Finanțe

Daniela Ropotă, noul președinte al Asociației Analiștilor Financiar Bancari din România

Reading Time: < 1 minut

Asociația Analiștilor Financiar Bancari din România a ales un nou Consiliul Director cu un mandat de 2 ani în perioada 2020-2022. 

Noul președinte este Daniela Ropotă, CIIA, cu peste 15 ani de activitate în sectorul financiar, respectiv în analiza de investiții, administrare de risc și consultanță financiară, lector asociat IBR. Daniela Ropotă a fost vicepreședinte al AAFBR. 

Vicepreședinții AAFBR sunt: Iancu Guda, CFA, EMBA (Lector asociat ASE, trainer asociat IBR și Director Servicii Coface România), Adrian Codirlașu, CFA, Phd (Profesor Asociat ASE, Facultatea de Finanțe-Bănci, Lector Institutul Bancar Român.); Ana Maria Pătru, CEFA (membru nou, cu peste 15 ani de activitate în sectorul bancar din care ultimii 10 ani în creditarea marilor companii, cu experiență acumulată atât în zonă comercială, analiză financiară dar și analiză de risc de credit) și Alexandru Florin Dună, Phd (membru nou,  cu expertiză profesională și academică acumulată pe parcursul ultimului deceniu în arii conexe analizei economice și financiare, cu accent în zona de creditare/recuperare persoane juridice);  

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) reunește în prezent peste 100 de membri cu un nivel înalt de pregătire și experiență profesională în bănci, fonduri de pensii și investiții, societăți de intermediere la bursă, societăți de asigurări sau leasing și companii de consultanță. 

Oana Voinea

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

o zi ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

o zi ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

2 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

2 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

2 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

2 zile ago