Tech

Curajul de a urma stelele

Reading Time: 2 minute

După mai bine de patru ani la cel mai înalt nivel în cercetarea spațială din Japonia, Aurora Simionescu va reveni în septembrie în Europa, la SRON Netherlands Institute for Space Research, pentru a studia roiurile de galaxii, urmându-și pasiunea și misiunea.

Este prima nejaponeză numită profesor asociat la agenția spațială japoneză – Japan Aerospace Exploration Agency (JAXA). Spune că parcursul său se datorează pe de o parte șansei și pe de alta faptului că a știut să transforme ceea ce la un moment dat părea un eșec în oportunitate. A fost nevoie însă de pasiune și foarte multă muncă.

Pentru Aurora Simionescu, pasiunea pentru astronomie a început cu o carte primită de la mama sa, în ultimul an de liceu. A citit despre astronomie și a fost fascinată, dar cariera sa în domeniu începe abia după ce este respinsă de Princeton, Qualtech, Harvard și MIT. “În schimb am fost acceptată la Universitatea Internațională din Bremen, unde l-am întâlnit pe profesorul Marcus Brüggen, care a văzut interesul meu pentru astronomie și a știut cum să pună paie pe foc”, spune Aurora Simionescu. Când a terminat facultatea, a fost admisă la Institutul Max Planck pentru Fizică Extraterestră din Germania și la Columbia University în New York. A ales să-și facă doctoratul la Max Planck în domeniul razelor X, după care s-a mutat în California, la Universitatea Stanford, cu o bursă Einstein sponsorizată de NASA.

A venit în Japonia în 2013, pentru că JAXA urma să lanseze în 2016 satelitul Hitomi. A vrut să fie parte din deciziile luate la planificarea programului de observație și să fie la ground zero atunci când datele încep să vină. Spune că cel mai important moment din cariera sa a fost când a urcat în camera de control a satelitului. “Secunda aceea în care știi că vezi în timp real ceea ce vede acest satelit în raze X în orbită! Un satelit la care tu ai muncit cei trei ani anteriori să îl planifici și ești prima persoană care folosește datele transmise. Un moment incredibil!”, povestește Aurora. Un moment emoționant, urmat însă, la scurt timp, de unul dureros – JAXA a pierdut contactul cu Hitomi. A analizat toate datele transmise de satelit și a publicat două articole în “Nature” și alte 10 articole în publicații presti­gioase de astronomie, dar nu poate să nu se gândească ce rezultate ar fi avut dacă satelitul ar fi funcționat trei ani, așa cum era planificat.

Va continua să studieze roiurile de galaxii la SRON Netherlands Institute for Space Research, cu ajutorul telescopului LOFAR, și va avea posibilitatea de a descoperi roiuri de galaxii care nu erau cunoscute până acum. “Asta este pasiunea și misiunea mea. Aici simt că pot contribui cu ceva care are însemnătate pentru mine, dar și pentru alții. Pentru elevii mei, pentru colegii mei, pentru audiența din România”, spune Aurora Simionescu.

foto: Vali Mirea

Oana Voinea

Recent Posts

Agroland Business System vrea vânzări nete de 344,6 mil. lei și investiții de 15 mil. lei în 2024

Agroland Business System, grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, vizează pentru anul 2024, la nivel consolidat, vânzări nete…

16 ore ago

Vă era dor de telefoanele cu taste? HMD lansează Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G

HMD lanseazp o selecție de telefoane cu taste - Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G -…

18 ore ago

Tazz: Românii comandă de 1 mai de 7 ori mai mulți mici față de o zi obișnuită

Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai, deține recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an: conform datelor din…

18 ore ago

Ce își uită românii în Uber în 2024. Bucureștiul e în topul european al „uituicilor”

Uber lansează a opta ediție din Enciclopedia anuală a lucrurilor uitate și găsite în Uber, oferind informații despre cum se…

18 ore ago

BCR a acordat credite noi de aproape 6 mld. lei în primul trimestru. Peste jumătate au fost pentru persoane fizice și microîntreprinderi

BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane de lei (125 milioane de euro) în primul trimestru din 2024,…

19 ore ago

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul…

20 de ore ago