Stiri

DP World stimulează comerțul European prin investiții de peste 130 milioane de euro în România

15 mai 2024 3 min

DP World stimulează comerțul European prin investiții de peste 130 milioane de euro în România

Reading Time: 3 minute

DP World a anunțat astăzi deschiderea a trei noi locații majore în România, oferind un impuls semnificativ în consolidarea poziției țării drept centru cheie al comerțului european și facilitând astfel creșterea economică în întreaga regiune.

Constanța, cel mai mare port de containere de la Marea Neagră, găzduiește acum două noi facilități în urma unei investiții de 65 milioane de euro: un terminal cargo de 5 hectare pentru mărfuri grele, voluminoase și complexe și un nou terminal „roll-on, roll-off” (RO-RO) care va gestiona până la 80.000 de vehicule pe an în perioadele de vârf. Încă 50 de milioane de euro vor fi investite într-o nouă platformă multi-transport în Constanța, care se va deschide în 2025. A treia unitate nou lansată a DP World se află la Aiud, în inima industrială a României, care acum găzduiește un nou hub logistic intermodal de 8 hectare ce leagă transportul rutier cu cel feroviar, în urma unei investiții de 21 de milioane de euro.

Noile facilități vor îmbunătăți conectivitatea dintre serviciile existente de transport maritim, feroviar, pe barje și rutier ale DP World în toată România și vor îmbunătăți circulația mărfurilor între Europa continentală și Marea Neagră, Marea Nordului și Marea Adriatică. DP World a investit peste 250 de milioane de euro în România, începând din 2004, suma incluzând și granturi din partea Uniunii Europene.

Cele mai recente proiecte ale DP World au fost anunțate cu prilejul aniversării a 20 de ani de prezență în România, prima ţară europeană în care compania s-a extins. În această perioadă, DP World și-a majorat considerabil operațiunile, contribuind la creșterea impresionantă a portului. În intervalul de 20 de ani, și România s-a dezvoltat rapid și este acum a doua economie ca mărime a Europei de Est, după Polonia.

DP World anticipează că cele mai recente investiții vor permite și vor încuraja marile companii să își mute sau să își extindă unitățile de producție din regiune. Conceptele de nearshoring și reshoring au devenit din ce în ce mai răspândite în Europa, în ultimii ani, pe măsură ce tensiunile geopolitice s-au intensificat.

Un exemplu de nearshoring și reshoring poate fi văzut în industria automotive, care a crescut rapid în ultimii ani în regiune și este de așteptat să crească în continuare. Piața automotive reprezintă deja 13% din PIB-ul României, Mercedes-Benz, Dacia, deținută de Renault, și Ford operând deja unități de producție locale. De asemenea, companiile din industria auto investesc din ce în ce mai mult în țările din vecinătate, precum Ungaria, Polonia și Turcia. Acest aspect face ca lanțurile de aprovizionare robuste și infrastructura logistică, așa cum este cazul terminalului RO-RO, să devină din ce în ce mai esențiale nu doar pentru România, ci și pentru regiune.

„România este o economie dinamică și bine poziționată pentru a beneficia de creșterea sectorului nearshoring și a producției. DP World așteaptă cu nerăbdare să își consolideze prezența pe plan local și să implementeze noile investiții pentru a sprijini România, deoarece aceasta joacă un rol tot mai important în comerțul și creșterea economică din regiune”.

Rashid Abdulla, CEO și Managing Director, DP World Europe

„Cele mai recente investiții ale DP World în România vor crește fluxurile de marfă din țară cu aproximativ două milioane de tone pe an. Credem că, prin această investiție, DP World Constanța își va consolida semnificativ poziția de unul dintre cele mai importante hub-uri de containere și RO-RO din Europa Centrală și de Est, asigurând cea mai mare parte a comerțului UE cu Turcia și Asia Centrală. Pentru a ajuta acest lucru, intenționăm să deschidem și un centru de excelență pentru servicii în Balcani, facilitând comerțul pentru țările din jurul României”

Cosmin Cârstea, CEO DP World România

„Guvernul României salută cea mai recentă investiție a DP World în infrastructura logistică a României. DP World este un partener puternic al României, de douăzeci de ani. Portul Constanța a deschis România către noi piețe și oportunități comerciale, a oferit locuri de muncă stabile și calificate și a catalizat dezvoltarea unei serii de business-uri adiacente”

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor în România,

Noile facilități ale DP World din România sunt cele mai recente dintr-o serie de noi investiții în toată Europa, deoarece compania urmărește să își dezvolte capacitățile adresate clienților care caută soluții mai rapide și mai rezistente pentru lanțul de aprovizionare. Alte investiții realizate în Europa în ultimii ani au inclus programe de extindere a porturilor în șase dintre cele 11 terminale majore de pe continent, inclusiv la Anvers (Belgia), Novi Sad (Serbia) și London Gateway (Marea Britanie).

Array

Articole pe aceeași temă: