Stiri

Cum trebuie ales un sistem inteligent pentru securitatea casei

16 feb. 2021 4 min

Cum trebuie ales un sistem inteligent pentru securitatea casei

Reading Time: 4 minute

ASSA ABLOY România, filială a grupului suedezo – finlandez cu același nume și reprezentantul brandului Yale pe plan local, dar și unul dintre jucătorii de top ai pieței de soluții de acces, estimează că 70% din achizițiile de sisteme smart pentru siguranța casei sunt destinate locuințelor noi, în timp ce restul, de 30%, se adresează locuințelor vechi.

„În contextul în care, de cele mai multe ori, cumpărătorii de sisteme smart de securitate sunt din categoria familiilor tinere, interesate de tehnologie, care tocmai și-au cumpărat o nouă proprietate, numărul achizițiilor de astfel de produse este de două ori mai mare în cazul locuințelor noi”, a declarat Florin Tihulcă, Managing Director ASSA ABLOY România.

De asemenea, reprezentantul companiei a mai subliniat că, atunci când vine vorba de principalele zone geografice în care sunt achiziționate astfel de produse, cca. 60% merg către urban, în timp ce 40% ajung în mediul rural. Raportat la principalele orașe din țară unde românii au cele mai securizate locuințe, București conduce în top, urmat de Constanța. Pe locurile următoare de află Brașov și Cluj-Napoca.

„Toate orașele aflate în topul achizițiilor de sisteme smart de siguranță a locuinței sunt și zone turistice din România. Astfel, observăm un interes în creștere din partea pensiunilor sau a apartamentelor în sistem hotelier. Proprietarii de astfel de locații instalează din ce în ce mai des sisteme smart de securitate, compania noastră înregistrând o cerere în creștere pentru încuietori inteligente cu conectivitate pentru proiectele de închiriere a apartamentelor în regim hotelier”, a mai spus Florin Tihulcă.

O altă tendință importantă pe piața de profil este dorința tot mai mare a dezvoltatorilor imobiliari de a echipa apartamentele noi cu cel puțin un sistem smart de securitate. Astfel, potrivit datelor ASSA ABLOY România, dacă în urmă cu 3 ani doar cca. 1% din locuințele noi erau dotate încă înainte de achiziție cu un astfel de sistem, anul acesta procentul va ajunge la aproximativ 5%.

Principalele motive pentru care românii aleg securizarea locuințelor

„Dacă ne gândim la motivele principale pentru care românii își doresc un sistem smart de siguranță a locuinței, pe primul loc se află nevoia de a nu trece pentru a doua oară prin experiența unui jaf la domiciliu. O altă categorie de cumpărători este a celor care aleg un astfel de produs ca măsură de precauție suplimentară atunci când sunt plecați de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp. Un al treilea motiv important de menționat este dorința acestora de a adopta noi tehnologii și de a fi în pas cu cele mai noi sisteme pentru o casă inteligentă”, a subliniat reprezentantul companiei.

Cum trebuie ales un sistem inteligent pentru securitatea casei

Potrivit specialiștilor ASSA ABLOY, primul pas înainte de alegerea unui sistem smart de siguranță a locuinței este analizarea punctelor de acces în locație. De asemenea, este important de luat în calcul care sunt spațiile în care sunt depozitate bunuri de valoare și vizibilitatea acestora din exterior, dar și evaluarea nivelului de siguranță oferit implicit de sistemele de închidere existente deja pe uși și ferestre. Estimarea frecvenței cu care locuința va fi expusă nesupravegheat unui potențial atac, respectiv cât timp și cât de des lipsesc proprietarii de acasă și stabilirea unor trasee în locuință (pe unde se intră, unde se ajunge, pe unde se iese), sunt alte aspecte foarte importante de luat în seamă.

În ceea ce privește principalele zone ce trebuie securizate, în cazul apartamentelor de la bloc ușa de la intrare este punctul de acces cel mai des țintit de hoți pentru pătrunderea într-o locuință, fiind urmat îndeaproape de ferestrele ușor accesibile, uitate deschise sau întredeschise.

În cazul caselor cu mai multe uși care dau spre curte ușa cea mai ușor accesibilă din afara proprietății poate fi o țintă sigură. Ferestrele, de asemenea, pot fi un punct vulnerabil.

Alte elemente care ar trebui securizate sunt boxa de depozitare a lucrurilor personale sau garajul în care se pot afla bunuri de valoare precum un automobil, biciclete, echipamente și unelte profesionale pentru grădină, sau pur și simplu, obiecte care reprezintă amintiri de familie.

„Chiar și așa, în cazul în care hoții reușesc totuși să pătrundă în locuință, este important să fie supravegheat și interiorul acesteia și asigurate bunurile de valoare din casă”, a subliniat Florin Tihulcă.

Astfel, pentru securizarea ușilor de acces în locuință, ASSA ABLOY recomandă instalarea unui sistem format din încuietoare inteligentă și camere de supraveghere inteligente, în timp ce pentru spațiile de depozitare unul alcătuit din lacăt cu nivel înalt de siguranță și camere de supraveghere smart. Pentru ferestre, propune senzori de mișcare alături de o alarmă inteligentă cu sirenă și, de asemenea, camere de supraveghere smart. Totodată, monitorizarea locuinței la exterior poate fi făcută cu un sistem CCTV de camere, iar la interior cu camere de supraveghere WiFi inteligente, senzori de mișcare și alarmă smart cu sirenă. Protecția bunurilor de valoare la interior se poate face prin montarea unor seifuri cu amprentă/alarmă, încuietori de dulap inteligente și lacăte cu nivel înalt de siguranță.

„Adiacent acestora, un sistem smart de siguranță a locuinței poate cuprinde și vizoare digitale, sisteme de lumini automatizate, senzori de inundație și detectoare de fum inteligente. În oferta noastră dispunem de o largă varietate de produse smart pentru siguranța locuinței precum camera Yale Wi-Fi pentru interior și exterior, sistem Yale CCTV, alarma Yale Sync Smart, încuietori smart și chiar încuietoare inteligentă pentru dulapuri, seifuri smart sau lacăte cu amprentă / sau prin sistem Bluetooth”, a adăugat Florin Tihulcă.

Potrivit acestuia, de multe ori clienții își pun problema siguranței sistemul inteligent din punct de vedere al protecției datelor. Astfel, pentru o funcționare sigură a dispozitivelor smart care necesită conexiune la Internet, utilizatorii ar trebui în primul rând să-și securizeze rețeaua Wi-Fi de acasă sau din locul unde instalează echipamente și la care se conectează cu smartphone-ul pentru a avea acces de la distanță. Totodată, să folosească un furnizor garantat și echipamente omologate și să seteze o parolă complexă sau autentificare dublu-factor pentru conectarea la această rețea, pe care să o împărtășească doar cu persoanele de încredere sau alți utilizatori agreați ai produselor smart home. Specialiștii în domeniul securității cibernetice pot recomanda și alți pași suplimentari în acest sens, precum instalarea unui program antivirus sau folosirea unei rețele VPN.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: