Good News

De Ziua Internațională a Educației, Axa Edu deschide un nou dialog între liderii din business și Gen Z

5 oct. 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

De Ziua Internațională a Educației, Axa Edu deschide un nou dialog între liderii din business și Gen Z

Reading Time: 2 minute

Ce poate învăța un licean din cartea care a influențat parcursul unui lider de business? Dar din alegerile, experiențele și deciziile care nu apar într-un CV? De Ziua Internațională a Educației, Axa Edu lansează BOOKMARK – Oameni. Cărți. Idei., un proiect care transformă experiența oamenilor din business într-o resursă pentru generația care vine.

5 octombrie vorbește, în fiecare an, despre educație și despre oamenii care o fac posibilă, dar educația de astăzi nu mai poate fi privită exclusiv prin ceea ce se întâmplă în sala de clasă.

Pentru o generație care are acces aproape instantaneu la informație, provocarea devine alta: cum transformi informația în alegeri bune, cum îți găsești reperele și de la cine înveți atunci când începi să-ți construiești propriul drum?

În acest context apare BOOKMARK – Oameni. Cărți. Idei., noul proiect educațional inițiat de Asociația Axa Edu – Inspirație spre ideal în educație, dedicat Gen Z.

BOOKMARK aduce în același dialog tinerii aflați la început de drum și oameni cu experiență din business, leadership și management, într-un format construit în jurul cărților și al ideilor care au influențat parcursuri profesionale și personale.

Conceptul pleacă de la cărți, dar nu este un proiect despre cărți, ci despre ideile care rămân după ce închidem o carte și despre felul în care acestea pot influența alegeri, cariere și oameni.

Fiecare invitat BOOKMARK alege o carte importantă pentru propriul parcurs și, pornind de la ea, vorbește despre experiențe reale: momente de schimbare, decizii, leadership, carieră, valori și lecții care merită transmise mai departe.

Primul BOOKMARK: de la „Fii proactiv” la puterea de a pune lucrurile în mișcare

Seria debutează cu Alexandru Nae, Managing Director Ipsos Interactive Services România, care aduce în dialogul cu Gen Z Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, de Stephen R. Covey.

Prima dintre cele șapte deprinderi, „Fii proactiv”, devine punctul de plecare pentru o discuție despre alegeri, leadership, carieră și curajul de a trece de la intenție la acțiune.

De altfel, este și un mesaj relevant pentru generația căreia îi este adresat proiectul. Într-o lume cu acces la aproape orice informație, capacitatea de a alege, de a-ți asuma propriul drum și de a pune lucrurile în mișcare devine esențială.

Primul episod BOOKMARK – Oameni. Cărți. Idei., cu Alexandru Nae

BOOKMARK este gândit dincolo de formatul unei serii video. Interviurile vor ajunge și în mediul preuniversitar, unde ideile invitaților vor putea deschide dialoguri cu elevii despre educație, carieră, leadership, alegeri și propriul lor drum.

Astfel se conturează una dintre mizele proiectului: know-how-ul acumulat în companii nu trebuie să rămână doar în companii.

Experiența unui manager, antreprenor sau profesionist poate deveni o resursă educațională atunci când ajunge într-o formă relevantă la un adolescent și îl provoacă să gândească, să întrebe și, poate cel mai important, să acționeze.

BOOKMARK aduce astfel în prim-plan și rolul pe care mediul de business îl poate avea în educație, nu doar prin susținerea unor proiecte punctuale, ci prin transferul de experiență, know-how și modele profesionale către generațiile care urmează.

Pentru Axa Edu, proiectul continuă o direcție construită în jurul conectării tinerilor cu lumea reală – oameni, companii și experiențe care pot deschide perspective dincolo de sala de clasă.

De data aceasta, punctul de întâlnire este o carte, dar dialogul este despre viitor.

De Ziua Internațională a Educației, BOOKMARK pune primul semn de carte. Adevărata măsură a impactului nu va fi însă doar câți tineri vor urmări aceste interviuri, ci ce vor alege să construiască mai departe cu ideile care ajung la ei.

BOOKMARK – Oameni. Cărți. Idei. este un proiect inițiat de Asociația Axa Edu – Inspirație spre ideal în educație.

Articole pe aceeași temă: