Stiri

Echipa EFdeN câștigă trei premii pentru prototipul VATRA

1 iul. 2022 4 min

Echipa EFdeN câștigă trei premii pentru prototipul VATRA

Reading Time: 4 minute

Locul 1 pentru condiții de confort, locul 1 pentru votul publicului și locul 3 la funcționalitatea locuinței

Echipa EFdeN, singura reprezentantă a României în cea mai mare competiție globală de case solare, aduce în țară trei premii pentru prototipul Vatra: locul 1 pentru condițiile de confort, locul 1 pentru votul publicului și locul trei pentru funcționalitatea casei. 16 echipe din Germania, Olanda, Franța, Taiwan, și alte țări au concurat în competiția Solar Decathlon ce a avut loc anul acesta în Wuppertal, Germania.
Cea mai tânără echipă din competiție, formată din peste 30 de studenți, a reușit performanța de a construi o casă sustenabilă, ce a funcționat excelent pe parcursul competiției și a atins cei mai buni indicatori de performanță energetică și condiții de confort. Prototipul VATRA devine astfel cea mai confortabilă casă din lume, în baza punctajului obținut în competiția Solar Decathlon, asigurând valori optime pentru parametrii de calitatea aerului (temperatură, umiditate, dioxid de carbon și compuși organici volatili), dar și cea mai apreciată de publicul general, cu cele mai multe voturi primite în competiție.


Suntem pentru a treia oară pe podiumul celei mai importante competiții de case solare din lume – o performanță extraordinară pentru România și pentru echipa EFdeN, care nu a venit deloc ușor. Le mulțumim tuturor colegilor, partenerilor și companiilor din România care ne-au ajutat cu susținere financiară, pentru a putea atinge aceste rezultate. Îi mulțumim și comunității de români din Germania, care ne-a susținut, ne-a vizitat și ne-a încurajat constant, ajutându-ne cu materiale de construcții, sau mâncare tradițională românească. Avem în continuare nevoie de susținere pentru a aduce casa acasă, în România și ne dorim ca pe viitor să putem dezvolta soluții sistemice și proiecte educaționale în România. – a declarat Claudiu Butacu, Președintele Asociației.


Tinerii din echipa EFdeN au dezvoltat proiectul de la zero – de la research, la proiectare, organizare de șantier, transportul și reconstrucția prototipului în Germania și au beneficiat de susținerea a peste 100 de parteneri, dintre care 50 de companii din România au finanțat proiectul care se ridică la peste 1 milion de euro. Partenerul principal, ENGIE, a asigurat finanțarea majoritară care a ajutat echipa să poată reprezenta România în Germania și să poată atinge această performanță.


Echipa EFdeN s-a întors în România, după 45 de zile de competiție, în care studenții au lucrat cu intensitate și motivație pentru a putea atinge rezultate cât mai bune. Studenții au reconstruit casa în mai puțin de 15 zile, s-au pregătit pentru fiecare jurizare, au desfășurat peste 300 de vizite cu publicul și au adunat peste 15.000 ore de muncă în echipă, competiție și oportunități de dezvoltare. Pentru moment prototipul VATRA rămâne în Germania, pe situl competiției. Echipa are nevoie de susținere financiară în continuare, pentru a putea aduce înapoi casa și pentru a dezvolta în continuare proiecte revoluționare, care propun un avans în sustenabilitate și educație în România.


Tema competiției Solar Decathlon 21/22 a abordat regenerarea fondului construit și a infrastructurii existente, probleme mai actuale ca niciodată în Germania, dar și în Europa și alte părți alte lumii. Competiţia globală analizează propunerile studenţilor în funcţie de 10 criterii, de la arhitectură, inginerie şi construcţie, performanţă energetică, accesibilitate, confort, funcţionalitate și inovaţie.


Proiectul României la Solar Decathlon: inspirație tradițională, construcție sustenabilă


VATRA este răspunsul echipei EFdeN la tema competiției Solar Decathlon 21/22 și propune un nou model de locuință sustenabilă, un concept modular, ce are la bază trei module de unități de locuit și un modul de seră – toate acestea pot fi aranjate și prefabricate în funcție de numărul de locuitori. Prototipul este inspirat de vatra românească și încurajează formarea de comunități, într-un context în care izolarea socială devine o provocare tot mai presantă în societate.


EFdeN VATRA este o locuință sustenabilă, în care tehnologia și inovația este îmbinată armonios cu materialele reciclate și naturale- de la pereții prefabricați din cadre de lemn, la izolația termică din paie și celuloza suflată, sau la energia produsă de cele 8 panouri fotovoltaice, stocată în baterii reciclate, ce provin de la mașinile electrice. Astfel, prototipul încurajează economia circulară, folosind bateriile vehiculelor electrice pentru a crea un sistem de stocare durabil. De asemenea, VATRA folosește tehnologii de ultimă generație pentru menținerea mediului interior confortabil, cum ar fi introducerea luminii naturale prin fibră optică sau controlul inteligent al casei.


Mulțumim universităților partenere, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” și Universitatea Tehnică de Construcții București pentru susținere și sponsorilor noștri care au făcut proiectul posibil: ENGIE, Romstal, TIAB, BOSCH, Forch, Lenovo, Urban INCERC, Vetedy Group, Alukonigstahl, Darcom Energy, London Brokers, Asociatia V3, Celiqum, Rothoblaas, Grohe, Buzon, Velux, Kfea, Hellenic Cables, Saint-Gobain, SCC Erbașu, Kronospan, HS Timber Group, Maresi, Maputo House, Signify, Ecococon, Autonom, nZEB Shop, Eutron, Iluminat Ieftin, Habitat Energy, PONT, ANLU, Foldo, RUVIX, Kerakoll, Chorus, Tati, MDS, CCSM, Menatwork, Holver, Green building solutions, E-acumulatori, Perpetuum, Garanti BBVA, Krone Construcții, Aramis Feeling, Lunawood, dar și RENSO, FABLAB, Man&Machine, Almalux Lighting, Floors4You, CostyEdil, Case CLT, Skanska, Biodeck si Tarkett pentru implicarea educațională. Nu am fi putut reuși fără ajutorul vostru!

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: