplă interpretă, ci o artistă completă, instruită în dans clasic japonez (nihon buyō), muzică tradițională (la shamisen, un instrument cu trei corzi), cântec, poezie, ceremonia ceaiului și conversație rafinată. Rolul ei este acela de a crea o atmosferă armonioasă și sofisticată la ozashiki, adică la petreceri private organizate în case tradiționale de ceai, unde invitații (de obicei oameni de afaceri, artiști sau turiști privilegiați) se bucură de divertisment și de compania geiko și a ucenicelor lor, numite maiko.

La cina de final, JT ne-a oferit șansa să vedem un spectacol al celor mai cunoscute geiko din Kyoto și, mai mult, am putut să le punem întrebări și să ne fotografiem alături de ele.

Drumul spre a deveni geiko este lung. Tinerele care aspiră la această carieră încep ca shikomi (ucenice), locuind într-o okiya, casa care le găzduiește și le susține formarea. După luni de disciplină și instruire, ele devin maiko, purtând kimono-uri colorate, cu mâneci lungi, și accesorii bogat ornamentate. Maiko reprezintă tinerețea și exuberanța, în timp ce geiko simbolizează maturitatea și rafinamentul.

Odată ce maiko finalizează anii de pregătire și își perfecționează arta, ea devine „geiko” printr-o ceremonie numită erikae („schimbarea gulerului”), marcând trecerea la statutul de artistă profesionistă.

Întreaga experiență în Japonia a fost spectaculoasă.