Lifestyle

Dor de Viscri – primul album fotografic dedicat unuia dintre cele mai îndrăgite sate din România

Reading Time: 3 minute

Doi fotografi români, Rareș Beșliu și Adrian Năsturică, au lansat „Dor de Viscri” – primul album fotografic despre Viscri, ilustrat prin 86 de imagini unice, însoțite de povestea satului, scrisă în trei limbi (română, germană, engleză).

Albumul are 244 de pagini și este structurat în două părți. Prima este povestea satului în cuvinte, scrisă de Ioana Flangea, ce poate fi citită ca pe o carte de beletristică plină de emoție. A doua parte se răsfoiește ca un album de artă fotografică, ce cuprinde 86 de fotografii, atent alese de cei doi fotografi, din peste 20.000 de cadre. Sunt fotografii care reușesc să transpună cu totul cititorul în lumea satului și surprind atât locuitorii, cât și arhitectura caselor, natura sau scene rurale, autentice, din viața de zi cu zi.

Rareș Beșliu spune că:

„Dor de Viscri a plecat de la un gând frumos și încă nu ne vine să credem că a devenit realitate. Țin minte și acum că mergeam spre Târgu Mureș și am văzut indicatorul către Viscri, 13 km la stânga. Auzisem de el, dar nu-l vizitasem niciodată. Am vrut să fac un popas scurt, dar m-am îndrăgostit și din acel moment nu mi-am dorit altceva decât să iau la pachet viața de acolo și să o putem oferi și altora, sub forma unei cărți de acest fel. E vorba despre viața satului de ieri și de azi, cu tradiții neîntinate și oameni buni, care sfințesc locul și îl fac să arate mai viu decât la nașterea lui. Pentru asta, le mulțumim!”

Albumul poartă cititorul în natură, pe ulițe, printre case și acasă. Îi prezintă acestuia o nouă lume, văzută prin obiectivul a celor doi fotografi îndrăgostiți de Viscri, satul care l-a fermecat chiar și pe prințul Charles și care face parte din patrimoniul UNESCO.

„Ca fotograf, te bucuri și apreciezi imaginile digitale, însă nimic nu se compară cu sentimentul pe care-l ai când le vezi tipărite, pe hârtie, când sunt palpabile. Cu toate acestea, inițial mi s-a părut o idee nebună să scoți o carte, mai ales în regie proprie. Am fost sceptic multă vreme la ideea lui Rareș, până când am ajuns și eu la Viscri. Atunci l-am înțeles, iar visul lui a devenit visul nostru și am muncit cot la cot ca să devină realitate”, a completat Adrian Năsturică.

„Interesul pentru Viscri a crescut mult în ultima vreme, iar asta îmi dă speranța că putem reînvia la fel de frumos și restul satelor noastre din România. De-a lungul timpului, am primit mult sprijin de la oameni buni, dar inițiativa lui Rareș și Adrian a fost neașteptată. E un vis să poți cuprinde într-o carte toată atmosfera de aici și să vrei cu atâta ambiție să o transmiți mai departe lumii întregi (și spun asta mai ales pentru că e scrisă în trei limbi). Pe scurt, există acum un album fotografic de care aveam nevoie și cu care ne mândrim”, a declarat Caroline Fernolend, Director Executiv al Mihai Eminescu Trust (MET).


Rareș Beșliu este de meserie antreprenor, dar de când a descoperit fotografia, pasiunea a luat locul business-ului. Acum îi dedică tot timpul lui și construiește proiecte frumoase în jurul ei.
 
Adrian Năsturică este fotograf de mic copil, iar în 2007 a înființat New Age Photography, cea mai mare școală de fotografie din România, unde predă și în prezent.
 
Ioana Flangea este traducător și iubitoare de cărți, oameni, călătorii și povești. Toate acestea au făcut-o să accepte cu bucurie să documenteze și să scrie despre Viscri.
 
„Dor de Viscri” este disponibil pentru comandă în librăriile Cărturești din țară sau online.
Romanita Oprea

Recent Posts

A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…

5 ore ago

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024

Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…

o zi ago

Statistică Eurostat: România are prețuri mai mici pentru energie

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…

o zi ago

Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…

o zi ago

AQUILA a finalizat preluarea Parmafood. A doua achiziție din acest an

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…

o zi ago

Internet pentru zonele rurale prin PNRR. Proiect de 94 de milioane de euro

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…

o zi ago