Dublă recunoaștere regională pentru Filip & Company la Legal 500 CEE Awards 2026
Reading Time: 3 minuteCasa de avocatură Filip & Company a obținut două premii la Gala Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, organizată pe 15 octombrie, la Varșovia. Firma a fost desemnată Commercial, Corporate and M&A Firm of the Year in CEE, iar Monica Stătescu, of counsel în cadrul Filip & Company, a câștigat premiul TMT Next Generation Partner in CEE.
Cele două distincții plasează Filip & Company, firmă independentă de avocatură din România, printre câștigătorii unei competiții care recunoaște activitatea firmelor și profesioniștilor din întreaga regiune a Europei Centrale și de Est.
Premiul pentru Commercial, Corporate and M&A vine ca o recunoaștere a activității echipei în tranzacții și proiecte de business complexe, în care firma lucrează alături de companii românești, investitori internaționali și consultanți din alte jurisdicții.
„Ne bucurăm foarte mult pentru acest premiu, mai ales că vorbim despre o recunoaștere la nivel regional. În spatele unei tranzacții de succes sunt întotdeauna mult mai mulți oameni decât cei care apar la final în comunicatul de presă. Sunt echipe care lucrează luni întregi, negocieri complicate, momente în care trebuie să găsești soluții rapid și, mai ales, foarte multă încredere. Cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care le facem cel mai bine: construim echipe în care oamenii se completează, se provoacă reciproc și cresc împreună. Premiul acesta este al tuturor colegilor noștri care pun, zi de zi, câte ceva din ei în proiectele la care lucrăm și, bineînțeles, al clienților care ne dau ocazia să facem lucruri care contează.”, a declarat Alina Stancu Bîrsan, partener și head of Corporate and M&A la Filip & Company.
Cea de-a doua distincție a serii i-a revenit Monicăi Stătescu, a cărei activitate în domeniul Technology, Media and Telecommunications a fost recunoscută prin premiul TMT Next Generation Partner în CEE. Premiul vine într-o perioadă în care tehnologia, inteligența artificială și evoluția reglementărilor europene schimbă rapid atât industriile în care activează clienții, cât și rolul consultanței juridice.
„Este o bucurie să primesc acest premiu, mai ales într-un domeniu atât de dinamic. Tehnologia ne obligă să fim curioși, să înțelegem industrii noi și să găsim răspunsuri la întrebări care nici nu existau cu câțiva ani în urmă. Premiul este și al colegilor alături de care lucrez și al clienților care au încredere în noi să îi însoțim în proiecte atât de interesante.”, a declarat Monica Stătescu, of counsel la Filip & Company.
Pentru Filip & Company, cele două premii au o semnificație aparte și prin faptul că recunoașterea vine într-o competiție regională în care firmele independente concurează direct cu rețelele internaționale de avocatură.
„Când construiești o firmă de avocatură în România, îți dorești, în primul rând, să faci lucrurile bine pentru clienții tăi și să ai alături oameni foarte buni. Suntem o firmă românească, dar proiectele în care lucrăm și clienții pe care îi asistăm ne-au pus mereu în contact cu piețe și echipe din întreaga lume. E cu atât mai frumos să vedem că munca noastră este apreciată și la nivelul Europei Centrale și de Est. Dincolo de premii însă, cea mai mare satisfacție rămâne ceea ce am construit în timp: o echipă formată din oameni foarte buni, care cresc împreună și duc lucrurile mai departe, dar și o comunitate de clienți alături de care am evoluat, cu care împărtășim valori și care ne provoacă permanent să devenim mai buni. Aceste două premii sunt un motiv foarte bun să ne bucurăm împreună de ceea ce am realizat și o confirmare că direcția este cea bună. Privim cu încredere spre viitor: investim în continuare în oameni și în următoarea generație de lideri ai firmei și construim, alături de clienții noștri, pe termen lung.”, au declarat Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, managing partners ai Filip & Company.
Pe lângă cele două premii câștigate, Filip & Company a avut în total șase nominalizări la ediția din acest an a The Legal 500 Central and Eastern Europe Awards, în mai multe arii de practică și categorii individuale.
La gala de la Varșovia, Filip & Company a fost reprezentată de Alina Stancu Bîrsan, partener coordonator Corporate, M&A și Piete de capital, Alexandra Manciulea, partener coordonator Banking și Servicii Financiare și Eliza Baias, partener Corporate, M&A și Piete de capital.
Filip & Company este una dintre societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocaţii Filip & Company au experienţă elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, imobiliar, concurenţă, finanţări şi piaţă de capital dar şi dreptul muncii, protecția datelor cu caracter personal, protecția consumatorilor sau a mediului. De asemenea, firma de avocatură asigură asistență și reprezentare în litigii și arbitraje cu implicații semnificative pentru afacerile clienților.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


